Publicitate

A trecut un an de la ultima apariție pe probele speciale în calitate de concurent pentru Adrian Răspopa. Pentru că, după un al cincilea titlu la categoria două roți motrice, anul acesta l-a dedicat, în motorsport, doar organizării ireproșabile (o obișnuință) a Raliului Moldovei Bacău, competiție care pentru al doilea an la rând a fost inclusă în calendarul FIA ERT. Iar dacă vorbim despre pilotarea unei mașini cu tracțiune integrală, ultima experiență data din 2010. Cu toate acestea, atunci când s-a ivit oportunitatea de a debuta pe un model R5, făcut cadou de fostul său copilot Cătălin Grigoriu, n-a ezitat vreo clipă.

Ne dorim să facem spectacol pe probele speciale și să-i atragem și pe sibienii încă necontaminați de virusul raliurilor către acest sport”, spunea Adi la momentul în care și-a anunțat prezența la startul Raliului Sibiului 2018. Un proiect în care, vă relatam încă înaintea startului, cuvântul de ordine a fost prietenia. Lui Cătălin, cel care a oferit mașina, li s-au adăugat Virgin Radio, continuând parteneriatele comune legate de Raliul Moldovei, dar și cel al plajei de kite din Mamaia Nord, iar în dreapta l-a avut pe Alex Tămășescu, de care-l leagă o istorie comună veche.

Trioul Răspopa-Tămășescu-Ford Fiesta R5 susținut de Virgin Radio s-a prezentat la start după o perioadă de acomodare scurtă, atât din punct de vedere al timpului petrecut de cei doi la bordul mașinii, cât și al numărului de kilometri. ”Cred că au fost circa 50 de kilometri. Legătura cu Fiesta R5 s-a creat însă extrem de rapid și am izbutit să avem un ritm ridicat constant. Parcă nu eram la debutul pe o astfel de mașină. Și Alex, chiar dacă era la prima sa experiență la un astfel de nivel, s-a adaptat rapid ritmului meu și al mașinii, astfel că lucrurile au mers foarte bine”, spune Adi. Și, într-adevăr, timpii au confirmat acest lucru, echipajul Virgin Radio izbutind să fie în apropierea podiumului FIA în marea majoritate a cursei, pentru ca la final să termine în Top 5. Un rezultat care i-a oferit fără putință de tăgadă statutul de revelație al Raliului Sibiului 2018, ultima competiție din acest sezon.

În plus, spune Răspopa, ”am decis să abordăm câteva secțiuni și într-o manieră care să ne permită o raportare mai bună la mașinile și echipajele care vizau victoria și reprezintă elita campionatului, iar rezultatele au fost încurajatoare”. O precizare care, firesc, scoate la iveală  gândurile de viitor ale lui Adi, intenția sa fiind aceea de a face un sezon complet cu o mașină R5. ”Sigur, deocamdată este doar la statutul de dorință. Trebuie să construim mai întâi un buget care să ne permită atingerea acestui obiectiv. Apoi este nevoie de muncă, multă muncă, pentru a putea să obținem rezultate pe măsura materialului de concurs. Sunt însă premise favorabile la acest din urmă capitol, există și determinarea necesară pentru a ne atinge scopurile, astfel că, obiectivul fiind fixat, este momentul să lăsăm experiența de la Sibiu în urmă și să ne apucăm de treabă”, a concluzionat Răspopa.

Ultima provocare pentru DTO Tellur Rally Team

Pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre Sibiul reprezintă unul dintre reperele importante ale carierei. ”Dacă, din păcate, Raliul Argeșului nu mai face parte din calendar, Brașovul, Bacăul, acolo unde am devenit campion național, și Sibiul sunt rundele în care mă simt ca acasă”, mărturisește Vali. Și, dacă vorbim despre competiția derulată pe probele din jurul [citeste mai departe]

Luptă dublă la Raliul Sibiului - pentru titlu și pentru cauza Adelei

După șase raliuri lungi, pe suprafețe și în condiții variate, sezonul 2018 al Campionatului Național de Raliuri ajunge în acest weekend la final. Ultima etapă din acest an se desfășoară pe asfaltul din județul Sibiu, acolo unde are loc Raliul Sibiului: 123 de kilometri cronometrați pe durata a trei zile de concurs, pe 9 probe [citeste mai departe]

Adrian Răspopa și Virgin Radio fac show la Raliul Sibiului

Adrian Răspopa, cvintuplul campion național al categoriei două roți motrice, revine în întrecerea națională după un an de absență și, alături de partenerul Virgin Radio, ne propune două premiere: evoluție pe o mașină R5 și copilotul Alexandru Tămășescu. În urmă cu un an, Adrian Răspopa își trecea în cont cel de-al cincilea titlu în Campionatul [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro