Publicitate

Weekend-ul 30-31 mai va consemna desfăşurarea celei de-a doua etape din Campionatul Naţional de Karting Dunlop 2015. Frumoasa pistă Speed Park, de la Bacău, aşteaptă vizita concurenţilor, în timp ce Comisia Naţională de Karting a FRAS anunţă noi parteneri pentru întrecerea de anul acesta.

 

După prima etapa, alergată pe circuitul de la Prejmer, şi unde 65 de piloţi au luat startul în ˝Micul Circ˝, toţi combatanţii se vor muta cu toate cele necesare la Bacău, pe una dintre cele mai tehnice piste de karting din România.

Vali Iovi-Stere

Andrei ENE – Foto ©Vali Iovi-Stere

Prezenţa la start se anunţă a fi numeroasă, până în acest moment fiind eliberate nu mai puţin de 70 de licenţe de pilot pentru sezonul 2015 al CNKD. La Bacău se vor alcătui 11 clase. Federaţia Română de Automobilism Sportiv, prin intermediul Comisiei Naţionale de Karting, va continua eforturile pentru a sprijini tinerii în această disciplină sportivă, facilitând prezenţa la start prin costuri minime necesare participării. Scopul declarat este acela ca până la finalul stagiunii 2015 să se înregistreze un număr de peste 110 piloţi legitimaţi FRAS pentru disciplina karting.

 

De asemenea, având în vedere că etapa moldavă se desfăşoară în preajma zilei de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, Comisia Naţională de Karting pregăteşte surprize pentru toţi micuţii angrenaţi în luptele din CNKD.

 

După cum s-a anunţat încă de la startul stagiunii, FRAS se află în tratative permanente pentru atragerea de noi parteneri pentru Campionatul Naţional de Karting Dunlop. În acest sens, alături de partenerul tradițional DUNLOP, înaintea etapei de la Bacău avem plăcerea să anunţăm semnarea a trei noi parteneriate. GoPro România (prin Xtrem Videos), Motul (prin P&P Lubricants) şi ProUnelte.ro (partener oficial YATO) se alătură demersului de a consolida actuala ediţie a CNKD şi de a sprijini suplimentar eforturile tuturor concurenţilor implicaţi în sezonul 2015.

Foto © Vali Iovi-Stere

Foto © Vali Iovi-Stere

Prin aceste noi parteneriate, piloţii licenţiaţi FRAS vor beneficia de numeroase avantaje la achiziţionarea de produse din portofoliul colaboratorilor. De asemenea, noii parteneri ai Campionatului Naţional de Karting Dunlop vor oferi premii piloţilor participanţi la etapele următoare din 2015. 

 

Ca o concluzie pentru noutăţile ce apar odată cu etapa de la Bacău, Darius Petre – Preşedintele Comisiei Naţionale de Karting a FRAS a declarat: ˝Încă de după schimbarea conducerii FRAS, şi implicit a Comisiei, am dorit să oferim condiţii din ce în ce mai bune pentru sportivii noştri. Suntem conştienţi, cu toţii, că lucrurile mari nu se pot face peste noapte, aşa că am hotărât să luăm totul pas cu pas, sistematic. Am reuşit în scurt timp să atragem alături de noi o serie de parteneri de prestigiu şi pot să declar că suntem în negocieri şi pentru alte colaborări. Scopul principal este acela de a le oferi sportivilor noştri condiţii mai bune pentru ca, împreună, să reuşim să facem din CNKD un campionat din ce în ce mai puternic. Le mulţumesc noilor noştri parteneri pentru încredere şi le garantez că vom face tot ceea ce ţine de noi pentru a le oferi o competiţie de nivel înalt, transparentă, care să le ofere noi perspective atât combatanţilor cât şi celor care au ales să ni se alăture în acest proiect frumos.˝

Debut perfect al Campionatului Național de Karting DUNLOP 2015 la prima etapă derulată pe circuitul Prejmer de lângă Brașov

Prima etapă a Campionatul Național de Karting DUNLOP 2015 ce a avut loc între 2 și 3 mai pe circuitul Prejmer de lângă Brașov a înregistrat un record de participare, la start fiind înscriși 65 de sportivi, dintre care 14 au fost copii cu vârsta sub 9 ani înscriși la clasa KID.   Numărul record [citeste mai departe]

Număr record de participanți la prima etapă a Campionatului Național de Karting DUNLOP 2015

Campionatul Național de Karting DUNLOP 2015 a debutat sambata, 2 mai, cu prima etapă a sezonului ce se desfășoară în acest weekend  pe circuitul Prejmer de lângă Brașov.  Cei 65 de sportivi înscriși în nouă clase diferite au impresionat prin calitatea pilotajului în condiții de ploaie, toate manșele de antrenamente libere, calificările și semifinala derulându-se fără [citeste mai departe]

Juniorul Shark Racing, Andrei ENE, debuteaza in Campionatul National de Karting Dunlop

Clasa KID, din Campionatul National de Karting Dunlop editia 2015, va primi in randurile sale in acest sezon competitional o noua tanara speranta a motorsportului romanesc. In varsta de doar 6 ani Andrei ENE va participa in premiera la o competitie automobilistica, urmand sa efectueze un sezon complet la clasa dedicata juniorilor cu varste cuprinse [citeste mai departe]

Lansare oficiala a Campionatului National de Karting la noul sediu FRAS

Federația Română de Automobilism Sportiv face astăzi un nou pas important în vederera sprijinirii performanței sportive în general, dar și a tinerilor în mod special prin două evenimente deosebit de importante: semnarea unui Protocol de parteneriat cu Institutul Național de Cercetare pentru Sport, precum și lansarea ediției 2015 a Campionatului Național de Karting – DUNLOP. [citeste mai departe]

Publicitate
Campionatul Naţional de Karting- Dunlop promite o ediţie 2015 spectaculoasă

Federaţia Română de Automobilism Sportiv anunţă startul ediţiei 2015 a Campionatului Naţional de Karting – Dunlop.   Odată cu un nou început pentru Federaţia Română de Automobilism Sportiv, a cărei structură de conducere a fost numită în funcţie la sfârşitul lunii februarie a anului curent, karting-ul, cea mai importantă disciplină pentru dezvoltarea sportului automobilistic, va [citeste mai departe]

Calendare competitionale FRAS 2015

În şedinţa de marti, 11 noiembrie 2014, Consiliul Federal al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a luat următoarele decizii: Programeaza Adunarea Generala de Alegeri in data de 07 februarie 2015; Aproba clasamentele si omologheaza rezultatele campionatelor nationale de raliuri, viteza in coasta, karting, off road, slalom paralel, rally cross si autoslalom, ; Aproba calendarul competitional [citeste mai departe]

‘’Micul Circ’’ revine pe circuitul Prejmer

In perioada 12-13 iulie ‘’Micul Circ’’ revine pentru a doua oara pe pista de la Prejmer, pentru desfasurarea celei de-a 4 a etapa a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2014, pista construita la cele mai inalte standard adoptate de Comisia Internationala de Karting si avand o calitate de excepţie a covorului asfaltic ( lungime de [citeste mai departe]

A doua etapa CNK 2014

Federaţia Română de Automobilism Sportiv vă invită să participaţi în perioada 2-4 mai este cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Karting „Dunlop” 2014, care va avea loc la Constanţa, în cadrul Motul Motorsport Event. În parcarea Maritimo Shopping Center sunt aşteptaţi peste 60 competitori care vor lua startul la această competiţie emblematică, fiind [citeste mai departe]

Start în forță pentru sezonul 2014 al CNK

În zilele de 5 și 6 aprilie, circuitul AMCKART de lângă București a fost gazda primei etape a Campionatului Național de Karting „Dunlop” 2014 organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv. Deși condițiile meteo nu au fost ideale pentru karting în aer liber, 54 de piloți licențiați FRAS s-au înscris și au participat la prima [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro