HOTĂRÂREA NR. 2/2010 A COMISIEI DE COMPETIŢII alcătuită din:

Silviu MORARU – preşedinte

Ştefan VASILE – membru

Florin CALANGEA – membru 

Pronunţată azi 30 septembrie 2010 la Bucureşti

Pe ordinea de zi a sedintei a fost inscrisa analiza rezultatelor probelor de benzina prelevate in cadrul verificarilor tehnice efectuate cu ocazia desfasurarii Raliului Aradului din data de 18 septembrie 2010 si omologarea rezultatelor acestei etape si analizarea si solutionarea contestatiilor de la etapa a II-a a CNK Dunlop 2010 din 26 septembrie

I. CNR Dunlop 2010 –  Raliul Aradului

Probele au fost prelevate si verificate de catre reprezentanti ai Romcontrol S.A.

Membrii Comisiei de Competiţii au analizat rezultatele probelor de combustibil prelevate cu ocazia desfăşurării Raliului Aradului din data de 18.09.2010.  Probele au fost prelevate, analizate si verificate de catre reprezentanti ai SC Romcontrol S.A, societate abilitată şi autorizată să preleveze şi să analizeze probele de combustibil.

În urma analizarii Procesului verbal al sedintei Comisiei Tehnice din data de 30 septembrie 2010, a Raportului depus de reprezentanţii SC Romcontrol S.A. raport efectuat în urma analizei probelor de benzină recoltate, a Certificatelor eliberate de catre SC Romcontrol S.A, a specificatiilor Anexei J art 252 pct 9.1 si tinand cont de aplicarea standardului ASTM 3244 specificat de FIA, Comisia de Competitii a hotarat următoarele:

1.     excluderea echipajului cu numarul de concurs 41 din clasamentele etapei a VII a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2010 – Raliul Aradului pentru neconformitatea combustibilului utilizat in cadrul acestei etape, în conformitate cu prevederile art 45.2.8 din Regulamentul CNR

2.     Analiza probelor de benzină care au fost recoltate echipajelor cu numerele de concurs 1 si 25 arată că acestea sunt in limitele prevazute de FIA in Anexa J.

3.     Refacerea clasamentelor General FIA, Grupa N si N4 a etapei a VII-a a CNR Dunlop 2010 –Raliul Aradului, ca urmare a excluderii echipajului care a avut numărul 41 în cadrul acestei etape.

4.     validarea rezultatelor in urma refacerii clasamentelor mai sus mentionate

 II. CNK Dunlop 2010 – etapa a II-a

In urma analizarii contestatiilor depuse la secretariatul competitiei, a probelor video si a audierii comisarilor tehnici, a starterului si a membrilor CCS, Comisia de Competitii a hotarat:

  1. excluderea pilotului cu numarul de concurs 41 – Bruner Brad din clasamentul clasei KF3 din cadrul etapei a II a Campionatului National de Karting Dunlop 2010 pentru neconformitatea tehnica constata la verificarile tehnice.
  2. Nu se poate stabili startul anticipat al concurentului Razvan Popiel – pilot la clasa Mini cu numarul de concurs 35 in cadrul competitiei din data de 26 septembrie a.c., dar penalizeaza concurentul cu 10 secunde pentru depasire in tururile de formare conform art 5.15.4 alin 2  si 9.7. alin 1
  3. validarea rezultatelor in urma refacerii clasamentelor mai sus mentionate

 Cu drept de apel în termen de 48 ore de la publicare.

Silviu MORARU

Ştefan VASILE

Florin CALANGEA

sursa: FRAS.ro

Weekend incins in etapa secunda a Campionatului National de Karting Dunlop 2010

Urmatoarea etapa, ultima din 2010, se disputa tot in Bucuresti, in perioada 15-17 octombrie Circuitul Amckart a fost, in weekendul care tocmai s-a incheiat, gazda etapei secunde a Campionatului National de Karting Dunlop 2010. Ca si in cazul primei runde, disputata la inceputul lunii septembrie la Arad, piloti si iubitori ai kartingului din toate colturile [citeste mai departe]

Rezultate si clasamente finale - Campionatul national de Karting : Etapa II Bucuresti

Pe circuitul AMCKART s-au incheiat intrecerile contand pentru etapa a doua a Campionatului National de Karting Dunlop 2010. Puteti descarca de mai jos rezultatele finalelor, cu precizarea ca ierarhiile la clasele Mini si KF3 sunt provizorii ca urmare a unor contestatii, clasamentele finale urmand sa fie facute publice dupa solutionarea acestora, in cursul saptamanii viitoare. [citeste mai departe]

CNKD 2010 etapa a doua: 63 de piloti si 6 echipe la start

63 de piloti si 6 echipe s-au aliniat la startul etapei a doua a Campionatului National de Karting Dunlop 2010. Intrecerile sunt gazduite astazi si maine de complexul AMCKART, situat pe Soseaua de centura Bucuresti nr.5A. Prima parte a zilei de astazi este dedicata inscrierilor, antrenamentelor libere, verificarilor tehnice si administrative. Incepand cu ora 17 [citeste mai departe]

Campionatul National de Karting- etapa II Bucuresti : Buletinul nr.1

Buletin nr.1 Din data de 23 septembrie 2010, ora 12 1.    La solicitarea concurentilor, programul etapei a doua a Campionatului National de Karting Dunlop 2010 a fost modificat astfel incat intrecerile sa se incheie duminica 26 septembrie 2010 la ora 13:30. Noul program este disponibil in documentul atasat. 2.    Urmare a modificarilor intervenite in programul [citeste mai departe]

Campionatul National de Karting - multi invitati si surprize in weekend la Amckart

In perioada 25-26 septembrie 2010, circuitul AMCKART, situat pe Soseaua de centura Bucuresti nr.5A, va gazdui etapa a doua a Campionatului National de Karting Dunlop 2010. Succesul inregistrat de runda inaugurala, derulata la inceputul lunii la Arad, nu a ramas fara urmari, organizatorul, Hatters Motorsport, anticipand, pe baza cererilor de inscriere primite pana acum, ca [citeste mai departe]

Campionatul National de Karting 2010 : etapa a-II-a Bucuresti - documente oficiale

In perioada 25-26 septembrie 2010, pe circuitul AMCKART din Bucuresti se va desfasura etapa a doua a Campionatului National de Karting 2010 , etapa ce va fi organizata de acelasi Club Sportiv Hatters Motorsport . Descarca : Regulament particular etapa a II-a CNKD 2010 Pasaport tehnic etapa a II-a cerere inscriere etapa a II-a Echipa [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro