All posts by Andrei Mitraşcă

Ultimul tren

Unele dintre cele mai frumoase lucruri in viata sunt inceputurile. Speranta ca noul drum va fi presarat cu surprize, ca vei descoperi oameni si ca oamenii vor descoperi un altfel de om in tine, plin de resurse si talente.  Motorsportul mi-a oferit in ultimii cinci ani, ceea ce cautam cu atata ardoare sa umple golurile si sa-mi alunge sentimentul de neputinta in fata lumii. O parte importanta a acestui parcurs terapeutic a inclus, din fericire, sansa de a scrie despre experientele mele. Cu toate ca nu era prima oara cand scriam, o data cu “fumurile” am descoperit usa catre o libertate de exprimare pe care putini si-o permit.

 

Am incercat sa-i fac pe acei cativa care au citit sa traiasca cu mine pasiunea curselor, inhibitiile in fata dragostei,  eliberarea marturisirii pacatelor si nu in ultimul rand teribila asemanare intre motorsport si viata in general. La inceput, pentru cateva luni, fumurile au fost zilnice, dupa aceea s-au rarit, au devenit tributare starilor mele dintr-o anumita perioada pentru ca in final sa fie mai rare ca lunile calendaristice.

 

Micile mele sedinte de terapie au fost gazduite de un sediu perfect. Un mic templu al motorsportului construit de trei baieti misto carora le datorez o parte a rezultatelor mele sportive. Mihai, Edi si Catalin au fost alaturi de mine cand mi-a fost greu, mi-au dat peste nas cand a fost nevoie dar m-au inteles cand m-am zbatut si i-am neglijat.

fumfinal1

Cu toate ca m-am simtit ca un al patrulea membru al echipei, am fost de fapt un intrus intr-un demers in care ceilalti trei munceau iar eu petreceam timp de placere. Nu as fi crezut ca voi ajunge momentul in care sa las Fumurile de pe motorsportnews sa se opreasca dar acel moment a sosit. E vremea sa-mi gasesc un nou sediu, un nou drum, o alta casa pentru fantomele din capul meu.

 

Acum parca regretele sunt mai puternice decat sperantele iar peste doua secunde simt aerul proaspat al noului inceput. Ce bine ca acest gen de dubii se risipesc atunci cand ajung la startul manselor de concurs! Singura mea frica legata de motorsportnews  este ca nu cumva sa fi fost ultimul tren in care am calatorit cu inima senina, cu adevarat.

 

Asadar, ne luam ramas bun dar ne revedem in curand, putin schimbati, putin mai maturi, mai buni, mai intelepti!   

Fidelitate

Un lucru e clar. Volkswagen va castiga ambele titluri in WRC. S-a alintat cu declaratii precaute la inceput dar a fost tot timpul clar ca vor sa-si umileasca concurenta. Si asta au si facut. E adevarat, au pus la bataie un buget pe care altii doar il viseaza. Situatia nu este deloc pe placul celor de la Citroen, obisnuiti ca ei sa fie cei care “rad” de ceilalti. De fapt, nu Citroen facea misto de restul ci Loeb. Iar ca lucrurile sa fie si mai nasoale, ambii performeri ai campionatului din 2013, Ogier si Neuville, au fost copii crescuti in curtea PSA.  Matton poate sa-si traga un pumn in gura!

 

Dar iata ca Citroen l-a readus pe Sordo intr-o echipa care parea foarte echilibrata. Cu un finlandez eficient care face ce face si aduce puncte si cu un specialist al asfaltului care urma sa intre in lupta exact acolo unde nu o face coechipierul. Dar stupoare, cei doi nu confirma si se zbat sa faca in sapte raliuri punctele pe care Loeb sau Ogier le-a facut in trei. Si din nou se grabesc sa remedieze problema cu un tip carismatic, dorit de pilotul-sponsor Al Qassimi. Tai tai Sordo, welcome Meeke, in Australia! Doar pentru ca Meeke, care a primit un wild card, a mers mai repede ca Sordo in Finlanda, de aia! In vreme ce Sordo termina pe locul cinci, Meeke merge ca glontul pe probe si isi castiga admiratia tuturor. Dar pe final o pune in sant si abandoneaza. Toata lumea extaziata, Meeke da-l incolo pe Sordo, hai in Australia si arata-le ca esti noul Colin McRae! Zis si facut. Dupa Finlanda, trecem de Germania si ajungem in Australia. Meeke castiga calificarile, se bate pentru locul doi, dupa aceea pentru locul trei, dupa care pentru locul patru pentru ca in ziua a doua sa o puna  din nou in sant. Na, fu%#-va schimbarea lui Sordo! Iar toate acestea dupa victoria lui Sordo din Germania, victorie pe care o face intr-o maniera extraordinara din punct de vedere al PR-ului pentru Citroen. 

sordo-citroen-rally-germany

Frumos ar fi fost sa-i dea lui Sordo o a treia masina pentru Australia chiar daca nu puncta pentru echipa. Ca sa poata sa se bata pentru un loc pe podiumul final al pilotilor. Asa Citroen va fi cea mai slaba echipa de uzina iar la piloti niciun pilot Citroen nu va fi pe podium.

 

Si de ce se intampla toate astea? Pentru ca Citroen a gestionat dupa ureche relatia cu pilotii pe care i-a avut in ograda. In tot acest tumult al performantei, looser-ul de serviciu, Malcolm Wilson pare cel mai echilibrat. Reuseste sa se bata cu echipele de uzina, ramane fidel pilotilor indiferent de cate accidente fac sau cate ghinioane indura ( vezi fantasticul caz Mads Ostberg 2013 ), isi duce business-ul cu tenacitate si da consistenta unui campionat in regenerare. Nici Volkswagen, nici M-Sport nu au sarit de fund cand pilotii lor nu au performat. Doar Citroen a facut-o si rezultatul este parca venit de la o entitate cereasca.

 

De pe margine nu ne ramane decat sa speram ca anul viitor, Hyundai va face o figura mai frumoasa decat Suzuki cand a intrat in WRC. Iar daca imi sunt ingaduite cateva dorinte, mi-ar placea ca Citroen sa-l ia pe Kubica, Hyundai pe Latvala, Ogier sa o dea de gard la inceputul sezonului iar Novikov si Al-Attiyah sa-l ingroape in bani pe Malcolm. Si nu in ultimul rand sa vina o echipa privata cu modelul Mini WRC care sa fie surpriza campionatului. Dar acum sincer, toti stim cum arata viitorul. E al lui 2.0!   

Momentul Zero

Cand esti trecut de 35 de ani poti sa pretinzi orice numai ca esti inca tanar nu. Iar asta inseamna ca esti acel om mare la care te uitai cand erai mic si te gandeai ca are tot ce ii trebuie. Familie, cariera, casa, masina, prieteni etc. Dar tu ai trecut de 35 de ani si nu ai nici familie, nici cariera, de casa ce sa mai vorbim ca de abia iti platesti chiria, masina e pe datorie si e cu roll bar in ea, singurul lucru pe care cat de cat il poti bifa sunt prietenii. Dar hai sa fim seriosi, cine nu are prieteni?!

 

Iti petreci toata copilaria visand la masini de pompieri si olimpiade la care castigi medalii. Dupa care vine adolescenta de care abia astepti sa treci ca sa te ia fetele in serios, sa-ti poti cumpara o masina si sa pleci la mare cand ai tu chef. Vine rapid facultatea la care nimeni nu pricepe ce face si ce scop are si te trezesti la primul loc de munca ca-ti castigi salariul ca oricare alt om de pe planeta. Nu esti nici mai aproape si nici mai departe de masinile de pompieri sau de fetele care te fac si acum sa te balbai.

child-running2

Dupa ani si ani te zbati sa-ti duci lunile la limita la fel ca la inceput cu singura diferenta ca acum ti-e rusine sa mai ceri ajutor de acasa. Dar acesta vine. Pentru ca asa e ordinea din familiile din tara noastra. Ajungi repede la 30 de ani si inca speri ca lucrurile mari te asteapta in viitor. Nu reusesti sa pui niciun ban deoparte, nu esti in stare sa ridici o casa pe pamant dar faci cumva si pastrezi flacara tineretii, cea care spune ca ce ti-e destinat inca nu a aparut.

 

Si vine momentul in care implinesti varsta de 35 de ani insa nu o bagi in seama. Pentru ca inca viata nu a reusit sa te puna cu botul pe labe si tu inca speri.  Nu trec cateva zile si faci 36 si te apropii cu pasi repezi de momentul in care vei fi penibil sa pretinzi ca nu te dai pe unul de 20 de ani. Asa cum fac mai toti cei care imbatranesc dar nu vor sa accepte.

 

Vine si ziua in care o prietena de-a mamei tale iti cere sa-i faci o mare favoare si sa-i plimbi nepotul cu masina de curse pentru ca e pasionat de masini. Dupa cateva zile te suna sa te intrebe daca poti sa stai de vorba cu micutul care intre timp numai despre asta vorbeste. Cum a fost el la volanul unei masini de raliu. 

 

Si cu toate astea, intr-o zi normala de weekend, fara sa fi facut dragoste cu iubita din liceu, fara sa fi primit nicio mostenire, fara sa se fi intamplat nimic deosebit, stai in camera ta dintr-un bloc vechi din spatele Mitropoliei cand un gand iti lumineaza fata: “ Traiesc exact viata pe care mi-am dorit-o!”.  Nu ti-ai rezolvat niciuna din situatiile care te macina. Datoriile, copiii, casa, inca le amani dar duci cu tine toate neajunsurile intr-un fel in care nu mai reprezinta o povara. Si felul cum le duci a devenit un mod de a trai. Si este cel mai bun fel in care puteau sa se intample lucrurile. Pentru ca te vezi prin ochii copilului de noua ani. Si vrei sa cresti mare sa te faci ca el. Ca tine. Tu insuti care ai devenit!  

Muntele “Motorsport”

In viata nu exista bine si rau. Exista doar convingeri. In fata lor, orice rau este acceptabil si orice bine irelevant.  Cum sa incerci sa opresti un alpinist sa urce pe un versant periculos spunandu-i ca si-ar putea rupe oasele si sa lase astfel in urma lui o fata vaduva, un copil cu tare iremediabile si o mama care il va renega pe dumnezeu? E nedrept sa pui asa problema cu toate ca e adevarat.

alpinist

Nu te du pe munte, dragul meu, ai putea sa te accidentezi acolo!” ar suna o instigare catre mediocritate, cu toate ca e facuta din dragoste. “Nu te du pe munte, nu te-ai refacut indeajuns” ar fi cu adevarat un semnal de alarma. Dar tu nu ai auzi niciuna din ele, crede-ma pe cuvant! Ai pleca sau ai ramane doar pentru ca asa ai decis tu si nu pentru ca te-ai lasat convins de grijile celui de langa tine.

 

Si atunci cum stii cand sa risti si cand sa stai cuminte daca decizia o iei singur, intr-un for intim al sufletului tau unde nu razbat decat frici, presiuni, complexe, doruri? Raspunsul e foarte simplu. Lasa-te cuprins de spaima ca vei ajunge momentul in care te uiti inapoi la viata ta si vezi ca ai ratat-o! Iti va fi mult mai usor sa faci ce ai nevoie sa faci astfel ca la final sa fii implinit si daca nu ti-a iesit nimic ci doar ai incercat! Cat risti, la ce renunti, cand te opresti, cat te lasi prada nevoii de mai mult sunt responsabilitati de la care oricum nu te poti sustrage. Lumea e plina de talente neslefuite sau nedescoperite dar adu-ti aminte, looserii sunt doar cei care nu au incercat indeajuns si nu cei care nu au reusit! 

Etapa la care am trait periculos

Doar pentru ca am urcat pentru prima oara pe podiumul clasei H3 nu inseamna ca a fost o etapa buna. Ambreiajul s-a stricat inca din antrenamente si dupa o urcare de concurs precauta a cedat in cea de-a doua. Am parcurs ultimul sfert de proba mai mult intre viteze, cu pedala ambreiajului lipita de podea. Din fericire, pierderea nu a fost atat de mare incat sa ma scoata din lupta. Bebitza s-a bucurat din nou de o victorie conjuncturala iar Emil nu a performat la nivelul masinii dar suficient pentru locul unu la H3. Asta e motorsportul, si ei au avut probleme si i-am batut. Acum a venit randul meu.

 

Prapastia insa nu a fost in preajma celor doi ci adusa de vechiul meu prieten, Sorin Ghisoi. Invitat sa piloteze pentru echipa Avia la initiativa PM Racing, Sorin venea cu ganduri mari. Asa cum il stim cu totii. Focusat, increzator, cu aptitudini tehnice desavarsite. Sorin avea concursul tuturor sa dea tot ce poate sa faca un rezultat care sa ma eclipseze. Chiar si eu il sustineam cu tot ce puteam.

 

Totusi, exista niste diferente intre masini pe care doar mana lui Sorin nu le poate compensa. In plus, nici eu nu eram la prima coasta asa ca intentia lui de ma surclasa chiar si pe ploaie era putin prea ambitioasa, dupa parerea mea.

 

Calificarile mi-au adancit convingerea ca nu aveam de ce sa imi fac probleme chiar daca dupa prima urcare aveam trei secunde in spatele lui. E drumul meu dintotdeauna sa incep cu urcari domoale iar cele trei sau patru secunde pe care le tin rezerva erau acolo si de data asta. Dar defectiunea cu ambreiajul nu m-a lasat sa le scot la iveala in mansele de concurs si asta a fost foarte periculos. Ca in orice sport, imprejurarile rezultatelor se tin minte doua zile dupa care ramane doar rezultatul. Iar daca eu as fi pierdut mai multe secunde si Sorin m-ar fi batut, era nasol. Nimeni nu ar mai fi stat la povesti despre ce s-a intamplat de fapt. Dar sortii au tinut ( culmea, tinand cont de problemele tehnice!! ) cu mine.   

 

Inca nu am reusit sa am o masina competitiva anul acesta dar probabil nici altii nu au avut mai mult noroc. Motorsportul nu te iarta cand e vorba sa te bati cu o masina inferioara. Dar te poate rasplati daca perseverezi. Iar despre cum sa tii cu dintii sa duci niste campionate intregi, stiu cateva secrete pe care altii par sa le ignore. 

teodor

Sunt bucuros ca l-am avut pe Sorin in echipa, e un pilot excelent. Ii tin pumnii sa reuseasca alaturi de PM Racing si cred sincer ca e unul dintre putinii care merita sa fie in top. Dar recunosc la fel de sincer ca eu l-am vrut pe Vlad Teodor pe Fabia la Teliu. Pentru ca eu cred ca se potrivea mai bine intr-un proiect care si-a dorit sa sustina un pilot fara mijloace materiale. Si e foarte interesant ca in cazul lui Vlad nu aveam nicio problema sa ma bata chiar si cu o masina inferioara. Probabil pentru ca el nu trambiteaza una-ntr-una cat de bun e el si cu cate zeci de secunde e el mai rapid decat toti ceilalti “prosti” care suntem la coasta.     

Trage-ne in sus, Mihai!

Daca nu poti sa-i bati in lupta directa, ocoleste-i! Cauta drumuri nebatute si incearca sa ajungi inaintea lor riscand mai mult, dar cu cap. Eu, unul, am avut noroc. Mi-am asumat doar riscuri necesare si toate au dat roade. Adica am fost scutit de problema alegerii ceea ce mi-a facut viata mai usoara. Pur si simplu am pariat pe fiabilitatea masinii si am castigat. Oricum nu am avut bani sa fac mai mult in primii ani. Nici cei pe care i-am cheltuit nu i-am avut de fapt. Dar asta e o poveste care inca isi cauta finalul. Dar totul a inceput de la un entuziasm si o nevoie de face ceva in domeniul asta. 

 

Dupa un timp am incercat sa misc lucrurile si in planul expunerii. Am reusit si acolo cateva miscari bunicele si am ajuns intr-un loc cald. Unul pe care si-l doreste oricine. O echipa, sponsori, buget de media si altele. Bineinteles nu pocnesc din degete si lucrurile se intampla. E nevoie de aprobari, de slefuiri, sunt intarzieri, pareri si orgolii. Dar lumea trage intr-o directie. Si asta imi ofera mie sansa sa pot sa fac lucruri mari. Mai ales cu proiectele de media.

mihai tanase

Pana acum ne-am dat seama cu totii. Degeaba te dai pe probe daca nu faci ceva si pentru parteneri. Motorsportul fara sponsori pur si simplu nu exista. Toti visam sa concuram dar aproape niciodata nu includem in visele noastre conferinte plictisitoare, speech-uri, weekenduri pierdute pe la show-uri mediocre, discutii interminabile cu tot felul de oameni etc.  Dar fara ele, nici Vali Porcisteanu nu ar fi cine este, nici Manu nu ar fi aplaudat si nici Napoca Rally Academy nu ar avea 8000 de fani pe facebook. 

 

Printre altele, am avut o tentativa esuata cu o emisiune auto inainte de sezon. Am crezut ca se vor alinia stelele sa pot concura cu o masina noua anul asta. Mi-am tot conturat idei originale sau uzate insa putine au ajuns sa fie puse in aplicare. Dar daca renunt acum inseamna ca nu meritam sa ajung nici macar unde sunt. 

 

Azi a inceput batalia pe probele de la Raliul Deltei. Este pentru prima oara cand mi-e ciuda ca nu sunt acolo. Au mai fost raliuri. Au fost multe evenimentele pe care le-am ratat. Ca participant sau spectator. Dar raliul asta are ceva aparte. Si e realizarea unui om, din cate stiu eu. Din cauza lui m-am trezit din lancezeala. Pentru ca a facut lucrurile cum le-as fi facut si eu. Diferenta e ca eu de abia daca mi le-am conturat in minte iar el le-a facut de adevaratelea. Si stiu ca totul este un pariu pe termen lung. Iar aici cunosc cateva lucruri despre cum este sa pariezi pe ceva pe care lumea te sfatuieste sa nu pariezi. Tipul asta e “pe stilul meu”!

 

El este genul de om de care are nevoie motorsportul. Si toate pentru un raliu cu coeficient de 0,8. Sincer, ma inclin in fata lui si ii multumesc din suflet. Asa se face treaba! Asta e entuziasmul molipsitor. Asadar, continua sa continui, Mihai Tanase. Pentru ca ne tragi pe toti in sus!   

Cateodata castigi, cateodata inveti

E clar inca de pe acum ca am pierdut, nu-i asa? Pentru ca daca as fi castigat as fi zis “victoriile muncite sunt cele mai dulci” sau ceva de genul asta. Asadar, in varianta simpla, da, am pierdut. Am luat locul doi unde as fi vrut sa fiu primul si am fost al patrulea acolo unde am vrut pe podium. Dar daca e sa spun varianta mai elaborata atunci lucrurile s-ar putea sa iasa, in final, altfel. Pentru ca m-am mobilizat. Am tras tare de masina si in clasamentul general am urcat satisfacator.

 

Dar sa incepem cu inceputul. Pentru coasta de la Brasov s-au mobilizat mai multi sportivi ca niciodata. Au venit cu masini umflate, cu motoare impinse, cu avoane, cu secventiale, cu Ferrari. Si eu am fost pregatit. Cu suspensia revizuita, cu gume Avon noi, cu echipa dupa mine etc. S-au umplut toate clasele si dintr-o data o simpla prezenta cu o masina ceva mai puternica decat un blender nu-ti asigura podiumul la clasa. Ceea ce incepea sa semene a stare de normalitate.

 

Vechea clasa H4, adica H3-ul actual, ii incadra pe Bogdan Minea cu o bomba de 350 de cai ( dupa spusele lui ), pe Mihai Beldie Jr ( Bebitza ) cu BMW-ul impecabil faurit de “chirurgul” Dodo Toma, pe “strasnicul” Costi si pe multi altii. Asa s-a facut ca Emil Ghinea si portocala lui mecanica nu reprezenta singura amenintare din clasa. Evident, mi-am luat bataie de la primii trei. Si e normal sa fie asa. Mi-am furat-o chiar si la diesel unde “Bebitza” s-a concentrat mai bine pe prima urcare de concurs. Emil a platit tribut arogantei de a-si umfla cu steroizi Renault-ul care a clacat. Nici aroganta lui ca om nu-i vine in ajutor dar asta nu ne intereseaza in textul asta. 

msn123

Ca de obicei, nu am riscat aproape nimic chiar daca pe moment a parut ca m-am aruncat tare pe unele viraje. Pana la urma au fost 0.4 secunde intre Bebitza si mine si meritele le are el. A venit cu o masina pregatita, a avut gume, incalzitoare, o varsta la care eu invatam sa pronunt “Ha-kki-nen” si dorinta sa performeze. Am avut un gust amar ca am pierdut dar in acelasi timp m-am bucurat pentru el. Este ordinea fireasca a lucrurilor. Sa vina cineva tanar, cu entuziasm, cu o masina ceva mai buna ( probabil, asa arata pe hartie) si sa duca stacheta mai sus decat a pus-o cineva in urma cu doi sau trei ani cu o masina veche. E adevarat ca port vina de a nu fi fost in stare sa ies din vechea strategie. Aceea in care in prima mansa de concurs puneam un timp corect iar in a doua de abia dadeam atacul. Acum ele se cumuleaza iar eu am pierdut mult in prima mansa.

 

Sa fim bine intelesi, nu il las pe junior sa castige sezonul asta. Daca face orice greseala voi face tot posibilul sa-l pedepsesc. Dar daca va fi in stare sa mearga ca la Brasov la toate celelalte etapele, ii dau prima sansa. Moral. Nu vorbim neaparat de viteza. Nu stiu ce poate BMW-ul lui insa a mers fara sa greseasca decisiv. Daca se invarte insa la o urcare, ezita la un viraj, iese de pe trasa ideala, voi fi primul care-l pedepseste. Si probabil si Bogdan Samoila va face la fel. Daca ar veni si Sorin Ghisoi cu Skoda de anul trecut, anul asta deja as fi in pericol sa plec de la etape cu mana goala. Si in sensul asta, daca se supara Bogdan Samoila si isi usureaza Ibiza, o sa am mari probleme cu el ( despre cum a ajuns la clasa A4 doar pentru ca seful comisiei de coasta are o aversiune fata de bugetul mic al unei masini diesel, vom vorbi in alt fum !!).

 

Pe scurt, mi se pare ca lucrurile intra in normal. In ultimele sapte etape de coasta Hora a castigat doar o data. Au fost cinci castigatori diferiti la general. La H4, anul trecut am castigat, ca de obicei, prin constanta si nu prin viteza.  Anul asta, se pare ca la H3 va fi aproape imposibil sa ma tin de podiumuri iar la diesel va fi la fel de greu sa ma bat pentru primul loc. Asta inseamna ca ori imi pregatesc masina impecabil si merg catre limita ori incet incet ma las depasit de val. Si asta e motorsportul adevarat. Cu lupte, cu clase cu multi sportivi, cu mai mult de doi posibili castigatori. Nu poti sa vii cu aceeasi masina ani la rand si sa tot bati. 1200 de kg si 180 de cp nu mai sunt suficienti. Nu mai pot sa mai iau la tranta cu o masina care face 130 km/h acolo unde ceilalti de la H3 fac 170 km/h. Desi anul asta va trebui sa o fac.

 

Asadar, cu mana pe inima, spun ca prefer sa ma bat cu 11 concurenti si sa ies pe patru, la mustata fata de locul trei, decat sa urc pe un podium gol. Ca sa ma mobilizeze sa fac cumva rost de o masina mai tare cu care sa ma bat mai sus. “Pentru numele lui Dumnezeu”, vreau sa vad si eu cum e in primii sase!    

AutoTerapie

Am stiut dintotdeauna ca o sa fac facultatea la Timisoara. Chiar daca as fi putut ramane acasa, la Oradea, mergeam inca din liceu sa iau ore private de filosofie la Timisoara. Pana la urma am ajuns la Psihologie si am invatat mai mult despre masini decat despre psihologie. Dar asta stim cu totii. Ca in studentie faci toate tampeniile dar scoala mai putin.

 

Pentru ca Timisoara o asociam cu vacantele, cu matusi care imi faceau toate poftele, cu un verisori care ascultau Fleetwood Mac si Santana, studentia a facut din Timisoara un oras si mai frumos. In timp, am tot revenit in orasul de pe Bega. Ba sa lucrez la dealerul SEAT de acolo, ba sa-mi ling ranile somajului si a unui sezon de coasta crancen, sponsorizat de maica-mea si matusa-mea.

 

Anul trecut, la Timisoara, am luat primul si ultimul podium la un raliu. Orasul isi adauga la sirul amintirilor frumoase inca una. In locul unde visam sa ajung la startul unei coaste, primeam o cupa la o etapa din CNR. Viata avea sens. Cursurile la care am chiulit, relatiile terminate, carierele incepute si neimplinite, sincopele, greselile, toate faceau parte dintr-un drum care prindea consistenta. In orasul in care cu 12 ani in urma ma perpeleam de frica unui viitor in care nu o sa reusesc sa fac nimic remarcabil, ma vedeam dintr-o data implinit. Ma simteam ca in filmele acelea in care un tanar rebel revine dupa niste ani, acasa. Avocat, in costum, cu o masina scumpa, sigur pe el, scolit, realizat. 

 

Anul acesta nu mergem la Timisoara. Nu ne vom lupta pe probe. Nu o sa ma plimb noaptea prin Timisoara sa-mi spun “ Sunt sportiv de performanta. Fac parte dintr-un echipaj care concureaza la raliu. Sunt cel pe care in studentie il vedeam imposibil de egalat.” Si cu toate astea nu sunt trist. Se apropie campionatul de coasta si probabil sufletul s-a reorientat deja. Iar planurile pentru anul viitor care imi tin sperantele sus au si ele rolul lor terapeutic. Zilele raliului de anul trecut sunt insa foarte vii in mine. La fel ca o gramada de colturi din Orasul Rozelor. Si asta e o capacitate extraordinara. Sa tii viu un moment care se tot indeparteaza in trecut.  Sa-l retraiesti constant dar nu obsedant.     

Sylvester Stallone Image

In weekend, altii se vor bate pe probe iar eu o sa fiu in Bucuresti. O sa ma vad cu un prieten bun sa ne uitam la un film cu Sylvester Stallone si o sa merg duminica la teatru. La o piesa cu Victor Rebenciuc. Acelasi Stallone, acelasi Rebenciuc pe care ii savuram si in tinerete. Adica o sa-mi hranesc si baiatul din curtea blocului si tanarul meditat la filosofie. Din cand in cand o sa ma uit la timpii de pe probe. Si o sa-mi fac o promisiune. Sa nu uit niciodata cat de putin imi trebuia in studentie sa fiu fericit!

Comanda dubla

-Costi Stratnic-Andrei Mitrasca - Brasov 2013 - 72

La Brasov am dat cu masina in parapet. Eram pe Poiana in urcare, PS4, si tocmai ce ratasem startul. Chiar daca cele cateva secunde pierdute nu erau decisive, ne-am aruncat din ce in ce mai tare pe viraje. Zapada era tot mai multa dar noi am ignorat-o complet. Parca nu o vedeam.  Mie mi se parea ca se poate merge si mai tare si ziceam intr-una “Da-i, da-i, da-i!”. Pe o franare nu s-a mai oprit si jbeng!  Cu suspensia rupta pe stanga spate si roata blocata am tarat masina pana in sosire unde ne-am oprit. Directia pe fata era si ea stricata si evaluarea ochio-metrica ne spunea ca nu aveam piese sa o reparam nici daca ajungem in parcul de service. Stop joc, asadar. De pe locul II la clasa 11 si de pe IV la 2WD.  

 

Al patrulea abandon consecutiv. De fiecare data de pe podiumuri confortabile. Brasovul ar fi putut fi revenirea, ar fi putut fi … rampa. Dar am platit lipsa de responsabilitate fata de o echipa. Sau fata de un plan la final de sezon. In plus, serviciul lui Costi il hartuia, raceala ii slabea atentia, planurile pentru o emisiune TV ii consumau din energie si cel mai rau dintre toate, sufletul ii era in alta parte. De cealalta parte eram eu. Mult mai linistit insa cu o singura dorinta. Sa mergem tare, sa ne luptam la 2WD.

 

Aveam experienta in care spuneam ca o moara stricata sa mergem incet si vorbeam singur asa ca de data asta am mers eu chitit sa riscam. Daca ne iese bine, daca nu, asta e. Dar Costi a pilotat ca de obicei. Rapid dar in limitele in care se simte el in siguranta. Eu eram putin dezamagit. Simteam ca merge mai tare. Mai lung. Dupa primele trei probe eram ok. Pierdeam o secunda pe km fata de Raspopa insa mergeam mai tare ca Sebi Barbu.

 

Inainte de “Poiana” eram stresati in masina. Geamul se aburea, nu reuseam sa pornim camera onboard, rampa de lumini si ventilatorul luau prea mult din putere iar noi eram pregatiti pentru o urcare de coasta. Afara ningea si parca urma sa batem Pikes Peak.  Am pornit, am balbait-o la start si a inceput urcarea. In loc sa imi fac jobul, sa ii atrag atentia ca e zapada, eu ii tot ziceam “sa-i dea”. Stiu ca viteza si-o alege el. E in lumea lui cand piloteaza si aude foarte slab daca spun altceva decat dictarea. Dar eu sunt sigur ca ar fi trebuit sa ii spun sa o lase mai incet si as fi putut preveni accidentul.  

-Costi Stratnic-Andrei Mitrasca - Brasov 2013 - 63

Baiul e altul. La fel de sigur sunt ca am fi iesit afara pe Babarunca. Ar fi fost dupa o zi excelenta pentru noi iar startul pe Babarunca era prea devreme ca sa spunem ca stam potoliti, la conservarea rezultatului. Sa stam linistiti pentru ce? Ori aratam ce putem si facem un rezultat sa caste toti gura, ori plecam mai devreme acasa. Evident, sambata la amiaza eram in Bucuresti. Daca am fi fost maturi si profesionisti am fi terminat raliul. Si l-am fi terminat pe prima pozitie la clasa 11. Pentru ca Danny a avut probleme. Dar cu toate ca viteza e acolo, puterea e acolo, chiar si strategia e acolo, mintea nu ne-a fost la cursa. A fost in toate partile si nu ne-am putut desprinde nici macar o secunda sa vedem lucrurile cu obiectivitate. Amandoi.

 

Din afara, se vede un echipaj de hobby. Din masina se vede potentialul unor rezultate mari. In sufletul meu e o batalie. Pe de o parte e ciuda ca ne tot pierdem avantul si ca nu ne hotaram pe o strategie. Pe de alta parte avem un “click”, un “feng-shui” al nostru. Din pacate nu mai reusim sa ajungem la finalul curselor. Dar probabil ca e mai bine asa. Mai bine fericit mai tarziu decat arogant prea devreme! E mai bine sa stii ca ai fi putut fi sus dar ai gresit decat sa ajungi prea repede in varf. Da valoare mai mare rezultatelor. Iar urmatorul podium de la raliu, indiferent cand se va intampla, va fi ceva extraordinar. Si va fi, sunt sigur!      

13 Greseli

Nu sunt cel mai in masura sa dau sfaturi. Sunt oameni cu experienta inzecita fata de mine. Dar poate exista  cineva care se zbate in conflicte pe care nici el nu le intelege si concluziile astea de mai jos ii vor fi de folos, cumva. Cine stie?! Asadar, treisprezece greseli, din punctul meu de vedere, pe care le-am vazut in jurul meu la curse, de-a lungul timpului:

 

1. Cand pui “ori” intre familie si curse. Cursele nu au nicio sansa in aceasta situatie. Ori renunti la curse si atunci mai bine ca ai facut asta, nu aveai “stofa” de sportiv. Ori renunti la familie si atunci esti un idiot si cursele nu o sa-ti umple golul. Deci daca nu poti sa vezi “si”-ul dintre cele doua, esti pierdut oricum.

 

2. Cand iti amani participarea pentru ca nu esti top, super pregatit, cu super masina revizuita, cu buget pus la punct etc. Daca astepti momentul in care masina sa-ti fie gata, tu sa te simti pregatit, antrenat, la nivelul la care iti doresti sa performezi, o sa pierzi sezoane intregi. Nimic nu e mai permanent ca provizoratul. Asa ca cea mai buna pregatire e competitia. Chiar daca nu esti la potentialul tau maxim. Ia startul, nu-ti iesi din mana, accepta-ti conditia mai putin ideala si bucura-te ca ajungi la finis! O sa ai mai mult aplomb sa te pregatesti asa cum vrei pentru urmatoarea cursa. Daca nu iti doresti sa fii la curse decat daca ai masina tzipla, esti un dandy, nu un pilot.

 

3. Cand renunti sa mai mergi la etape pentru ca nu mai ai sansesa te bati pentru locul pe care ai crezut ca-l poti castiga. Da, ai iesit in decor in prima etapa, nu ti-a mers masina in a doua si ai fost capabil doar de un loc cinci in a treia etapa. Nici daca le castigi pe toate celelalte nu mai ajungi campion. Asa ca mai bine te retragi si-ti promiti ca anul viitor, fuoaa, ce le faci!!! …Tampenii! Du-te pana la finalul sezonului. Si daca nu o sa fii pe podium, ce? Te-ai nascut cu sampania in mana? Cel care nu gaseste o satisfactie in faptul ca a fost la toate etapele dintr-un sezon nu e un sportiv, e un amator, un razgaiat. Marisca a plecat acasa dupa ce a vazut ca nu-i merge Subaru R4? Nu! A continuat la clasa 3. Si s-a batut cu arme inegale cu ceilalti. Asa face un campion!

 

4. Cand pierzi noptile inainte de cursa. Te duci la curse ca sa te imbeti? Ca sa stai de povesti pana la trei dimineata? Nu esti un sportiv. Esti unul care a gasit niste bani pe care sa-i arunce la curse. Nu e vorba de sacrificii aici si nici de disciplina. Pur si simplu trebuie sa te duci la culcare cat de repede poti pentru ca vrei sa te bucuri in zilele urmatoare de competitie. Nu vorbim de situatii exceptionale.

 

5. Cand incepi sa te mobilizezi in ceasul al 25-lea. Stiu ca de obicei asa se intampla. Faci rost de bani in ultimul moment, atunci poti sa iti comanzi cutia de viteze, de abia cu o zi inainte ajunge ambreiajul etc. Dar aici vorbim despre lucrurile care tin de tine. Trimite inscrierea la timp, fa revizia la masina cu doua saptamani inainte, daca ai bani! Comanda ce ai de comandat ca sa ajunga inainte de etapa cu ceva vreme. Ia-o din loc inspre cursa astfel ca sa ajungi la o ora decenta. Acorda-ti timp sa intri in atmosfera cursei.

 

6. Cand ai impresia ca un sticker pe masina ta valoreaza ceva pentru un sponsor. Nu dragule, nu valoreaza nimic. Pe nimeni nu intereseaza ca tu te dai cu Kadett-ul sau cu Ibiza in padure la Cucuietii de deal. Si nici daca te urci pe un podium pe care te aplauda doar ceilalti piloti. Trebuie sa apari in presa. Sa se vorbeasca despre tine. Sa ti se vada masina in pozele din presa. Sa apari la televizor. Sa iti duci masina la evenimente. Sa arate bine, sa fie curata. Sa fii dispus sa curtezi invitati pe care eventual sa-i dai in dreapta. Sa deschizi gura sau deschida altii pentru tine. Sa poti sa cuantifici toate astea si sa le oferi celor care crezi ca sunt interesati de asa ceva. E atat de mult de vorbit aici…

 

7. Cand inca nici nu ai debutat dar iti conditionezi debutul de gasirea sponsorilor. Simplu, lasa-ne in pace! Du-te si joaca biliard! Daca nu esti dispus sa dai de la tine inseamna ca nu vrei sa faci motorsport. Vrei doar sa fii langa Vali Porcisteanu si sa te dai mare in curtea blocului. E foarte usor sa ajungi pe aceeasi lista cu Vallino. Nu-ti trebuie decat pasiune. Dar sa arda!

 

8. Cand nu te poti abtine sa mergi ca nebunul. Nu ai masina pregatita cum trebuie. Sau nu ai gumele care trebuie. Sau pur si simplu vezi ca toti in jurul tau au probleme. Las-o mai moale, pentru numele lui Dumnezeu! Motorsportul nu este doar despre a merge tare. E si despre strategie, despre dozarea eforturilor si a vitezei. Pana la urma tintesti o clasare cat mai buna. Daca totusi nu vrei sa tii cont de competitori ci doar de potentialul tau atunci asuma-ti oricare din consecinte!

 

9. Cand stai langa masina ta, singurel cuc si astepti doar sa iei startul. E pacat sa faci toate eforturile sa ajungi la o cursa si sa nu stai de vorba cu cat mai multi oameni. Plimba-te prin parcul de service! Intreaba pe fiecare cum ii merge, ce parere are despre cutare masina, ce crede despre masina ta, care sunt gumele potrivite, cum abordeaza el nu stiu care viraj. Aduna informatii, imprieteneste-te cu cat mai multi, asculta o suta de pareri si fa asa cum crezi ca ti se potriveste! Ajuta-i cu ce poti. Ofera-ti suportul, oricare ar fi el. Fii sincer si deschis. Inveti in felul asta mai mult decat in doi ani de citit carti.  

13

10. Cand te certi cu oficialii, cu organizatorii, cu alti sportivi. Cea mai mare greseala in viata este sa ai impresia ca ti se face in ciuda, tie personal. Da, stiu ca oficialii pot fi stupizi si incompetenti, ca Federatia nu ia deciziile pe care le-ai vrea si ca alti sportivi primesc tratament preferential. Dar vorbeste frumos, intreaba cum poti sa-ti rezolvi problema, ce sfat ti-ar putea da si o sa fii surprins cat de mult vei fi ajutat. E la fel ca si cu politistii.  

 

11. Cand iti pui gumele de ploaie la primul strop. Panica asta cand incepe sa picure ai impresia ca am invatat-o la gradinita. Aoleeeu, picura, schimbam rotile! Nu, dragii mei! Am invatat de la Gunther Graef si Lucian Boroianu. Asteapta putin, vezi daca ploaia continua. Daca nu cumva se zvanta pana iei tu startul. Chiar si pe asfalt ud poti sa mergi cu slick-uri de uscat. Asta la coasta. La raliu e cu totul altceva.

 

12. Cand esti convins ca celalalt are masina de o suta de ori mai tare ca a ta. Asta e o caracteristica romaneasca. Intotdeauna celalalt are o masina mai buna, gume mai scumpe, cutie mai scurta, suspensie mai bine reglata, mai multi bani etc. Daca intr-adevar are masina mai buna, accepta-ti pozitia. Daca e mai bun pilot, accepta si asta. Daca masina celuilalt e ilegala hotaraste-te daca vrei sa mergi pe drumul contestatiei. Daca nu, dribleaza la randul tau legea. Competitia are mai multe nivele decat cel al curajului pe viraje.

 

13. Cand pilotajul este singurul sport pe care-l practici. Asadar, ai ajuns pilot. Bravo, ai reusit! Poti sa ai talent cu carul si sa performezi la cel mai inalt nivel si fara sa te intretii fizic. Dar totusi, o tura de parc, un mers cu bicicleta, o sedinta de fitness, un baschet, o drumetie, toate astea sunt aur curat. Daca esti sportiv, vei face cate ceva din astea. Daca nu, inseamna ca doar iti plac masinile. Poti sa-l bati pe Alex Filip intr-un raliu dar asta nu inseamna ca esti un sportiv mai bun ca el. Ca sa fii mai bun ca el trebuie sa faci mai mult decat sa-l bati pe probe. Trebuie sa te bati pe tine la niste probe fizice.

 

                  …. si ar mai fi probabil multe de spus. Sper ca nu v-a suparat tonul putin agresiv. Asa vorbesc prietenii intre ei. Liber!