Publicitate

Cu cativa ani în urmă Dacia efectiv a lăsat pe toată lumea cu gura căscată prin lansarea modelului Logan, cel care a reuşit să obţină vânzări record pe majoritatea pieţelor unde a fost comercializat, bineînţeles şi în România unde a fost cel mai vândut model mai mulţi ani la rând! Prima generaţie Dacia Logan a făcut istorie în industria auto, cucerind inimile şi raţiunea consumatorilor care şi-au dorit un automobil cu adevărat accesibil şi practic, demonstrând totodată că şi un automobil de buget poate deveni un adevărat succes.  Dacia a lansat o nouă generaţie Logan iar întrebarea care a stat pe buzele tuturor a fost dacă reuşeşte oare noua generaţie să păstreze toate calităţile predecesoarei sale, aducând şi o evoluţie firească în acelaşi timp?

 

Noi am avut la dispoziţie pentru trei zile noua Dacia Logan MCV, în versiunea de echipare Laureate, în timp ce sub capota s-a aflat noul motor pe benzină de 0,9 litri, supraalimentat cu turbo şi care dezvoltă 90 de cai putere şi un cuplu maxim de 135 Nm. O surpriza placuta, Dacia Logan MCV este al patrulea model dintr-o noua generatie marca Renault, ce isi face aparitia atat pe piata interna, cat si internationala. Noul Logan a fost serios si solid bugetat, surclasand chiar modelele dinainte – Sandero Stepway si Duster SUV – astfel Logan MCV a avut drept scop construirea unei masini practice si de calitate la un pret foarte atractiv. Ca si noul Sandero, Logan MCV apare pe piata avand trei mtorizari: una pe benzina de 1.2 litri cu patru cilindri, un motor turbo pe benzina cu trei cilindri de 0,9 litri si unul diesel de 1,5 litri. Noua ne-a revenit placerea de a il testa pe al doilea, MCV 0.9 TCe care ar fi impresionat chiar si pe GreenPeace, reusind sa emita in atmosfera doar 119 g/km de CO2 la 4.4 litri/100km combustibil consumat.

 CAT01591

Design 

Designul noii generaţii Dacia Logan ne-a impresionat din clipa în care am văzut primele imagini oficiale ale modelului. Întâlnirea faţă în faţă cu modelul ne-a întărit această senzaţie. Noul Logan este extrem de bine proporţionat şi desenat cu multă inspiraţie. Pentru un model de buget, designul său este neaşteptat de bun, fiind parcă adus dintr-o ligă superioară a industriei auto. La interior se simte mai degrabă o puternică evoluţie, decât o revoluţie. Aici o mulţime de elemente şi idei au fost păstrate de pe generaţia precedentă a lui Logan, astfel că cei care au condus vreodată o Dacia Logan din prima generaţie se vor simţi ca acasă.

 

Sistemul multimedia de top,  Media Nav touch-screen Dacia, cu tot cu navigaţie, costă doar 270 euro şi are un display central mare de înaltă rezoluţie, debarasându-se de CD-uri şi citind doar USB-uri! Este un upgrade care chiar merita, fiind unul dintre cele mai bune pe care le-am intalnit, raspunde rapid, are un aspect si meniu simplu, care este usor de utilizat. Noi zicem că aici Logan-ul are o ofertă imbatabilă pentru o ambianţă plăcută la bord! Calitatea materialelor de la bordul lui Dacia Logan şi combinaţiile acestora diferă simţitor în funcţie de dotarea aleasă. În dotarea de top, testată de noi, materialele textile sunt chiar plăcute la atingere şi sunt  cusute cu aţă contrastantă. Planşa de bord este realizată din plastic dur, aşa cum e firesc pentru  maşinile din acest segment, dar trebuie să remarcăm faptul că asamblarea planşei e făcută foarte bine şi lasă senzaţia de calitate. Inserţiile speciale, precum cele din jurul consolei centrale, sau liniile circulare cromate din jurul cadranelor de bord, sporesc senzaţia de calitate şi te fac să înţelegi şi mai mult evoluţia modelului de la o generaţie la altă. Plasticul din zona inferioară a planşei este mai dur şi este pregătit să reziste tratamentelor grele.

 

Confortul de pe scaunele faţă a crescut şi el simţitor, mai ales datorită scaunelor mai bine profilate. Acum Logan MCV nu mai are pur şi simplu două şezuturi cu spătar, cum avea precedenta generaţie, ci a primit scaune în toată firea, cu zone de suport lateral şi relaxare a spatelui, astfel că aici se poate sta confortabil. Una peste alta Dacia ca si fabricant doreste ca noul Logan sa fie un varf de gama premiant la capitolul vanzari fata de modelele de pana acum, dotand MCV-ul si cu un scaun sofer reglabil pe inaltime, un volan si un schimbator de viteze imbracate in piele, un stereo modernizat (cu controale montate pe volan), aer conditionat, oglinzi exterioare incalzite si reglabile electric, cruise control si patru geamuri electrice.

 CAT01588

Cum se conduce?

TCe 90 este un motor nou dezvoltat în familia Renault, care are o capacitate cilindrică de 0.9 litri, sau, mai exact, 899 cm cubi. Pe Dacia Logan MCV, noul motor dezvoltă 90 CP la 5,250 rpm şi un cuplu maxim de 135 Nm, 90% din acesta fiind disponibil începând cu 1,650 rpm. În afară de vibraţiile la pornire, specifice unui motor cu trei cilindri, Tce 90 m-a încântat pur şi simplu în comparaţie cu vechile motoare de 1.4 şi 1.6 aspirate. Indiferent de modul de utilizare nu vei simţi niciodată ca noul Logan este submotorizat, ba din contră, într-un regim normal de exploatare motorul nu va face eforturi prea mari pentru a răspunde solicitărilor primite de la şofer.

 

Caracterul plăcut al motorului se datorează unităţii electronice de management al acestuia, asigurându-i o linearitate în utilizare, foarte apropiată ca şi feeling de un motor aspirat normal pe benzină. După peste 600 de kilometri parcurşi cu maşina din test am ajuns la concluzia că o cutie manuală cu şase trepte de viteze ar fi fost mai potrivită, chiar dacă am obţinut un consum foarte bun, de 6,2 l /100 km în afara oraşului.

 

La capitolul dinamică, putem vorbi tot despre o evoluţie. Suspensia este puţin mai fermă, ruliul pe viraje scăzând astfel iar filtrarea denivelărilor se face mult mai bine. Mulţi se vor grăbi să spună că noul Logan MCV a avut de suferit la capitolul confort, însă din punctul meu de vedere noua ţinută de drum a maşinii mi-a plăcut mai mult, fiind mai comunicativă cu cel aflat în spatele volanului. Noul Logan vine cu o izolare fonică mai bună în toate zonele sensibile, care au fost criticate la prima generaţie, respectiv motor şi uşi. Mai mult, capota faţă a primit un mic amortizor care ajută la ridicarea acesteia, acest lucru fiind de apreciat pentru o maşină din această categorie de preţ.

 CAT01584

Concluzia

Noul Logan MCV a devenit mai atrăgător, mai plin de caracter şi s-a maturizat din punct de vedere al calităţii interiorului. E îmbucurător faptul că Logan MCV a primit noi unităţi de propulsie în familia sa, modernizându-şi astfel oferta cu noul propulsor turbo de 0.9 ltiri şi 3 cilindri. Un alt aspect plăcut atunci când privim noua generaţie a unui model atât de popular este faptul că acesta şi-a păstrat cea mai mare parte din calităţile care l-au făcut popular. Logan este simplist în multe privinţe, dar a rămas spaţios, practic şi foarte capabil să facă faţă unor condiţii solicitante de exploatare, inclusiv celor ale drumurilor noastre. Şi pe lângă asta, noul Logan MCV a devenit cu certitudine mai sigur şi mai bun, pentru acelaşi preţ!

 

foto: Catalin Oprea

Dacia Logan MCV - Volum la pret de discount

Saptamana trecuta Dacia Logan a sarbatorit 6 ani de la prima sa aparitie. Pe 2 iunie 2004 la Renault Technocentre Guyancourt (aflat la 30 de kilometri  langa Paris) era prezentat modelul Dacia Logan  , iar in luna septembrie a aceluiasi an  intra pe piata . Odata cu lansarea acestui model au inceput si controversele despre [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro