Publicitate

 

Să învățăm puțină istorie

 

Absolut toate amintirile mele legate de lumea automobilelor sunt legate cumva de MINI. Am auzit mereu de el și nu îmi amintesc să fi auzit vreodată de rău. În toate review-urile auto în care se discuta de factorul FUN sau de manevrabilitatea unei mașini mici, se raportează la MINI, dar nu ca etalon, nu ca standard ce trebuie depășit, ci ca excelență în materie: „E bun, dar dacă vrei o mașină cu adevărat fun ar trebui să îți iei un mini”, „se simte aproape la fel de mult Kart ca un MINI”, „este aproape la fel de simpatic ca un MINI” și lista continuă. M-am întrebat la început dacă este posibil ca o mașină mică cu ochii bulbucați poate să fi nimerit experiența condusului așa bine. Imaginea ei îmi aducea aminte mai mult de Mr. Bean decât de Ferruccio Lamborghini. Cu timpul, fără să experimentez cu adevărat un MINI, am ajuns să accept ideea. Băi, e clar, MINI este cea mai mișto mașină mică, toate celelalte modele vor trebui să se mulțumească cel mult cu locul 2. Cam cum se întâmplă când te duci la un concurs de băutură cu un rus, dacă ai luat locul 2 poți să spui familiei și prietenilor că ai câștigat.

 

Legendara mașină a fost inițial produsă de British Motor Corporation (și ulterior de succesori ai acestei mărci) începând cu 1959. Pe atunci MINI era numele modelului. Variantele sportive ale modelelor se numeau „Cooper” ca urmare a colaborării cu John Cooper – o legendă în domeniul curselor (care avea și el o companie care construia mașini de Formula 1 și raliu). Succesul a făcut ca MINI să dăinuiască peste decenii, chiar dacă a fost pasat dintr-un loc în altul ca un copil minor după divorțul părinților.

 

 

Cum a ajuns BMW să se ocupe de brandul MINI? Păi…prin următoarele un milion de permutări. British Motor Company, în 1966 a devenit parte din British Motor Holdings, care în 1968 a fuzionat cu Leyland Motors devenind British Leyland. Cam pe aici este și momentul în care MINI a devenit o marcă de sine stătătoare. În 1980, compania a fost divizată, MINI fiind preluată de Rover Group care în 1988 a fost cumpărat de British Aerospace. În 1994, aviația britanică s-a descotorosit de Rover Group care a fost cumpărat de BMW, care l-a ținut până în 2000 când l-a vândut, păstrând însă marca MINI. Of…poți să faci un film de dramă despre povestea de viață a lu’ Micu’ MINI.

 

MINI are și o istorie în campionatele de raliu. A câștigat Raliul Monte Carlo în 1964, 1965 și 1967 și din 2011 participă în WRC (World Rally Championship).

 

Se ridică la înălțimea legendei?

 

E așa straniu de carismatic MINI…și cu pachetul estetic John Cooper Works arată ca o buburuză prietenoasă care tocmai s-a supărat pe ceva anume. Mici detalii agresive pe bară, praguri și un eleron funky o fac să pară serioasă, când miile de colțuri rotunjite și cercuri din limbajul de design spun că nu vrea decât să te ia în brațe, să doarmă cu tine și să te lingă dimineața pe față. Îmi place. Am plecat cu așteptări mari pentru mașina asta pentru că ar trebui să fie maximul de fun de la o marcă care a făcut din FUN, ceea ce BMW a făcut din JOY – scopul întregii existențe.

 

 

E mică, joasă și are o evacuare dublă montată central care amintește de supercar-uri. Interiorul este la fel de fresh și neortodox. De la exterior la interior, designul a păstrat filosofia inițială – modificând lucruri doar ca mașina să rămână actuală. Se simte retro fără să se simtă învechită. Materialele sunt de calitate și mașina este plină de tehnologie și briz-briz-uri. Am găsit o maturitate în interiorul lui MINI pe care nu mă așteptam să o găsesc. Dincolo de asta, detaliile la interior sunt deliciul oricărui pasionat de „altfel”. Butonul start-stop îți dă senzația că pornești un avion, la fel și celelalte switchuri. De la mânerele de la uși la consola centrală, totul este făcut din cercuri. Vechile MINI-uri au avut pe consola centrale un vitezometru supra-dimensionat despre care mereu am crezut că arată foarte bine. Acesta a  fost mutat deasupra volanului, mult mai tradițional, și în locul lui a apărut un display și niște butoane pentru controlul multimedia. Meniul și grafica arată excelent și totul arată de parcă aici ar fi fost din totdeauna. Totuși, dacă tot spațiul lăsat gol de plecarea vitezometrului ar fi fost ocupat de un display imens circular…măcar ca opțiune scumpă. Ar fi fost AWESOMEEEEE. Poate data viitoare…

 

În jurul displayului se află o bandă semicirculară de LED-uri care iși poate schimba culoarea (împreună cu restul iluminării ambientale) la o apăsare de buton de pe plafon. Mai interesant este faptul că banda de LED-uri reacționează la diferite evenimente – dacă modifici volumul sistemului audio, banda se umple de lumină pentru a reflecta nivelul volumului; dacă modifici temperatura, banda reflectă modificarea arătând o zonă roșie și o zonă albastră și un fascicul alb care se mută între cele două; dacă se oprește motorul ca urmare a funcției start/stop, LED-urile pulsează în verde. Mici animații pe acest element luminos sunt perfecte pentru a da impresia că mașina este vie fără a fi extravagante. LED-urile pot fi configurate să reflecte turația motorului sau viteza.

 

 

Pentru cât de mică e mașina se simte grea și solidă la plecarea de pe loc. Direcția este mai intensă decât mă așteptam. Suspensia dură. Pare că mergi într-un bloc de granit. E o senzație ușor ciudată cu care te obișnuiești repede. Poziția la volan raportată la restul mașinii este atipică pentru mine – stau foarte jos, dar văd capota…simt că pot să parchez mașina asta chiar și marțea la ora 18:30 în Militari.

 

E mică, puternică și aderentă. Evacuarea scoate trosnete și pocnituri la eliberarea accelerației și urlă ca un pui de leu în accelerare. După prima jumătate de oră în mașina asta nu vreau să mă mai dau jos. Este așa cum mă așteptam și puțin mai mult. Mă simt ca și cum aș fi în Italian Job. Și chiar se simte ca un kart, mai ales când mergi la limită. Se simte ușoară și agilă. Alunecă pe toate patru roțile, și schimbă direcția ca o muscă în zbor.

 

 

Fiecare drum la Mega Image e o distracție. Glumesc, dacă stai în București nu ai cum să mergi cu mașina la Mega Image pentru că există o șansă de 100% să fie parcat în fața unuia. Fiecare drum în oraș este un zâmbet. Fiecare centimetru de asfalt este o bucurie. Nu știu exact cum să mă exprim ca să transmit emoția mai departe – nu este genul de bucurie pe care o simți când mergi cu o mașină scumpă și puternică. Nu. Este bucuria aia de copil care nu se ia în serios. Ce om matur mental își ia o cutie de chibrituri cu 210 cai. Este vorba despre copilul din tine. Este a face limonadă din lămâile pe care ți le dă viața. Despre faptul că nimic nu merită să fie luat în serios. Despre faptul că viața este o joacă.

 

Cutia de viteze de pe modelul de test era versiunea scumpă și opțională. Și echipa de marketing a zis să fie Sport Steptronic (1884 euro). Și a fost Sport Steptronic. Și a văzut echipa de marketing că este bună cutia și a despărțit cutiile de viteze bune de cele proaste (Geneza MINI, Alex 2:14). Ați înțeles ideea. Bifați opțiunea. Este esență de raliu.

 

Poate conține urme de practicalitate

 

OK…într-o cutiuță de chibrituri e greu să găsești loc pentru un portbagaj voluminos. Nu prea e loc pe nicăieri. Mai ales pe locurile din spate, dar o să revenim la ele imediat. Buzunarele ușilor sunt mici. Spații de depozitare nu prea sunt, cu excepția a două cupholdere – stil Logan. Mi-ar fi plăcut să pună în ele niște elemente de prindere – sticlele de 0,5L fiind prea mici și bălăngănindu-se de colo colo în timp ce abordezi viraje cu viteze mai mari decât ai vrea ca tatăl tău să știe. Portbagajul este mic în aceeași măsură. Pot avea loc bagajele de călătorie a două persoane. Musai băieți!

 

 

Locurile din spate sunt divizate (două locuri) fiind individualizate printr-o umflătură. Am transportat trei persoane în spate de la Giurgiu la București. E cam distanța maximă pe care o puteau suporta fără să sufere daune permanente. Mai amuzant a fost că pe locul din mijloc stătea o fată pe seama căreia au curs mișto-uri tot drumul izvorâte din umflătura pe care stătea și suspensia dură a MINI-ului. Am stabilit că a insistat să obțină locul ăla, postând în victima unui sacrificiu, că măsoară distanțele în numărul de orgasme și că sexul cu mașina ar trebui să poarte un nume (probabil mechanofilie).

 

Nu știu dacă are sau nu legătură cu activitățile sexuale explicite descrise mai sus, dar MINI a consumat 6.1l/100 km în medie pe drumul dintre București și Giurgiu. Pentru genul ăsta de mașină, este WOW.

 

 

Cât de tare mi-o doresc

 

Suficient de tare încât după ce am lăsat mașina am petrecut următoarele 24 de ore căutând pe Autovit un MINI în bugetul meu. Este o mașină de oraș care răspunde la toate nevoile, doar să nu plecați cu ea în vacanțe mai departe de 4-500 de km. (poate doar singur)

 

Drive-test MINI Clubman Cooper S ALL4- 2.0 192 CP

Cine spune ca un MINI trebuie sa fie….mini? Desigur, puristii au gemut si suspinat la fiecare interpretare a modelului iconic. Dar, in era SUV-urilor, nimeni nu prea isi doreste cu adevarat sa conduca o masina foarte mica. Asa, MINI a continuat sa creasca, la fel cum au facut-o si numarul exemplarelor vandute. Astfel, am ajuns [citeste mai departe]

Drive test MINI Cooper 1.5 116CP AT6 D

Susoteala a inceput imediat ce noua generatie de MINI Cooper a fost dezvaluita la Salonul Auto de anul trecut de la Los Angeles. Dintre toate aspectele prezentate acolo, unul a atins coarda sensibila a fanilor marcii: „Am auzit ca-l fac mai mare” au spus acestia, „De ce si-ar mai cumpara lumea un MINI acum?” au [citeste mai departe]

Drive test MINI Cooper Countryman

In urma cu 50 de ani, clasicul MINI castiga Raliul Monte Carlo pentru prima oara! Avandu-l la volan pe nord-irlandezul Patrick „Paddy” Hopkirk alaturi de copilotul Henry Lidon, micuta masina englezeasca a uimit publicul si in ciuda tuturor pronosticurilor, a castigat in fata altor masini mult mai puternice. Odata cu victoria de pe 21 ianuarie [citeste mai departe]

Drive test MINI Coupe Cooper S - AT

Atunci cand Grupul BMW si-a facut in 2001 numarul de magie si a reinviat MINI, singura intrebare de pe buzele tuturor era: cat vor reusi sa sustina aceasta revenire? Toate variatiile posibile ale motoarelor, trenurilor de rulare si ale unui design in doua volume nu pot oferi prea multe oportunitati de personalizare. Sau pot?   [citeste mai departe]

Publicitate
MiniCooper S Mayfair 50 - British spirit , German soul

Sir Alexander Arnold Constantine Issigonis , cunoscut si sub numele de  Sir Alec Issigonis este cel care in august 1959 a facut posibila lansarea modelui numit Morris Mini Minor care intr-un timp foarte scurt a devenit Austin Mini. In urmatorii ani, datorita impactului pe care l-a avut,  masina a fost denumita simplu si de efect [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro