Publicitate

Francois Delecour a castigat, detasat, Raliul Aradului 2012, etapa a 6-a a Campionatului National de Raliuri Dunlop. Pilotul francez a obtinut a treia sa victorie din acest sezon, devansandu-l, cu peste un minut, pe Gergo Szabo. Al treilea a venit Dan Girtofan, care dupa prima bucla nici macar el nu se gandea la un podium. Dar, si norocul face parte din joc…

Edwin Keleti continua seria evolutiilor bune, terminand cursa pe locul patru, dar s-a impus la clasa 3, acolo unde se indreapta, cu pasi mari, spre titlul national. La cateva zile dupa ce si-a serbat majoratul, Simone Tempestini a obtinut cel mai bun rezultat al carierei, locul 5 la general si pozitia a doua la clasa 3. Pe 6 a urcat Valentin Porcisteanu, acesta reusind sa castige ultima speciala a cursei. In puncte au mai terminat, in ordine, Vlad Cosma – care s-a impus la doua roti motrice, Daniel Ungur si Norbert Bereczky.

 

In urma acestor rezultate, Francois Delecour l-a egalat la puncte pe Valentin Porcisteanu, dar a trecut pe primul loc in ierarhia generala, avand mai multe victorii.

 

Dupa ce marii favoriti din campionatul maghiar au abandonat, primul a trecut linia de sosire Kazar Miklos, care, probabil va fi exclus dupa incidentul de pe PS 6, iar victoria ii va reveni lui Robert Butor, podiumul fiind completat de Janos Balogh si Matics Mihaly.

 

AUTOR: Dan Craciun

Raliul Aradului 2012 – Kazar Miklos a declansat scandalul

Speciala numarul sase a pus capat evolutiei lui David Botka si a scos in evidenta „jmecheria” lui Miklos Kazar declansand un imens scandal. Astfel, Botka a facut o pana de cauciuc si a continuat sa mearga foarte incet, sperand sa ajunga la finalul specialei. In spatele lui a ajuns Miklos Kazar, care a fost incomodat de praf si [citeste mai departe]

Raliul Aradului 2012 – Botka este lider dupa prima bucla

Dupa prima bucla din cea de a doua etapa Raliului Aradului 2012, lider in clasamentul comun romano-maghiar este, surprinzator, David Botka, care, cu al sau Mitsubishi Evo IX R4 face deja legea pe macadamul aradean. „Credeati ca am venit aici sa ne plimbam? Masina are o pedala, numita acceleratie, care trebuie apasata pana la fund. [citeste mai departe]

Raliul Aradului 2012 – Norbert Herczig primul dupa Superspeciala

Raliul Aradului 2012 a debutat cu superspeciala de pe kartodrom, un traseu lung de 2,8 kilometri, cu o suprafata de rulare mixta, asfalt si macadam. Cel mai rapid a fost Herczig Norbert (Skoda Fabia S2000), ocupantul primului loc in clasamentul general maghiar terminand in 2:31.2, mai rapid cu 1.4 secunde fata de Turan Frigyes (Subaru [citeste mai departe]

O noua intrecere internationala

Partea a doua a sezonului in campionatul intern de raliuri, una dedicata exclusiv macadamului, propune in acest final de saptamana o noua competitie cu aer international. Si, chiar daca de aceasta data nu mai este vorba, precum in cazul Sibiului, de o intrecere inscrisa intr-o serie cu greutatea IRC, Raliul Aradului ramane totusi un nou [citeste mai departe]

Publicitate
A doua participare în CNR Dunlop

Cel mai tânăr pilot din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, sibianul Radu David, participă  la Raliul Aradului, etapa a VI-a a calendarului competițional 2012 la volanul unei Dacii Logan.   Alături de navigatoarea Mihaela Beldie, Radu David are în față al  doilea raliu al carierei care îi va aduce kilometri de experiență în drumul spre [citeste mai departe]

65 de echipaje au trecut de verificarile administrative

Lista finala a participantilor va fi gata dupa verificarile tehnice de maine   Pentru Raliul Aradului 2012 s-au inscris 43 de echipaje din Romania si 33 din Ungaria, aceasta cursa fiiind etapa in ambele campionate nationale. S-au inscris 43 de echipaje romanesti, dar numai 36 s-au prezentat la verificarile administrative, printre cei absenti numarandu-se Csaba [citeste mai departe]

76 de echipaje concureaza la Raliul Aradului- etapa dubla in Romania si Ungaria

43 de echipaje din Romania si 33 de echipaje din Ungaria vor lua startul in acest weekend la Raliul Aradului, etapa comuna in cele doua tari. Astfel, sportivii romani vor puncta pentru etapa sasea a Campionatului National de Raliuri Dunlop, iar cei maghiari pentru ORB (etapa a IV-a Campionatul National) si Rallye 2(etapa a III-a [citeste mai departe]

Dan Gîrtofan se concentrează pentru Raliul Aradului

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea au uitat deja ghinionul de la Sibiu, prima etapă IRC din România, și se concentrează acum pe runda a 6-a a CNR Dunlop, Raliul Aradului, care va avea loc vineri și sâmbătă. Giri și Adi au efectuat deja recunoașterile și s-au declarat încântați de probele arădene. „Este un traseu foarte [citeste mai departe]

Liderii campionatu​lui se pregătesc pentru un raliu fierbinte

Liderii campionatului sunt pregătiţi pentru competiţie şi spectacol şi invită publicul în număr cât mai mare pe probele de la Arad.   “La fel ca şi în etapa precedentă, vom avea alături de noi concurenţi din Ungaria, fiind şi în acest an etapă comună, dar din nou clasamentele celor două campionate – românesc şi unguresc [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro