Category Archives: Drift & Drag

EvL Drift Team si-a facut debutul la SAM 2015

Unde-s doi puterea creste. Asa zice o vorba din folclor si unde mai pui la socoteala faptul ca sunt doi care poarta acelasi nume, adica Radu. Deci avem doi Radu si mai aruncam in ecuatie si doua masini ale aceluiasi constructor, in speta BMW. Rezultatul nu poate fi decat unul pe masura, iar cifrele sunt spectaculoase. 1000cp+ dezvolta gradina zoologica pe care cei doi Radu o au in grija. Nu e mare. O pisica si un urs. In schimb sunt niste bestii. Pisica, cum este cunoscut in argoul pasionatilor auto vestitul BMW E36, este pilotata de Radu Vaduva un tanar de 28 ani si dezvolta daca este cazul 930 cp. Radu V s-a apucat de drift relativ tarziu fata de coechiperul sau si prima sa experienta s-a intamplat in martie anul trecut. 

Radu Vaduva si Radu Moise
Radu Vaduva si Radu Moise

 

Pe al doilea Radu multi dintre cei care iubesc sportul cu motor si in general masinile diferite fata de cele stock, il cunosc foarte bine sub pseudonimul Santos. Radu Moise in varsta de 26 de ani a inceput sa cocheteze cu driftul inca din 2009, insa niciodata la nivelul pregatirii din punct de vedere tehnic cum o va face in acest an. Cel de-al doilea animal din versiunea gradinii zoologice a echipei EvL Drift Team, respectiv ursuletul (BMW E30) care dezvolta 400cp, va fi strunit de Radu M.

Radu Vaduva si Radu Moise (2)

O mica portie din ceea ce vor arata Radu & Radu in acest an a putut fi observata in cadrul Salonului Auto Moto din Bucuresti, unde cei doi au efectuat cateva demonstratii. 

 

Si pentru ca motorsportul este un sport extrem de costisitor existenta EvL Drift Team nu ar fi fost posibila fara sprijinul unor parteneri puternici precum: Syron Tires, www.super-jante.ro, Eibach Springs, CustomTuning.ro, AutoGarage, www.czr.ro, ER Customs.  

 

R&R ne-au promis evolutii spectaculoase in Campionatul National de Drift in acest sezon si multe surprize pentru fanii lor cum ar fi concursuri, articole promotionale si multe filmulete din cadrul evenimentelor unde vor participa.

 

Pana atunci ii gasiti pe facebook la pagina EvL – Drift Team

 

Audio Class Drift Team va efectua primul antrenament in 2015

Catalin Trifan si Ilarion Grigorici se pregatesc pentru a aborda noul sezon al Campionatului National de Drift cu un mic avantaj fata de ceilalti piloti, care inca nu s-au dezmortit dupa perioada de pauza din aceasta iarna. Avand ca obiective clasarea cat mai sus in clasamentul campionatului national, cei doi vor incerca sa profite la maxim de o prima sesiune de antrenamente, pregatindu-se astfel pentru prima etapa din noul sezon ce va avea loc in luna aprilie la Iasi!

Audio Class

Duminica, 22.03.2015, va avea loc pe circuitul Prejmer Circuit de langa Brasov primul track day care permite si practicarea drift-ului pe circuit! Cei doi vor fi prezenti cu masinile de concurs Nissan PS13 V12 si Nissan S13 V12 turbo, in prezent efectuandu-se inca mici pregatiri pentru masina lui Catalin, care va fi insa gata pana la sfarsitul saptamanii!

A doua runda a Campionatului National de Drift va avea loc la Prejmer

Asociatia Romana de Drift va invita in data de  26-27 iulie la Runda 2 din cadrul Campionatului National de Drift al Romaniei “GTT Drift Championship”, ce va avea loc pe circuitul de karting de la Prejmer, Brasov.

 afis-prejmer-web

Dupa experienta anilor trecuti in organizarea campionatului national de drift si a unor etape din campionatul european in parteneriat cu cei mai mari organizatori din Europa, Asociatia Romana de Drift, are ca scop organizarea unuia dintre cel mai puternic si popular campionat national de profil. Dupa evenimentele anterioare, Prejmer Circuit s-a dovedit o locatie ideala pentru competitiile de drift, deopotriva pentru piloti si spectatori. De departe cel mai spectaculos sport cu motor, driftul atrage fara efort, pasionati de motorsport, aubomobilism sau simpatizanti si simpli privitori. Peste 25 de piloti vor lua startul la cea de-a doua runda din cadrul GTT Drift Championship 2014 intr-o cursa incendiara.

 

PROGRAM:

SAMBATA, 26.07.2014

 

09:00 – 10:00 inscrieri + inspectii tehnice

10:00 – 11:00 briefing

11:00 – 13:00 antrenamente libere

13:00 – 15:00 taxi drift

15:00 – 16:00 pauza

16:00 – 20:00 antrenamente libere

 

DUMINICA, 27.07.2014

10:00 – 11:00 briefing

11:00 – 13:00 antrenamente libere

13:00 – 13:30 pauza

13:30 – 15:00 calificari

15:00 – 15:30 pauza

15:30 – 18:00 concurs drift

18:30 ceremonie premiere runda 2

23 de piloti confirmati oficial pentru Toyota Suceava Drift Series

In acest weekend, 5-6 iulie, va avea loc la Suceava prima etapa a sezonului din Campionatul National de Drift. Asociatia Romana de Drift in parteneriat cu TOYOTA Suceava si Shopping City Suceava au pregatit deja traseul etapei, unde incepand de maine, 5 iulie orele 10.00 ale diminetii, pilotii vor rupe linistea pauzei competitionale.

 

23 de piloti au confirmat pana la aceasta ora prezenta, inscrierile urmand a se finaliza maine la fata locului unde este posibil sa isi mai faca aparitia cativa dintre acestia. Printre marii absenti ii enumeram pe Calin Ciortan care inca lucreaza la masina de concurs BMW E30 si echipa Audio Class din Piatra Neamt care nu a reusit sa finalizeze cele trei masini de concurs doua Nissan Silvia S13 pilotate de Catalin Trifan si Ilarion Gligorici si un BMW E30 pilotat de Alin Botis.

Afis Suceava Drift 2014

Suceveanul Razvan Fratianu, organizatorul primei etape a Campionatului National de Drift declara: “Ma bucur foarte mult ca am reusit alaturi de Asociatia Romana de Drift sa gasim o formula prin care putem relua Campionatul National de Drift in acest an. Semnalele au fost pozitive atat din partea pilotilor cat si din partea partenerilor traditionali de la Suceava, TOYOTA Suceava si Shopping City Suceava fara sprijinul carora nu puteam organiza evenimentul. Astazi, 4 iulie, vom definitiva ultimele detalii impreuna cu voluntarii care au lucrat alaturi de noi, organizatorii, pentru a pune la punct traseul. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc ca au fost alaturi de noi pe o vreme destul de friguroasa si ne-au ajutat cu aranjarea cauciucurilor pentru securizarea traseului. In incheiere as dori sa lansez invitatia tuturor fanilor driftului, si ai motorsportului in general, de a fi alaturi de noi in acest weekend pe traseul amenajat in parcarea Shopping City Suceava.

 

Lista celor 23 de piloti confirmati pentru prima etapa CND este: (ordine aleatorie)      

 

1 PODAR ALEXANDRU
2 BOGDAN PADURARIU
3 RAZVAN FRATIANU
4 ANDREI TROASE
5 JUMUGA IULIAN
6 OPRISAN ANDREAS
7 MIHALACHE ANDREI
8 KOVACS KAROLY
9 GORGAN ALEXANDRU
10 MIKLOS LASZLO
11 MAULT FERODIN
12 STAN RAZVAN
13 CRISTEA RAZVAN
14 MURESAN SORIN
15 STANESCU VLAD
16 IMRE GABI
17 BURLACU LAURENTIU                                   
18 GRADINARU ALIN
19 SZABO ISTVAN
20 SORIN ENE
21 CROITORU MARIAN
22 CROITORU CIPRIAN
23 ROBERT VRANAU

   

PROGRAM :

Sâmbătă  5 iulie

10:00 – 12:00 Antrenamente libere

12:00 – 14:00 Taxi Drift

14:00 – 15:00 Pauză

14:00 – 19:00 Antrenamente libere

 

Duminică  6 iulie

09:00 – 11:00 Antrenamente

11:30 – 13:30 Calificări

13:30 – 14:30 Pauză

14:30 – 18:00 Concurs drift

18:00 – Ceremonie premiere

Revine Campionatul National de Drift in 2014 cu prima etapa Toyota Suceava Drift Series

Asociatia Romana de Drift in parteneriat cu  TOYOTA Suceava si Shopping City Suceava, vă invită în weekend-ul 5 – 6 iulie 2014, în parcarea SHOPPING CITY SUCEAVA, pentru a-i vedea în acţiune pe cei mai buni piloţi de drift din România.

IMG_3272

Aproximativ 25 piloţi din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Botoşani, Baia Mare, şi Suceava vor lua startul pe traseul amenajat in parcarea Shopping City Suceava la prima etapa a Campionatului National de Drift, unde batalia piloţilor nu se măsoară în secunde, ci în spectaculozitate.

 

În cadrul acestui eveniment TOYOTA Suceava invită pasionaţii de maşini să ia parte la sesiuni de Test Drive cu cele mai noi modele Toyota. Piloţii care vor evolua în competiţia de la Suceava sunt piloţi experimentaţi, membri ai Federaţiei Române de Drift, participanţi la Campionatul Naţional de Drift, dar şi la etape din Campionatul European.

 

Răzvan Frăţianu, pilotul sucevean care reprezintă cu succes Suceava în competiţiile de drift naţionale şi internaţionale va concura cu BMW E36 M3 turbo de 640 CP complet modificat pentru drift, respectând normele europene din divizia profesionistă. Acesta deţine în palmares titlul de Campion Naţional 2011, ViceCampion Naţional în 2012, dar şi locul 3 pe echipe la Campionatul European de Drift 2012, alaturi de Calin Ciortan.

 

Pana in acest moment au confirmat prezenta piloţii: Bogdan Pădurariu – AUDI Urquattro de 550 CP, convertit la tractiune spate, Audio Class Drift Team prin Catalin Trifan si Ilarion Grigorici prezenti cu 2 masini de peste 400 cp fiecare şi nu în ultimul rând, Nicolae Dobre, unul din cei mai agresivi piloti din Romania.

 

Nerăbdarea pasionaţilor sporturilor cu motor va fi răsplătită pe 5 şi 6 iulie când vor avea ocazia să trăiască fiorii vitezei în postura de pasageri în masinile de drift. Astfel, toţi doritorii se pot înscrie pe pagina de facebook Shopping City Suceava (taxi drift). 

 

PROGRAM :

Sâmbătă  5 iulie

10:00 – 12:00 Antrenamente libere

12:00 – 14:00 Taxi Drift

14:00 – 15:00 Pauză

14:00 – 19:00 Antrenamente libere

 

Duminică  6 iulie

09:00 – 11:00 Antrenamente

11:30 – 13:30 Calificări

13:30 – 14:30 Pauză

14:30 – 18:00 Concurs drift

18:00 – Ceremonie premiere

De ce sa faci scoala de drift cu Sorin Ene?

Cred ca este o intrebare pe care si-o pun in primul rand fanii driftului, cel putin eu mi-am pus-o. La diferite etape de drift din tara noastra, am avut ocazia sa stau in dreapta lui Sorin Ene sau HAI-u asa cum il stiu majoritatea, de fapt cred ca porecla lui a devenit un brand, practic am intalnit lume care nici nu ii cunostea numele 🙂 La niciunul dintre aceste evenimente nu mi s-a parut atat de greu sa faci drift si mi se parea destul de natural procedeul. Practic trebuia sa tragi frana de mana astfel incat spatele sa plece usor (sa initiezi) si dupa aia sa mentii un derapaj controlat. Evident ca daca faci asta de vreo 7 ani de zile o sa iti iasa perfect si o sa dai impresia si celui care sta in dreapta ca e o joaca de copii, asa cum mi s-a intamplat si mie cu Sorin.

DSC05483

In 2011 aparea prima scoala de drift din Romania deschisa de Sorin Ene si de atunci pana in prezent Sorin imi tot spunea sa vin la scoala sa vad cum e. Va spun sincer ca nu vedeam rostul. Nu ma pregateam de vreun campionat de drift, de tinut intr-un mic derapaj controlat masinile cu tractiune spate ma descurcam si in nici un caz nu aveam de gand sa ma apuc de drift pe strada. Intr-un final a reusit sa ma convinga, adica mai mult m-a luat pe sus pentru ca m-a sunat saptamana trecuta si mi-a zis vezi ca duminica mergem sa vezi cum e la scoala. La Raliul Brasovului nu ajunsesem pentru a ma reintalni cu prietenii de la raliuri si am zis ca macar asa o sa imi inec amarul.

 

La ora 9.00 duminica, 23 martie, ma intalneam cu Sorin si impreuna cu echipa lui tehnica si platforma cu masina de scoala, plecam spre locul de joaca. Spre surprinderea mea acolo m-am intalnit cu Mugur Filipescu, pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta unde a terminat sezonul 2013 pe locul 5 in cadrul grupei N, cu un Mitsubishi Lancer Evo 9. Am ramas surprins pentru ca nu prea vezi piloti din raliu sau viteza in coasta luand cursuri de drift, insa asa cum mi-a spus si el este bine sa inveti cat mai multe tehnici de pilotaj si daca ajungi sa pilotezi ca Titi Aur, adica sa imbini perfect spectacolul cu performanta, publicul te va iubi.

DSC05462

Dupa o scurta prezentare teoretica in care Sorin ne-a spus cateva aspecte de care trebuie sa tinem cont am urcat la volanul unui BMW E36 cu un motor de 2.5 litri si am inceput modulele. Programul conceput de Sorin este structurat pe cinci module si ordinea este bine conceputa ele imbinandu-se perfect pe parcurs ce le efectuezi. Pot sa va spun ca odata suit la volanul masinii lucruruile au devenit destul de complicate si deja incepusem sa imi pun intrebari de ce nu mai e atat de usor precum mi se parea cand stateam in dreapta. Si Mugur s-a chinuit un pic pentru ca fiind obisnuit cu pilotajul curat de la Viteza in Coasta, tendinta lui era sa puna masina cat mai repede pe trasa. Am invatat cum sa facem cerculete in jurul unui con la o distanta si la o turatie constanta, am inteles cum trebuie executat corect schimbul de mase si cum sa mentii un derapaj controlat prelungit si multe alte lucruri interesante si distractive. 

DSC05475

La finalul zilei aveam sa plecam spre casa istoviti insa cu mai multe cunostinte despre comportamentul masinii si, ce este cel mai important cred eu, cu un mare zambet pe buze. De fapt asta ofera Sorin in cadrul acestei scoli, o experienta in primul rand distractiva care se desfasoara intr-un cadru organizat si sub o deplina siguranta, dar si primul pas pentru cei care vor sa practice driftul la nivel de performanta.  Nici macar nu trebuie sa fii un mare fan al driftului, cred ca doar trebuie sa iti placa masinile. Iar pentru parintii care vor sa isi lase copii sub 18 ani la volanul unui automobil, scoala de drift a lui Sorin Ene este un loc potrivit si nu se stie niciodata cum isi vor decoperi talentul. Exact asa s-a intamplat in cazul lui Alin Gradinaru, un pusti de 14 ani, care acum este prezent alaturi de Sorin aproape la fiecare eveniment demonstrativ.

DSC05481

Pe Sorin Ene si elevul sau, Alin Gradinaru, ii veti putea vedea in scurte demonstratii din cadrul Salonului Auto Moto, care va avea loc in Piata Constitutiei din Bucuresti in perioada 2-6 aprilie 2014.         

Fara Campionat National de Drift in 2014

De multe ori m-ati vazut pomenind numele lui Gabriel Onofrei in diferitele articole despre driftul din Romania si asta dintr-un motiv bine intemeiat. Gabriel a reusit pe parcursul a patru ani de zile sa organizeze un Campionat National de Drift cu bune si cu rele asa cum se intampla peste tot, pentru ca niciodata nu ii vei multumi pe toti. In jur de 20 de etape au fost organizate de Asociatia Romana de Drift pe parcursul celor 4 ani, printre care si trei etape internationale.

Drift Prejmer

Si dupa trei ani Campionatul National de Drift s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, recunoscandu-se astfel eforturile constante depuse de Gabriel Onofrei. Totodata a organizat si o Gala a campionilor, exact ca cea de la FRAS, incepand cu anul 2011, iar in 2013 sportivii Campionatului National de Drift – GTT Drift Championship au fost premiati in cadrul galei FRAS.

gala-campionilor-2012-04094

In toti acesti ani am fost foarte aproape de acest sport in tara noastra si am auzit foarte multe pareri pro si contra mai mult sau mai putin argumentate, din partea celor implicati direct. Insa toate lucrurile au si un sfarsit si in acest caz este vorba despre campionatul organizat de Gabriel Onofrei pe care in acest an nu il va putea tine cauza principala fiind lipsa bugetului.

Gabriel Onofrei

Cat despre vreun alt campionat de drift, pana in prezent nu cunoastem nici o data a vreunei etape sau cine o va organiza sau daca acestea mai vor fi organizate in 2014. Noi nu putem decat sa ii multumim lui Gabi pentru colaborarea excelenta pe care am avut-o pe parcursul acestor ani si sa ii uram succes in noile proiecte. 

Sorin Ene + Silvia = LOVE

Pe 24 februarie este Dragobetele, o sarbatoare traditional romaneasca care dateaza inca de pe vremea dacilor, cu o traditie ceva mai veche, de peste 1 mileniu, fata de o alta sarbatoare aproape identica importata si de tara noastra in ultimii ani. Cu aceasta ocazie ne-am propus sa va prezentam un cuplu inedit din Romania si povestea lor care dateaza de peste 4 ani.

Sorin Ene 3

Numele Sorin Ene este cunoscut fanilor driftului din Romania de ceva vreme si totusi este foarte probabil ca porecla sa “HAI-u” sa fie mult mai vestita decat numele sau. In 2002 Sorin si-a achizitionat primul BMW E30 (Ursulet) care a primit numarul de inmatriculare B 69 HAI si nu a durat foarte mult pana s-a pricopsit cu porecla care il va haitui toata viata sa. 🙂 Evident, ca orice pustan cu Ursulet care se respecta, nici la el nu a durat foarte mult pana a inceput sa faca vestitele burn-uri si cerculete. Acestea insa, cu timpul, nu au mai fost suficiente si incet incet s-au transformat in mici derapaje controlate etalate in cadrul intalnirilor si evenimentelor dedicate pasionatilor de masini.

 

La inceputul anilor 2000 driftul incepea sa devina un fenomen la nivel mondial si nu a durat mult pana acesta a devenit un sport cu motor iubit si in tara noastra. Incepand cu 2005 Sorin a inceput sa acorde din ce in ce mai mult timp demonstratiilor si evenimentelor de acest gen din tara noastra, evoluand pe modelul BMW E30 si devenind astfel unul dintre principalele personaje asociate cu driftul.

Sorin Ene 2

In 2010 o noua iubire pe nume Silvia isi facea aparitia in viata lui. Este vorba despre Nissan-ul 200SX sau S14A, Silvia fiind numele pe care compania nipona l-a folosit pentru modelele sport coupe care au la baza sasiul S. La finalul primului sezon alaturi de noua masina, Sorin reusea locul al patrulea in clasamentul general al pilotilor. Un an mai tarziu in 2011, el infiinta prima scoala dedicata 100% driftului. Anii au trecut si relatia pilot masina s-a consolidat, rezultatele neincetand sa apara, Sorin castigand titlul de vicecampion la finalul sezonului 2013 al Campionatului National de Drift, un campionat ajuns la al patrulea sezon sub organizarea lui Gabriel Onofrei.  

Podium Baneasa 2013

Asa cum el insusi recunostea, “Orice sut in fund e un pas inainte”, asa s-a intamplat si in cazul lui Sorin care anul trecut era concediat de la locul sau de munca. Concentrarea exclusiva pe viata sportiva a dat roade si Sorin reusea la finalul sezonului 2013 sa devina viceampion national, acesta fiind de altfel cel mai bun rezultat personal alaturi de Nissan-ul Silvia.

Sorin Ene Scoala

Totodata, ScoaladeDrift.ro a inceput sa fie din ce in ce mai cautata o serie de cursanti trecandu-i pragul printre care si Daniel Onoriu campion national la Viteza in Coasta. Pe langa partea de competitii, o serie de vedete autohtone de televiziune, dar si campioni nationali si mondiali au stat in dreapta lui Sorin in cadrul unor diferite evenimente. Printre acestia ii putem numara pe Titi Aur de 8 ori campion national de raliuri, Manu Mihalache si Alina Bunica piloti in cadrul Campionatului National de Raliuri, Dan Bordeianu, Pepe si Liviu Varciu vedete de televiziune sau Leonard Doroftei campion mondial WBA la categoria semi-usoara si Ion Oncescu cvadruplu campion mondial la skanderberg la ambele brate.   

Dan Bordeianu & Sorin Ene

In noul sezon 2014 Sorin Ene va fi prezent in cadrul Campionatului National de Drift alaturi de acelasi Nissan Silvia S14A care in acest an va fi mai puternic cu aproape 20% fata de anul trecut, fiind aduse cateva imbunatatiri motorului BMW 2.500cmc 24V supralimentat cu o turbina.

 

Noul parteneriat incheiat cu Agroarend si NISSAN BADSI, dar si partenerii sai consacrati Motul, Reparatii Turboserv, Turbotehnik, Tony Polish, Best-Tires, Autonik, Campion Autoservice, Contrast Center si Dental-Med ii vor permite in acest an lui Sorin Ene sa se concentreze pe batalia pentru titlul de campion national, un titlu care ii lipseste pana in prezent pilotului bucurestean. 

Sorin Ene 4

Credit Foto: Catalin Oprea, Claudia Popa, Cosmin Gabriel, Paul Constantinescu  

Calin Ciortan si-a pastrat titlul de campion national

Un alt treilea an consecutiv pentru Campionatului National de Drift a ajuns cu bine la final. In 2013, campionatul s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, driftul devenind astfel o disciplina sportiva profesionista in tara noastra. Responsabil de acest lucru este Gabriel Onofrei care a si pregatit concurentilor in weekendul abia incheiat, runda finala a sezonului 2013, desfasurata pe circuitul Prejmer.

 CAT04499

Nivelul crescut al campionatului si participarea in acest an a doi piloti italieni au facut ca lupta pentru titlu sa se dea pana in ultima clipa, nu mai putin de 8 piloti avand sanse matematice de a deveni campioni. Sorin Ene venea la Prejmer din postura de lider al clasamentului general, insa Calin Ciortan il urma la o diferenta de doar 30 de puncte. Cu un punctaj dublu disponibil in etapa finala, mizele erau mari.

CAT04849

Calin Ciortan a reusit in final sa isi pastreze titlul obtinut in 2012 si a facut-o in stil de mare campion, asa cum ne-a demonstrat in numeroase randuri, printr-o victorie. Calin incheie astfel din nou un an bun ramanand cel mai bun pilot de drift din tara noastra. El a reusit totodata si un merituos loc 4 la finalul sezonului KOE Drift Pro Series, cel mai bun rezultat al sau din acest an fiind locul 2 la etapa din Franta unde a fost invins de campionul KOE din acest an Francesco Conti. Sorin Ene devine vice-campion al sezonului 2013 aceasta reprezentand si cel mai bun rezultat al sau la finalul unui sezon competitional intern. 

 

Iulian Jumuga, Calin Ciortan, Razvan Fratianu
Iulian Jumuga, Calin Ciortan, Razvan Fratianu

Podiumul de la Prejmer a fost completat de tanarul Iulian Jumuga si campionul national din 2011, Razvan Fratianu ambii pilotand modele BMW E36.

 

Bogdan Padurariu venea la Prejmer dupa prima participare in afara tarii in KOE Drift Pro-Series, etapa din Slovacia reprezentand finala campionatului european. Din pacate pilotul din Campulung Moldovenesc s-a oprit in Top 16, el fiind invins de bucuresteanul Razvan Tica. Cu toate acestea Bogdan reuseste sa termine sezonul 2013 pe locul al patrulea in clasamentul general, reusind astfel cel mai bun rezultat personal. 

CAT05061
Podium CND sezon 2013: Loc 2-Sorin Ene; Loc 1-Calin Ciortan: Loc 3- Razvan Fratianu

 

Chiar daca runda finala a pus punct sezonului competitional, fanii driftului se vor putea reintalni cu favoritii lor la Gala Campionilor care va avea loc in luna decembrie.       

Dupa Slovacia Bogdan Padurariu este pregatit pentru Prejmer

King of Europe Drift Pro Series si-a desemnat campionul in persoana italianului Francesco Conti, odata cu finala desfasurata in Republica Slovaca, aceasta reprezentand cea de-a opta runda a campionatului. Pentru Bogdan Padurariu etapa a avut o insemnatate deosebita fiind primul eveniment din afara Romaniei la care, pilotul din Campulung Moldovenesc, a participat. Cu aceasta ocazie Bogdan a efectuat o importanta pregatire pentru finala Campionatului National de Drift – GTT Drift Series care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani pe circuitul Prejmer din Brasov. Cum a decurs aceasta experienta puteti afla chiar de la el in cele ce urmeaza.

Bogdan Padurariu Slovacia 2013 2

Motorsportnews.ro: Cum a fost prima ta experienta la o etapa de drift din afara tarii?

 

Bogdan Padurariu: Intr-un cuvant, EXTRAORDINAR. Inca de anul trecut de la Finala KOE din 2012 desfasurata tot pe Slovakiaring, visam sa ajung pe acest circuit. Atunci am fost doar un simplu spectator si am avut placerea sa ii vad in actiune pe unii dintre cei mai buni drifteri Daigo Saito si Tetsuya Hibino. In acest an, dupa mari eforturi, in principal financiare, mi-am indeplinit visul de a initia la viteze de aproape 200km/h alaturi de multi piloti de top din  Europa. Alaturi de mine au fost si cativa colegi si prieteni din Romania, Calin Ciortan care a si terminat campionatul in pozitia a patra, Razvan Fratianu, Ramona Rusu si Catalin Trifan, care m-au ajutat cu cateva sfaturi si le multumesc cu aceasta ocazie. Printre altele am fost impresionat de numarul foarte mare de spectatori prezenti la acest eveniment, care spre uimirea mea erau de toate varstele si categoriile sociale. Dar asa a fost de fiecare data cand am fost prezent la evenimentele din afara granitelor, chiar daca a fost Serbia, Ungaria, Slovacia, etc. si chiar daca nu au fost de aceeasi anvergura. Dar in continuare sunt optimist in aceasta privinta, mai ales ca prin acest lucru va creste nivelul motorsportului din Romania, si se vor atrage sponsori.

 

Motorsportnews.ro: A fost mai greu sau mai usor decat te asteptai?  

 

Bogdan Padurariu: Pot sa va spun ca nu a fost usor, dar mi-a placut enorm. In primul rand am vrut sa-mi demonstrez mie ca sunt pregatit mental pentru acest nivel, deoarece daca  gresesti la vitezele de initiere de care v-am amintit mai sus, nu este bine nici pentru masina si nici pentru moralul meu. De altfel am avut cateva iesiri in decor, dar am scapat cu masina intreaga si am calcat in continuare acceleratia la podea, pentru ca reducerea vitezei nu era cu siguranta o optiune de a pastra trasa ideala (vorba unui mare campion “IF IN DOUBT, FLAT OUT” – Colin McRae). Astfel am reusit sa ma calific pe pozitia a 19-a, ceea ce personal m-a satisfacut. In Top 32 am avut onoarea sa-l intalnesc pe Campionul KOE, en titre, Adam Kerenyi, cu care sansele la victorie erau foarte mici. Cu toate ca acesta a plecat in primul tandem ca lider am avut sansa, poate unica, sa-l inving, deaorece a initiat prea larg, iesind destul de mult in decor, moment in care il puteam depasi, dar din pacate am avut parte de cea mai stupida si in acelasi timp de singura problema tehnica a masinii din acel week-end. Mi s-a rupt schimbatorul de viteze inainte de initiere, in momentul in care am vrut sa introduc levierul in viteza a 4-a. Astfel a trebuit sa initiez mult mai tarziu si cu viteza mult mai mica. Am pierdut cu 10-0 primul tandem, iar al doilea tandem l-am pierdut din nou cu scorul de 3-7 deoarece reparatia provizorie a schimbatorului mi-a pus din nou probleme cu selectarea vitezei a 4-a, ceea ce a dus la pierderea driftului dupa schimbul de mase, inainte de ultimul viraj.

Bogdan Padurariu

Motorsportnews.ro: Cu ce vii nou din Slovacia?

 

Bogdan PadurariuCu siguranta cu o experienta inedita pe care vreau sa o repet cat mai curand. Cu toate ca am fost foarte suparat dupa incidentul cu schimbatorul, a fost un eveniment memorabil pentru mine si cu siguranta am sa mai revin la acest nivel. Imi doresc sa pot ajunge si pe alte circuite din afara tarii noastre chiar daca diferenta intre masinile si bugetele pilotilor din alte tari sunt uriase, fata de cele din Romania.

 

Motorsportnews.ro: Peste cateva zile va avea loc si finala Campionatului National de Drift – GTT Drift Championship. Ce iti doresti sa obtii la acesta etapa?

 

Bogdan Padurariu: In continuare sper sa fac o treaba buna si in finala Campionatului nostru, unde sper sa obtin un rezultat ce ma va mentine pe locul 5 sau chiar sa pot ajunge pe locul 4 ocupat de Diego Quaranta la o diferenta de 10 puncte. Este o oportunitate buna in aceasta etapa pentru ca punctajul este dublu si se pot intampla foarte multe schimbari in clasament. Sper ca de data aceasta sa nu mai am parte de ghinioane ca cele din Slovacia si sper sa avem macar soarele de partea nostra, pentru ca temperaturile se anunta destul de mici. 

Bogdan Padurariu Slovacia 2013 1

Motorsportnews.ro: In final ai cuvantul…

 

Bogdan Padurariu: Vreau sa multumesc celor care au fost alaturi de mine in acest an Aquarius Club-Campulung Moldovenesc, Belco Oil-Romania, Focality-Iasi, dar si prietenilor mei, care m-au sprijinit chiar si  financiar. Nu in ultimul rand multumesc fanilor driftului in general din tara noastra care vin la etape sau doar ne urmaresc prin intermediul media. Multumesc si lui Gabi Onofrei care a facut eforturi foarte mari care de aproape 3 ani face mari eforturi de a organiza acest Campionat National de Drift si sper sa continuam si la anul.

 

Ne vedem in weekend la Prejmer 🙂    

 

Credit Foto: kingofeurope.net & racehunter.org