Category Archives: Sezonul 2016

Gabriel ENE incheie sezonul cu o noua victorie la categoria automobilelor cu doua roti motrice

Ultima reprezentatie a Campionatului National de Viteza in Coasta a avut loc pe deja celebrul traseu din Romania, Drumul Poienii. Desfasurata in perioada 15-16 octombrie cea de-a opta etapa a campionatului a aliniat la start nu mai putin de 81 de concurenti, printre care s-au numarat si participanti din Ungaria si Bulgaria.

gabriel-ene

Pentru Gabriel Laurentiu ENE etapa a reprezentat o buna ocazie de a multumi fanilor care au fost alaturi de el pe intreaga durata a sezonului competitional, prezentandu-le in premiera o parte din noua grafica a masinii Honda Civic Type-R pentru sezonul 2017. Pilotul Shark Racing a incheiat sezonul cu o noua victorie la categoria automobilelor cu doua roti motrice, o victorie la clasa H3, acolo unde deja isi trecuse in cont al doilea titlu consecutiv de campion, si un loc 9 in clasamentul general.

 

Am avut parte de un sezon fantastic. Am inceput cu o absenta de la prima etapa si cu o serie de probleme tehnice pe intreaga durata a sezonului care insa au fost depasite cu bine si mi-au adus cateva rezultate remarcabile. Chiar si aici, la ultima etapa, senzorul de pozitie al clapetei de acceleratie (TPS) ne-a creat iarasi probleme. Pot spune ca a fost anul TPS-ului mai in gluma mai in serios. Prima reusita importanta a venit in Marele Premiu al Orasului Brasov, atunci cand am reusit sa urc pe prima treapta a clasamentului rezervat automobilelor cu doua roti motrice dupa un duel sensational cu Sanu. Cea de-a doua reusita, la care sincer nu am sperat nici o clipa, a fost locul al treilea in clasamentul general obtinut in Trofeul Campulung Muscel. M-am bucurat pentru faptul ca sezonul s-a incheiat cu o noua etapa pe Drumul Poienii care eu sper sa devina traditie, asa cum se intampla in marile competitii internationale. La finalul sezonului as vrea sa multumesc partenerilor care au fost alaturi de mine in acest an, organizatorilor pentru etapele excelente pe care le pun la punct, fotografilor care reusesc sa surprinda niste imagini incredibile de fiecare data si fanilor care vin alaturi de noi la etape si indura conditiile meteo, uneori nefavorabile, pentru a ne incuraja de pe margine. Ne vedem in sezonul 2017.” declara la finalul sezonului competitional Gabriel Laurentiu ENE, campion al clasei H3 si vice-campion al categoriei 2WD.

 

Shark Racing multumeste partenerilor Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube, care au fost alaturi pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.    

Lucian Răduţ a câştigat Trofeul Opel, Bogdan Cuzma este noul campion la Viteză în Coastă

Desfăşurat în zilele de 15 şi 16 octombrie pe Drumul Poienii, unul dintre cele mai frumoase trasee automobilistice din România, Trofeul Opel a pus punct final ediţiei 2016 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Dacă prima zi a întrecerii a avut parte de soare şi o suprafaţă de rulare uscată, ploaia ce şi-a făcut apariţia în repetate rânduri în timpul manşelor de concurs de duminică a adus provocări suplimentare celor 81 de concurenţi aflaţi la start şi a furnizat un clasament final cu surprize. Învingător a ieşit Lucian Răduţ iar podiumul final a fost completat de Cornel Gardean şi Adi Iliescu.

bogdan-cuzma-mitsubishi-lancer-evo-ix

Ambele zile ale întrecerii au început cu manşe de recunoaşteri în care concurenţii se (re)adaptau la cei 5 km ai traseului dintre Braşov şi Poiana Braşov şi puteau să încerce diverse reglaje ale maşinilor de concurs. Sâmbătă după-amiază au fost programate două runde de antrenamente, în urmă cărora a fost stabilită şi ordinea de start pentru cele două manşe de concurs de a doua zi. Lucian Răduţ a obţinut cel mai bun timp al weekendului pe ultima urcare de sâmbătă, oprind cronometrul la 2m19.934s. La volanul maşinii cu care a luat startul în etapa europeană din Croaţia şi în FIA Hill Climb Masters din Cehia, un Mitsubishi Lancer EVO VIII, Lucian Răduţ a mers fără greşeală în concursul de duminică obţinând victoria. “Mi-a plăcut foarte mult acestă etapă. Mi-a plăcut vremea, spectacolul şi publicul de pe margine. Am avut parte de un sezon foarte greu, aşa că rezultatul final este peste aşteptările mele.” a declarat Lucian Răduţ după festivitatea de premiere.

 

Deşi a mai fost prezent doar la o etapă în această ediţie de campionat, Cornel Gardean (Subaru Impreza) a ţinut să ia startul la runda finală de la Braşov unde încheiat pe un excelent loc doi. Total neaşteptat, podiumul clasamentului general a fost completat de Adi Iliescu, care a pilotat un Mitsubishi Lancer EVO VII de grupa A. “Este primul meu podium în clasamentul general. Este un sentiment unic care, cu siguranţă, va rămâne în memoria mea toată viaţă. Nu mă aşteptăm la asemenea rezultat după prima urcare de concurs, atunci când am ales greşit cauciucurile.” a spus Adi iliescu la finalul cursei.

podium-final-trofeul-teliu-2016_1200

Lider al clasamentului general încă de la începutul acestei veri, Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer EVO IX), a obţinut cel de-al doilea timp al primei manşe de concurs şi a ales să nu realizeze urcarea finală, punctele obţinute fiindu-i suficiente pentru a-şi trece în palmares primul titlu naţional absolut la viteză în coasta. “La începutul sezonului nu mă gândeam deloc la titlul absolut. Speram ca în acest an să bifez câteva podiumuri şi să mă obişnuiesc cu noua maşină. Acum sunt extrem de încântat că am ajuns până aici.” a declarat Bogdan Cuzma la finalul Trofeului Opel.

 

Aflat la prima participare într-o etapă din campionatul românesc, bulgarul Hristo Manolov (Mitsubishi Lancer Evo VIII) a încheiat Trofeul Opel pe a patra poziţie, înaintea lui Călin Manitiu (Subaru Impreza). Cu locul 5 în clasamentul general, Manitiu a câştigat unul dintre cele mai aşteptate dueluri ale finalului de sezon, cel din fruntea grupei N, unde a reuşit să îl învingă pe Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X). Mitroi a obţinut al doilea loc la grupă şi locul 8 “la general”. Lui Armando Battocchi (Ferrari 458 Challenge) i-a revenit al şaselea loc al clasamentului general şi primul al categoriei 2 Roţi Motrice (GT). În ambele clasamente, Battocchi a fost urmat de Alex Mirea (BMW E346 SPF). Gabriel Ene (Honda Civic Type R) s-a clasat al nouălea în clasamentul general şi a câştigat categoria maşinilor cu două roţi motrice (sub 3500cc). Podiumul 2WD a fost completat de doi piloţi debutanţi, Elias-Julian (Renault Clio) şi Marius Nopcea (Honda Civic EG6), Andrei Şerban (Skoda Fabia) obţinând doar cel de-al patrulea timp.

 

Având parte de probleme tehnice pe parcursul întregului weekend, Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO VIII) a încheiat Troefeul Opel doar pe a zecea poziţie. Unul dintre favoriţii la victorie, multiplul campion al campionatului croat, Istvan Kavecz (BMW M3), a făcut o greşeală în prima manşă de concurs, ieşind în decor. Deşi a revenit pe traseu, timpul său final a avut mult de suferit, nefiindu-i suficient pentru a se clasa în primii zece. Şi Daniel Onoriu (Mitsubishi Lancer EVO VI) a avut parte de ghinion, pilotul bucureştean fiind nevoit să abandoneze din cauza problemelor tehnice ale maşinii sale.

 

În clasamentul grupei A, Adi Iliescu a fost urmat la mare distanţă de alţi trei piloţi ai unor Mitsubishi Lancer EVO, pilotul brasovean de raliu Manu Mihalache, Bogdan Ungureanu şi Ciprian Ciobotariu. Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta) a câştigat întrecerea istoricelor, devansându-i pe Dorin Alexandrescu (Volkswagen Golf GTI) şi Costin Ganescu (Fiat X1/9).

 

Opel a fost partener oficial al evenimentului. Trofeul Opel a fost susţinut de Consiliul Local şi Primăria Braşov şi s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul a fost organizat de Auto Blic şi AMC Racing, cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutiere Braşov, al Poliţiei Locale Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov. Asistenţa medicală a fost asigurată de Apel One Med.

 

Trofeul Opel a fost susţinut de partenerii Pro-X, Braiconf, GPR, Auto GPL F-ATI, Coresi Shopping Resort, ZIZIN, Comprest. Partenerul logistici şi tehnici: Cyclon Motorsport şi Turbocar Serv. Parteneri media: KISS FM, NewsBV.ro, Zile şi Nopţi, Autorally.ro, RTT, Metropola, Preţul Zilei, Brasov TV.

Gabriel ENE prezinta la Trofeul Opel o parte din grafica masinii pentru sezonul 2017

Cu al doilea titlu consecutiv de campion al clasei H3, deja obtinut, Gabriel ENE se va alinia la startul Trofeului Opel la volanul modelului Honda Civic Type-R, acolo unde va dezvalui si o parte din noua grafica pentru sezonul 2017.

gabriel-ene

Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta se va desfasura la sfarsitul acestei saptamani, in perioada 15-16 octombrie 2016, pe Drumul Poienii, unul dintre cele mai apreciate trasee din motorsportul romanesc.

 

Imi face o placere deosebita sa alerg pe drumul spre Poiana, cred ca este unul dintre cele mai frumoase trasee din tara noastra si faptul ca pleaca practic din Brasov il face foarte placut si pentru spectatori. Vin fara nicio presiune la Brasov pentru ca obiectivul de a obtine titlul de campion la clasa H3 l-am indeplinit la etapa precedenta de la Campulung Muscel. Voi incerca, insa, alaturi de colegii mei, sa ofer cateva dueluri spectaculoase la sutimi de secunda pentru spectatorii care vor fi alaturi de noi in acest weekend. Totodata, am ales aceasta ultima etapa drept ocazie pentru a prezenta un pic din noua grafica a masinii pentru urmatorul sezon. Partea frontala a modelului Honda Civic Type-R va beneficia de noile culori Shark Racing pentru 2017. Deja am inceput pregatirile pentru noul sezon in care voi pilota acelasi model Honda la aceasi clasa H3. Revenind la Trofeul Opel ma bucura faptul ca vom avea parte si de participarea unor piloti din afara tarii, acest lucru crescand, cred eu, nivelul campionatului nostru si interesul spectatorilor pentru etape.” declara Gabriel Laurentiu ENE campion al clasei H3 in sezonul 2015 si 2016.

 

Trofeul Opel are o lungime de 5 kilometri si o diferenta de nivel intre start si finish de 235 metri. Parcul de service va fi amplasat ca de fiecare data in Livada Postei. Spre deosebire de alte etape datorita numarului mare de concurenti inscrisi, respectiv 82, sambata sunt programate doua manse de recunoasteri si doua de antrenamente cronometrate, iar duminica doar una de recunoasteri si doua manse de concurs.

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.    

 

Prezenţă internaţională la Trofeul Opel

Trofeul Opel, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016, a atras un număr mare de participanţi, printre cei 82 de concurenţi înscrişi până acum aflându-se şi patru piloţi străini.

istvan-kavecz

Istvan Kavecz este originar din Ungaria şi multiplu campion al Croaţiei la viteză în coastă. Pilotul magiar, care a alergat în anii trecuţi şi în campionatul european FIA International Hill Climb Cup, revine pe traseul găzduit de Drumul Poienii, unde anul trecut obţinea al treilea loc al clasamentului general. Kavecz va pilota acelaşi BMW M3 E90, cu motor V8 de 4000 cmc, încadrat în clasa H4. Programul recent al maghiarului a fost unul foarte încărcat, Trofeul Opel reprezentând pentru acesta cel de-al treilea weekend consecutiv de curse, după etapa finală a campionatului croat desfăşurată la Dubrovnik şi runda de coasta italiană Cividale Castelmonte. Dacă anul trecut reuşea un podium la debutul pe traseul dintre Braşov şi Poiană, Istvan Kavecz ţinteşte în acest weekend câştigarea Trofeului Opel. Ungaria va mai avea un reprezentant la etapa finală a campionatului românesc de viteză în coastă, Tamas Tomcsanyi urmând să ia startul cu o Lada 1200 în cadrul clasei H1.

lyuben-kamenov

Lista de înscrieri a Trofeului Opel include şi doi piloţi bulgari. Lyuben Kamenov este deja un obişnuit al campionatului nostru, participând până acum la patru etape de viteză în coastă din România şi reuşind să câştige în două rânduri. Kamenov a mai alergat pe Drumul Poienii în cadrul Marelui Premiu al Oraşului Braşov din vara acestui an, când a obţinut locul 5. Totuşi, prezenţa sa în întrecerea din acest weekend este încă sub semnul întrebării după ce motorul maşinii sale de concurs (Mitsubishi Lancer EVO VIII) a cedat în FIA Hill Climb Masters desfăşurat la finalul săptămânii trecute în Cehia. Bulgaria va fi cu siguranţă reprezentată în Trofeul Opel, Hristo Manolov urmând să debuteze în România la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VIII. El a fost convins să participe la etapa braşoveană de chiar campionul naţional en titre, Paul Andronic, în timpul etapei de master.

hristo-manolov

Evenimentul automobilistic va debuta vineri (14 octombrie), atunci când Livada Poştei din Braşov va fi populată cu maşinile participante, urmând ca la ora 17:00 să aibă loc prezentarea concurenţilor. Dimineaţă zilei de sâmbătă (15 octombrie) programează manşele de recunoaşteri iar după-amiaza manşele de antrenamente cronometrate ce vor stabili ordinea de start în concursul de a doua zi. Concurenţii mai au posibilitatea de a face o urcare de recunoaşteri duminică dimineaţa (16 octombrie) înainte de punctul culminant al weekendului şi al campionatului, cele două manşe de concurs. Drumul Poienii va fi deschis circulaţiei publice sâmbătă între 13:00 – 14:00 şi duminică între 11:00 – 12:00, pentru a da ocazia spectatorilor să ajungă în zonele dorite. 

 

Opel este partener oficial al evenimentului. Trofeul Opel este susţinut de Consiliul Local şi Primăria Braşov şi se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este organizat de Auto Blic şi AMC Racing, cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutiere Braşov, al Poliţiei Locale Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov. Asistenţa medicală este asigurată de Apel One Med.

 

Trofeul Opel este susţinut de partenerii Pro-X, Braiconf, GPR, Auto GPL F-ATI, Coresi Shopping Resort, ZIZIN, Comprest. Partenerul logistici şi tehnici: Cyclon Motorsport şi Turbocar Serv. Parteneri media: KISS FM, NewsBV.ro, Zile şi Nopţi, Autorally.ro, RTT, Metropola, Preţul Zilei, Brasov TV.

Restricţii de circulaţie cu ocazia desfăşurării Trofeului Opel

Cu ocazia desfăşurării Trofeului Opel, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016, vor exista restricţii de circulaţie pe drumul ce leaga municipiul Braşov de staţiunea montană Poiana Braşov.

Foto: Bogdan Barabas
Foto: Bogdan Barabas

Circulația va fi restrictionata pe sectorul DN1E-Calea Poienii (Şirul Livezii) cuprins între Biblioteca Județeană și Hotel Heraldic Poiana Brașov:

  • Sâmbătă, 15.10.2016, în intervalul 8:30 – 13:00 şi 14:00 – 18:30
  • Duminică, 16.10.2016, în intervalul 8:30 – 11:00 şi 12:00 – 18:30

 

Organizatorii Trofeului Opel mulțumesc pentru înțelegere tuturor celor afectați de aceste restricții de circulație.

 

Opel este partener oficial al evenimentului. Trofeul Opel este susţinut de Consiliul Local şi Primăria Braşov şi se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este organizat de Auto Blic şi AMC Racing, cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutiere Braşov, al Poliţiei Locale Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov. Asistenţa medicală este asigurată de Apel One Med.

 

Trofeul Opel este susţinut de partenerii Pro-X, ZIZIN, Comprest. Partenerul logistici şi tehnici: Cyclon Motorsport şi Turbocar Serv. Parteneri media: KISS FM, NewsBV.ro, Zile şi Nopţi, Autorally.ro, RTT, Metropola, Preţul Zilei, Brasov TV.

Campionii la Viteză în Coastă se decid pe Drumul Poienii la Trofeul Opel

Şi în acest an, Braşovului îi revine onoarea de a trage cortina peste Campionatul Naţional de Viteză în Coasta Dunlop. În zilele de 15 şi 16 octombrie 2016 se va desfăşura pe drumul ce leagă Braşovul de Poiana Braşov, Trofeul Opel, ultima etapă a sezonului competiţional.

trofeul-opel-comunicat

Ediţia 2016 a campionatului de viteză în coastă a fost una foarte disputată, atât titlul de campion naţional absolut cât şi titlurile altor categorii urmând să se decidă în etapa finală. Iar Drumul Poienii, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate trasee româneşti de motorsport, este gazda perfectă pentru acest lucru. Traseul Trofeului Opel are o lungime de 5 kilometri şi o diferenţa de nivel între start şi stop de 235 metri. Parcul de service urmează să fie amplasat în Livada Poştei, acolo unde publicul va putea admira maşinile participante începând de vineri seară (14 octombrie).

 

Dimineaţă zilei de sâmbătă (15 octombrie) programează manşele de recunoaşteri iar după-amiaza manşele de antrenamente cronometrate ce vor stabili ordinea de start în concursul de a doua zi. Concurenţii mai au posibilitatea de a face o urcare de recunoaşteri duminică dimineaţa (16 octombrie) înainte de punctul culminant al weekendului şi al campionatului, cele două manşe de concurs. Drumul Poienii va fi deschis circulaţiei publice sâmbătă între 13:00 – 14:00 şi duminică între 11:00 – 12:00, pentru a da ocazia spectatorilor să ajungă în zonele dorite. 

harta_traseu-trofeul-opel

Înscrierile concurenţilor se fac până la dată de 7 octombrie 2016.

 

Opel este partener oficial al evenimentului. Trofeul Opel este susţinut de Consiliul Local şi Primăria Braşov şi se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este organizat de Auto Blic şi AMC Racing, cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutiere Braşov, al Poliţiei Locale Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov. Asistenţa medicală este asigurată de Apel One Med.

 

Trofeul Opel este susţinut de partenerii Pro-X, ZIZIN, Comprest. Partenerul logistici şi tehnici: Cyclon Motorsport şi Turbocar Serv. Parteneri media: KISS FM, NewsBV.ro, Zile şi Nopţi, Autorally.ro, RTT, Metropola, Preţul Zilei, Brasov TV.

Gabriel ENE isi pastreaza titlul de campion la clasa H3 si urca pe podiumul general in Trofeul Campulung Muscel 2016

Luna septembrie s-a dovedit a fi o luna perfecta, din punct de vedere sportiv, pentru Gabriel Laurentiu ENE, pilotul echipei Shark Racing. Inceputul primei luni de toamna ii aducea pilotului bucurestean cea de-a doua victorie la categoria rezervata automobilelor cu doua roti motrice in Campionatul National de Viteza in Coasta si, totodata, acesta reusea sa isi consolideze avantajul la clasa H3.

gabriel-ene

Dupa o pauza de trei saptamani, Gabriel ENE a reusit sa repete din nou performanta si sa isi treaca in cont cea de-a treia victorie la grupa 2Roti Motrice si sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului la clasa H3, ocazie cu care acesta a reusit sa castige pentru a doua oara consecutiv titlul de campion al clasei.

Cu toate acestea, cea mai frumoasa performanta o reprezinta insa locul al treilea obtinut in clasamentul general al Trofeului Campulung Muscel, cel mai bun rezultat al carierei sale in Campionatul National de Viteza in Coasta. In acelasi timp Gabriel ENE a urcat si pe locul al treilea al grupei H, o grupa rezervata automobilelor in care este permisa orice modificare de natura tehnica.

Realitatea bate visul! Cred ca sunt cele mai bune cuvinte pentru a descrie ce mi s-a intamplat weekendul trecut la Campulung Muscel. Nu m-am gandit absolut niciodata ca as putea sa urc pe podiumul general cu modelul Honda pe care concurez. A fost o etapa nebuna si foarte dificila in acelasi timp din punct de vedere meteorologic, in care conditiile meteo au variat foarte mult de la soare la ploaie torentiala. Mansa de recunoasteri suplimentara oferita de organizatori a fost perfecta pentru a-mi da seama ca pneurile pe care voiam sa le folosesc nu erau tocmai corespunzatoare conditiilor meteo si asa am ales pneurile potrivite in concurs unde totul a functionat perfect. Trebuie sa multumesc echipei conduse de Iulian Nita pentru setarea suspensiei si a geometriei inainte de mansele de concurs, precum si lui George Smarandache pentru setarea electronicii. Trofeul Campulung Muscel a devenit pentru mine cea mai frumoasa etapa a campionatului deoarece aici am reusit cele mai bune performante din cariera mea de pana acum, doua titluri de campion la clasa H3 si acum locul al treilea in clasamentul general al unei etape. In final ma inchin si aplaud spectatorii, care efectiv au fost udati pana la piele, pentru sustinerea si aplauzele oferite de pe marginea traseului de concurs. Cred ca ei sunt adevaratele castiguri pentru noi cei care concuram. Multumim!declara Gabriel Laurentiu ENE, campionul clasei H3 in sezonul 2016.     

Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Costa va avea loc in perioada 15-16 octombrie 2016 atunci cand concurentii vor parcurge din nou Drumul Poienii, de aceasta data in varianta cea mai scurta a binecunoscutului traseu spre Poiana Brasov.

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.    

Trofeul Campulung Muscel 2016 – Clasamente complete

podium-cm-2016

Campionul Bulgariei Lyuben Kamenov a reușit să câștige marele Trofeu la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, cu care a obținut per total un timp de 03.27.083. Pe locul doi a urcat un favorit al publicului argeșean, Ovidiu Zaberca la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, cu un timp general de 03.27.135. Podiumul a fost incheiat Gabriel Laurențiu Ene, la volanul unei Honda Civic Type R, cu un timp de 03.30.400.

results_groups

results_class

results_team

 

Lyuben Kamenov a castigat Trofeul Campulung Muscel 2016

Aproximativ 3000 de spectatori au venit la regalul automobilistic de la Câmpulung, de pe traseul Lerești Voina. La final, au rămas câteva sute, împătimiți ai sportului cu motor, care au înfruntat reprizele de ploaie torențială.

dsc_3902

Prezent în premieră pe traseul de la Lerești – Voina, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov a reușit, conducând inteligent, să câștige marele Trofeu, într-o cursă nebunească, asta după ce Lucian  Răduț, care a câștigat prima manșă, a fost nevoit să abandoneze în manșa secundă. Bulgarul, care a condus un Mitsubishi Lancer EVO VIII, a obținut per total un timp de 03.27.083.  “Este al doilea trofeu câștigat în țara dumneavoastră. Am venit în România pentru a ne promova mai bine, în Bulgaria am câștigat de trei ori consecutiv campionatul. Din păcate, la noi concurența este destul de scăzută din motive financiare. Astăzi, traseul și condițiile au fost dificile, dar asta nu ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele. Recunosc că nu a fost un anume secret, pur și simplu am avut noroc pentru că în prima manșă am avut concurenți care au fost mai rapizi decât mine”, a declarat Lyuben Kamenov.

 

Pe locul doi a urcat un favorit al publicului argeșean, Ovidiu Zaberca. Dacă anul trecut a fost scos din cursă din cauza unui accident, Zaberca a obținut argintul la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, cu un timp general de 03.27.135.

 

Pe locul trei a terminat Gabriel Laurențiu Ene, la volanul unei Honda Civic Type R, cu un timp de 03.30.400.

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2016, organizat de  Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a avut toate ingrendientele unui show total: un număr mare de piloți – 68, public numeros, soare și ploaie, accidente spectaculoase și răsturnări de situație în clasament pe ultima sută de metri.  

dsc_3067

De departe, cel mai spectaculos accident l-a suferit, culmea, un pilot câmpulungean, foarte bun cunoscător al traseului. Mihai Bulugea (Fly pentru fani) s-a răsturnat după postul 1, după ce a intrat foarte puternic într-un viraj, totul terminându-se cu o răsturnare spectaculoasă. Din fericire, nu au existat victime în rândul spectatorilor, măsurile de securitate, dar și cultura sportului cu motor a publicului muscelean spunându-și cuvintele. Nici pilotul nu a suferit răni, urcându-se singur în ambulanță. De altfel, Mihai Bulugea a și fost prezent la festivitatea de premiere.

 

De remarcat faptul că ediția de anul acesta a marcat și prezența campionului bulgar Lyuben Kamenov, dar și revenirea în marea scenă a doi dintre campionii naționali în anii anteriori: piteșteanul Valentin Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.

 

Și personalitățile politice și administrative au venit pentru a se bucura de eveniment: deputatul PSD Gheorghe Marin care a și premiat câștigătorii la gala campionilor organizată pe traseu, primarul Câmpulungului – Liviu Țâroiu, fostul ministru Andrei Gerea, deputat ALDE, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu, viceprimarul Câmpulungului – Mărgărin Blidaru. Nu au lipsit nici președintele FRAS, Norris Măgeanu și vicepreședintele FRAS, Cătălin Nicolaescu, ambii câmpulungeni.

dsc_2123

Ca element de culoare, una din manșele de recunoașteri a fost deschisă de mai multe mașini de epocă ARO IMS.

 

Competiția auto a coincis și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii au donat aproximativ 1500 de lei pentru achiziționarea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.  

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând pentru etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, a fost organizat în parteneriat cu Primăria Câmpulung, Primăria Lerești și Consiliul Județean Argeș.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!

Lista participantilor la Trofeul Câmpulung Muscel 2016

În acest weekend, în perioada 24-25 septembrie, cea de a V-a ediție a Trofeului Câmpulung Muscel reunește, pe traseul de la Lerești- Voina, elita pilotajului sportiv românesc.  

 

 Lista-participanti-trofeul-campulung

 

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, având ca partener tradițional Consiliul Județean Argeș și cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop.

 cow_4445

Elita pilotajului românesc, în cea mai puternică competiție auto din Argeș

Aducând la start principalele nume din pilotajul sportiv românesc și bineînțeles modele de excepție ale unor producători auto de renume, este practic cel mai important eveniment din lumea motorsportului organizat în Argeş. Materialul de concurs este și el unul reprezentativ: două modele Ferrari, monopostul Tatuus Formula Renault, dar și categoria mașinilor istorice (cinci mașini) vor face deliciul spectatorilor. 72 de concurenți s-au înscris la start, 69 dintre ei urmând să participe la concurs. Printre ei, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov, Lucian Răduț, câștigătorul etapei de anul trecut, care vine după un rezultat remarcabil obținut la o etapă din Campionatul European, Ovidiu Zaberca, dar și doi campioni naționali care revin în competițiile oficiale: piteșteanul Vali Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.

 

Lucru absolut îmbucurător, la această ediție s-au înscris foarte mulți debutanți. Cei 19 piloți care vor concura la Câmpulung sunt o veste bună pentru revigorarea sportului cu motor românesc.

 

Invitați de onoare și eveniment caritabil      

Ediția din acest an se va bucura de prezența unor invitați de marcă. Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică a confirmat prezența, la fel și tenismenul roman Horia Tecău și fotbalistul Florentin Petre ex-pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta.

74055_162577480431447_1232149_n

În plus, organizatorii au decis ca ediția de anul acesta să coincidă și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii sunt invitați să doneze fonduri pentru strângerea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.

 

Bucuraţi-vă de spectacol în siguranţă!

Datorită faptului că motorsportul este extrem de spectaculos dar în același timp și foarte periculos, organizatorii fac apel la spectatori să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!!!

 

Restricţii de trafic

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (24 şi 25 septembrie ) între orele 7 şi 18. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Acest eveniment este susținut și promovat de către Consiliul Judeţean Argeş și Primăria Municipiului Câmpulung.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!