Category Archives: Etapa II Bucuresti

Etapa record si spectacol cu zeci de karturi la start

Pilotii de la karting sunt pusi pe fapte mari in acest sezon competitional si doboara record dupa record. Daca la prima etapa a Campionatului National de Karting Dunlop organizat de FRAS  au fost inscrisi 59 de piloti,  dintre care un record de 20 numai la “clasa regina” KZ2, la cea de-a doua etapa disputata in acest sfarsit de saptamana a fost doborat recordul la inscrieri, cu 73 de sportivi la start, cei mai multi, 19, la aceeasi clasa KZ2.


 
Numarul impresionant de piloti inscrisi a facut ca lupta la toate clasele sa fie stransa, premiantii fiind decisi la diferenta de cateva sutimi.

 

La KZ2, pilotul Italian Paolo Gagliardini, campionul clasei in sezonul 2011, a fost infrant de Dugaesescu David, iar locul al treilea i-a revenit lui Matei Mihaiescu, multiplu campion national si sud-est European de karting, pilot de monopost in formula Renault 2000 si in Formula Master. La clasa Mini, lupta s-a dat intre 10 kartisti, invingatorii etapei fiind  Vasile  Daniel (locul al III-lea), Unguru Cristian (locul al II-lea) si Anton  Eduard (locul I). Premiantii acestor clase, precum si ocupantii locului I de la N-100, KF3, KF2 si Rotax au primit cate un set de anvelope de la Dunlop, partenerul traditional al FRAS.

 

Urmatoarea etapa a CNKD va avea loc la Bacau in perioada 7-8 iulie a.c

 

Parteneri media FRAS: Motorsportnews.ro Autorally.ro, RallyMagazin.ro, Masini.ro, RoRace.

 

Descarca:

Antrenamente cronometrate 

 

Mansa I

 

Mansa a II-a

 

CNK Dunlop 2012 la a doua confruntare

Cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Karting DUNLOP 2012 debutează mâine, 2 iunie, pe pista circuitului AMCKart de lângă Bucureşti. 60 de concurenţi sunt aşteptaţi la startul competiţiei care se va disputa şi în această ediţie în 6 etape după cum urmează: patru etape în Bucureşti, o etapă pe circuitul Selena din Bacău şi o etapă pe circuitul Vegas din Arad.

 

Luna mai se deschide cu cea de-a doua confruntare a kartiştilor, programată pe pista bucureşteană de la Tunari, aceasta contând ca a doua etapă atât din şirul celor 4 etape disputate la Bucureşti cât şi din totalul etapelor rezervate pentru această a treia ediţie a CNK DUNLOP. Etapa fiind programată în preajma zilei de 1 iunie, organizatorii se aşteaptă ca la clasele mici: PUFO, MINI şi KID Kart, participarea să crească, ajungând în total la peste 60 de piloţi pe grila de start la toate cele 8 clase ale competiţiei.

 

Dintre participanţii absenţi pe grila de start a primei etape a CNK Dunlop 2012, la cea de-a doua etapă şi-a anunţat deja prezenţa D. Suderka, un veteran al clasei ROTAX. Şi la clasa KZ2, în ciuda prezenţei extrem de numeroase din deschiderea campionatului, se aşteaptă noi concurenţi, o figură importantă la această clasă fiind italianul Paolo Gagliardini, competitior direct al conaţionalului său Nazareno Campagnoni.

 

Etapa a II-a a CNK Dunlop 2012 se va deschide sâmbătă, 2 iunie, la orele 7.30 cu înscrierea concurenţilor. Pista va fi pusă la dispoziţia piloţilor încă de la orele dimineţii, sesiunile de antrenamente cronometrate şi calificări urmând să fie derulate în a doua parte a zilei. Cursele propriu-zise sunt programate pentru duminică, 3 iunie, festivitatea de premiere fiind programată pentru orele 14.00 din această zi.

 

Dunlop va fi din nou prezent pe pistă cu cele mai bune anvelope atât în varianta slick, cât şi în varianta de ploaie şi va da piloţilor săi încrederea de care aceştia au nevoie pentru a face faţă unei piste încinse de soare sau unei vremi cu potenţial de ploaie abundentă şi de scurtă durată.

  

Pentru cei care vor urca pe podiumul etapei, Dunlop a pregătit şase seturi de anvelope pentru ocupanţii primelor trei locuri la clasele KZ2 şi MINI şi alte patru seturi pentru învingătorii de la clasele N-100, KF3, KF2 şi Rotax.

 

Campionatul Naţional de Karting DUNLOP 2012 este organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv în acord cu prevederile sale statutare şi sprijinit de DUNLOP.

Karting in weekend la Bucuresti

 

Pista AMCKart din Bucuresti va gazdui in week-end-ul 2-3 iunie cea de-a doua etapa a Campionatului National de Karting Dunlop organizat de catre Federatia Romana de Automobilsim Sportiv.

 

Cei mai tineri sportivi licentiati FRAS sunt asteptati sa continue lupta in Micul Circ inceputa in urma cu o luna de zile, cand la start s-au aflat 59 de concurenti. Lupta cea mai stransa si totodata stacheta cel mai sus ridicata sunt la „clasa regina”  KZ2 care a avut la start un numar record de 20 de participanti.

 

Dunlop, partenerul traditional al FRAS ii premiaza cu cate un set de anvelope pe cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pe ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax.

 

Program

 

Via| Fras.ro