Clubul AMC Racing, organizatorul Raliului Aradului, a primit in aceste zile raportul de observare intocmit de reprezentatul forului modial al automobilismului sportiv FIA, cu privire la editia din acest an a competitiei. Raliului Aradului Atrium Mall 2013 a fost etapa candidat pentru Cupa Europei de Raliuri. 

Raliul Aradului 2013

Rezultatul obtinut, de 996.5 puncte, situeaza etapa aradeana pe un loc onorant in clasamentul FIA intocmit in baza rapoartelor de observare pentru anul 2013.

 

Mihai Leu, presedintele clubului AMC racing, a declarat: “Politica noastra a pasilor marunti dar siguri a dat din nou roade. Astfel, am mai urcat o treapta spre consacrarea europeana a acestui raliu. Faptul ca primul examen european l-am trecut cu bine ne indreptateste sa speram ca vom reusi in tot ceea ce vom intreprinde pentru atingerea dezideratului nostru.

 

Multumesc foarte mult tuturor celor care ne-au sustinut si ne sustin in organizarea acestui ralliu. Un gand special avem pentru domnul Primar Gheorghe Falca care, inca de la prima editie al acestui raliu, “ne-a trasat“ sarcina de a duce ascest raliu in Europa. Suntem mandrii de ce am realizat pana acum. Suntem in acelasi timp constienti ca mai avem enorm de mult de munca pana cand ne vom putea alinia langa cele mai importante si consacrate etape europene

Clubul AMC Racing a depus documentatia pentru inscrierea etapei de la Arad in calendarul sportiv al Federatiei Romane de Automobilim Sportiv cat si in calendarul sportiv al Cupei Europei de Raliuri.

Emisiunea Speed - Raliul Aradului 2013

Emisiunea Speed va prezinta astazi rezumatul celei de-a sasea etape a Campionatului National de Raliuri. Emisiunea de productie 100% romaneasca cu acoperire internationala pe canalul MotorsTV a beneficiat si la aceasta etapa de sustinerea Nautic Motorsport.   Speed Arad Rally 2013 from Laviniu Lazar on Vimeo.

Galerie Foto Raliul Aradului - by Rallyzoom.ro

Asa cum v-am obisnuit si sezonul acesta, partenerii nostri de la Rallyzoom.ro va ofera o scurta galerie foto de la etapele de raliu si viteza in coasta din Romania. Rallyzoom.ro inseamna Mihaela si Sorin Pop, Ramona Francean si Lorand Orban. Enjoy!        

Viorel Ivan a pus punct seriei de raliuri fara victorie

Raliul Aradului Atrium Mall i-a oferit lui Viorel Ivan prilejul de a obtine prima victorie dupa cea obtinuta la Iasi, in 2011 si a urcat pe pozitia secunda a Trofeului Klar Macadam.   Cea de-a treia etapa de macadam din actuala stagiune a fost dominata de Raul Badiu, pilot care viza primul sau succes pe [citeste mai departe]

Podium integral Suzuki la Raliul Aradului

Pilotii Suzuki au castigat 9 din cele 13 probe speciale de la Arad; Echipajele Suzuki au ocupat in premiera primele trei locuri la clasa 9; Alex Mirea a adus prima victorie la clasa pentru modelul Suzuki Swift Sport;   Protagonistii Cupei Suzuki au avut parte de un weekend perfect la Raliul Aradului ocupand pentru prima [citeste mai departe]

Giri: „Ghinionul nostru a continuat și la Arad”

Una dintre Legile lui Murphy spune că, ce începe rău se termină și mai rău. Cam așa poate fi caracterizat și sezonul competițional al echipajului Dan Gîrtofan/Adrian Berghea, care, după abandonul nefericit de la Sibiu, a fost „chinuit” de soartă și în Raliul Aradului Atrium Mall, unde, două pene de cauciuc le-a interzis visul de [citeste mai departe]

Raliul Aradului 2013 - Clasamente finale

Echipajul Francois Delecour/ Dominique Savignoni a castigat cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, Raliul Aradului. Delecour a avut un parcurs perfect, pastrandu-si pozitia de lider de la prima si pana la ultima speciala a intrecerii.   FinalSuzuki  Final2RM  FinalCl2  FinalCl3  FinalCl5  FinalCl9  FinalCl11 FinalCl14  FinalDacia  FinalDaciaDeb  FinalDeb  FinalEchipe  FinalFIA  FinalJr

Alex MIREA obtine prima victorie la clasa 9 cu modelul Suzuki Swift

Alex MIREA si Dragos DESPINOIU au avut parte de o lupta pasionanta la Raliul Aradului. Dupa o evolutie excelenta de-a lungul celor doua zile de concurs, cei doi buni prieteni s-au impus pentru a doua oara consecutiv in cadrul Cupei Suzuki, obtinand la aceasta etapa si victoria la clasa 9 cat si locul secund in [citeste mai departe]

Zeita Fortuna nu a fost de partea Bacau Rally Team la Arad

Bacau Rally Team pleca spre Raliul Aradului, cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2013, doar cu jumatate din efective. Cele doua echipaje care urmau sa ia startul pe cei 141.15km de probe speciale ale Raliul Aradului, ajuns in acest an la cea de-a patra editie, isi doreau acumularea maximului de puncte [citeste mai departe]

Francois Delecour a castigat Raliul Aradului

Echipajul Francois Delecour / Dominique Savignoni a castigat cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, Raliul Aradului. Delecour a avut un parcurs perfect, pastrandu-si pozitiia de lider de la prima si pana la ultima speciala a intrecerii.   Raliul de la Arad a avut un coeficient de 1,2, fiind cea mai importanta [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro