Nicio masina nu a definit si dominat mai bine segmentul sau asa cum a facut-o si o face BMW Seria 3. Este sedanul sport compact pe care toata lumea l-a vanat inca de la prima lansare din urma cu 30 de ani. Cand o generatie noua este lansata, asa cum s-a intamplat anul trecut, toti constructorii auto stau cu sufletul la gura si se intreaba: oare au reusit din nou sa ridice standardele sau vom avea si noi noroc de data asta?

 

Raspunsul vine rapid din partea departamentului de marketing al celor de la BMW, care sustine in continuare ca producatorul se pricepe foarte bine sa faca un anume lucru: The Ultimate Driving Machine! Totusi, in descrierea facuta de ei insisi despre ultima generatie a Seriei 3, s-au strecurat si cuvinte precum eleganta si confort, acestea impartind aceeasi propozitie cu singurul lucru care conta pana acum – performantele sportive. O fi lasat-o BMW mai usor?

 

Entuziastii auto au asteptari foarte mari de la experienta la volanul unui BMW, astfel ca noua Serie 3 are o reputatie de mentinut. Masina din testul nostru de astazi este cea de-a sasea generatie de Seria 3, iar in limbajul intern al BMW poarta denumirea de F30, punand astfel capat modelelor cu nume de cod E.

 CAT08248

Cum arata?

Tinand cont ca nu suntem la primul test cu noul Seria 3, din punct de vedere al designului pot spune faptul ca masina are un aspect mai masculin ca niciodata, acesta fiind lucru care o deosebeste cel mai bine fata de predecesorii sai. Este mai mare, cu 37mm mai lata pe puntea fata si 47mm pe puntea spate, are un ampatament marit cu 50mm si totusi este mai usoara cu 40 kg.

 

BMW a reusit astfel sa aduca mai aproape Seria 3 de dimensiunile principalilor sai concurenti, Audi A4 si Mercedes-Benz C-Class. Pasagerii au acum mai mult spatiu la dispozitie iar portbagajului ii lipsesc 20 de litri pentru a atinge bariera de 500 de litri in volum, cu scaunele nerabatate.

 

Pentru mai mult dramatism, sunt disponibile mai multe accesorii BMW M Performance pentru modelele care nu poarta sigla M. Prin instalarea unui astfel de pachet, asa cum este cel de pe masina din test, garda la sol este redusa cu 0,4 inch, amortizoarele si arcurile sunt inlocuite cu unele mai ferme iar jantele pe 20 de inch branduite M isi merita toti banii, cu conditia sa nu conduci masina in Romania.

 

Cum se conduce?

Odata cu lansarea noii generatii, trendul de downsizing a fost adoptat si de BMW, care a renuntat la motoarele aspirate pe benzina. Astfel, sub capota 328-ului din testul nostru se afla un motor turbo, in patru cilindri, care dezvolta 245 cp la 5.000 rpm si un cuplu maxim de 350 Nm disponibil de la 1.250 rpm. Acest motor este al doilea cel mai puternic din gama constructorului, excluzand viitorul M3 care face parte din alta liga.

 

Lasand la o parte cifrele, in realitate, aceasta putere este mai mult decat suficienta pentru orice sofer. Sprintul pana la prima suta de kilometri, cu start de pe loc, se realizeaza in doar 5,7 secunde, sistemul de tractiune integrala xDrive ajutand masina sa fie cu 0,2 secunde mai rapida decat sora cu tractiune spate.

 

BMW castiga duelul cu competitorii sai directi si la capitolul viteza maxima, unde aceasta este limitata la 250 km/h, spre deosebire de concurenti care nu depasesc 240-245 km/h.

 CAT08294

Sistemul de tractiune integrala, xDrive, asigura cea mai buna aderenta a rotilor in orice moment, crescand astfel agilitatea masinii si tinand-o lipita de sosea. In conditii normale, xDrive distribuie puterea intre rotile fata si cele din spate intr-un raport de 40:60, insa acest raport poate varia in functie de conditiile de drum.

 

Actionand in mod instantaneu si atat de subtil incat soferul nici nu apuca sa-si dea seama de ceea ce se intampla, xDrive poate directiona pana la 100% din putere catre una din axele fata sau spate. La cel mai mic indiciu de subvirare, puterea rotilor fata este redusa. La fel, daca supravirarea este detectata, sistemul transmite mai multa putere rotilor din fata.

 

Acest joc invizibil este realizat de xDrive, impreuna cu sistemul electronic de control dinamic al stabilitatii (DSC), si care se bazeaza pe senzorii celui din urma pentru a monitoriza conditiile de drum. In plus, aplicarea franarii, gratie aceluiasi DSC, se face automat atunci cand sistemul simte diferente de tractiune intre rotile din stanga si dreapta ale masinii sau cand acestea patineaza. In afara magiei xDrive care se intampla pe nevazute, nimic nu diferentiaza masina din testul nostru fata de una normala.

 

In rest, 328i dotat cu sistemul de tractiune xDrive reuseste sa-ti astearna un zambet tamp pe fata, gratie cuplului suficient cat sa-ti tina cateva momente capul infipt in tetiera. Nivelul aderentei este foarte bun, directia precisa si masina se aseaza cu o usurinta debordanta pe virajele legate de pe drumurile montane. Singurul lucru care-i lipseste acestei masini, este o aplicatie creata special pentru masurarea ritmului inimii, ritm care este influentat dramatic de senzatiile oferite in momentele de condus sportiv si care ar putea sa afiseze preinfarcturile suferite in momentele in care gropile mioritice se impreuneaza cu rotile pe 20 de inch.

 CAT08247

Concluzia

Cum sa reusesti sa inlocuiesti o masina care chiar si la apusul carierei este cea mai buna in segmentul sau? Aceasta a fost dilema cu care s-au confruntat cei de la BMW. Planul de bataie, pentru crearea noului Seria 3, a fost unul relativ simplu. Sa mentina toate aspectele bune legate de masina si sa le imbunatateasca pe cele perfectibile. Suna evident, nu? Si totusi va pot da cateva exemple elocvente cand aceste planuri simple merg gresit!

 

Din aceasta cauza, noua generatie arata similar cu cea pe care o inlocuieste? Ei bine, nu chiar. Analizand istoria celor de la BMW, acestia au avut o alternata perfecta intre generatiile – evolutie si generatiile – revolutie. Fostul E90 a fost un mare pas inainte, asa ca de aceasta data, a fost momentul unei rafinari. Una foarte reusita!

 

foto: Catalin Oprea

 

Drive test BMW 320d

In 1975, BMW a lansat pe piata Seria 3, un model care a stabilit standardele de-a lungul vremii pentru sedanurile sportive. Introdus initial ca un succesor al BMW Neue Klasse, din care faceau parte BMW 1602 si 2002, Seria 3, impreuna cu Seria 5 (care a inlocuit modele precum 2500 si 2800) a marcat inceputul [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro