Category Archives: Renault Twingo

Drive test Renault Twingo facelift – 1.2 benzina

 

Reimprospatarea unei masini reprezinta un exercitiu cinic, fara nicio alta mare ambitie decat aceea de a creste vanzarile unui model aflat la jumatatea „vietii” sale, care de regula este de 5-7 ani. De obicei, constructorii aleg cateva piese nu foarte importante de pe masina, cele care sunt mai ieftin de redesenat, si le inlocuiesc. La final, adauga cateva culori noi la exterior si interior si mai introduc la pret de discount cateva gadgeturi si gata faceliftul.

 

Masinile mici de oras au devenit din ce in ce mai importante odata cu noul trend de micsorare si imbunatatire a eficientei, iar acest lucru este bine inscris pe agenda constructorilor dar si a cumparatorilor. Cei de la Renault au adus unele modificari importante modelului Twingo in incercarea de a-si mentine o pozitie sigura in acest segment aglomerat, al masinilor de oras. Cu tripleta grupului VW lansata, competitia va fi mai acerba ca oricand, insa Renault are asul in maneca: pretul.

 

Cum arata?

Nu exista constructor mai potrivit decat Renault care merite sa-si schimbe identitatea de marca! Si daca e sa ne uitam in curtea francezilor, nu exista model mai potrivit decat Twingo pentru a exemplifica renasterea optimismului si a joie de vivre!

 

Schimbarile majore se observa la exterior. Spre deosebire de un facelift obisnuit al oricarui producator de masini, cand cu greu iti dai seama ce s-a schimbat, Twingo a avut parte de o redesenare completa a partii frontale. Aceasta este complet noua fata de versiunea anterioara. Twingo are acum un spoiler fata nou, faruri redesenate iar stopurile spate au suferit unele mici schimbari, fiind integrate acum in hayon.

 

La interior schimbarile nu sunt la fel de mari. In afara de unele mici detalii, precum rotitele de control ale sistemului de climatizare, totul este foarte asemanator cu versiunea ante-facelift. Amplasarea consolei centrale cu al sau vitezometru digital a fost pastrata, la fel si cea a turometrului deasupra volanului. Din pacate, unele materiale din plastic au ramas la fel de dure si cu siguranta multe persoane s-ar fi bucurat daca lucrurile ar fi stat altfel.

 

Cum se conduce?

In ciuda schimbarilor drastice aduse designului exterior, Twingo vine in oferta cu un singur motor pe benzina, preluat integral de la modelul ante-facelift. Este vorba de un motor aspirat normal de 1.2 litri, care produce 75 de cai putere si un cuplu de 107 Nm.

 

Astfel, Twingo isi pastreaza performantele si accelereaza de la 0 la 100 km/h in 12,3 secunde si cam le poti numara pe toate in gand atunci cand te afli cu pedala de acceleratie la planseu. Depasirile in afara orasului, efectuate de regula intre 80 si 120 km/h vor fi putin cam plictisitoare insa, dupa toate studiile, orice posesor al unei masini isi petrece aproximativ 80% din timp cu aceasta pe strazile unui oras.

 

Performantele si cifrele exacte nu reprezinta un obiectiv principal pentru masinile de oras. Chiar si asa, Twingo sta foarte bine in comparatie cu adversarii sai directi. Doar Chevrolet Spark este cu 0,3 secunde mai rapid in sprintul pana la prima suta, in timp ce Vw Up! este cu aproape o secunda mai lent. Restul concurentei are niste timpi despre care nu are rost sa mai discutam, fiind mult mai apropiati de bariera celor 15 secunde.

 

La drum, Twingo este destul de competitiv fata de rivalii sai. Directia este bine echilibrata, necesitand un efort redus la drumurile si manevrele efectuate in oras. Ruliul este putin cam mare in viraje, suspensia fiind orientata mai degraba spre confort. Aceasta absoarbe bine orice groapa sau denivelare insa este putin cam zgomotoasa la rularea pe suprafete mai dure, precum betonul.

 

Si motorul isi face simtita prezenta la interior, mai ales ca de multe ori esti nevoit sa depasesti bariera primelor 4.000 de rpm. Asadar veti fi nevoiti sa va pregatiti din timp orice depasire in afara orasului si va trebui sa retrogradati una, sau chiar doua trepte. Nu va faceti griji, cutia de viteze este buna, iar schimbarea treptelor se face lin.

 

Avand in oferta un singur nivel de echipare, Dynamique, dotarile noului Twingo sunt mai mult decat suficiente, pe lista celor standard aflandu-se pilotul automat, sistemul de climatizare automat, CD player+Bluettoth, scaune spate reglabile individual, jante de aliaj pe 14 inch, etc. Consumul urban mentionat de producator in fisa este de 6,7 l/100 km iar noi, la finalul testului, am obtinut un consum in oras de 7,5 %.

 

Concluzia finala

Schimbarile majore ale designului si celelalte mici modificari aduse, l-au ajutat pe Twingo sa fie up-to-date. Din pacate, motorul pe benzina se simte mai anemic decat ar trebui si ati face bine sa va orientati catre unul diesel, in oferta aflandu-se arhicunoscutul 1.5 dCi.

 

[nggallery id=305]

Renault Twingo – Drive le Chic

 

Noua, barbatilor, ne plac masinile mari. De fapt si femeilor le plac masinile mari. Cred ca de frica sa nu treaca altcineva cu o masina si mai mare peste ele in timp ce ele parcheaza. Intr-o intersectie.

 

In general am auzit doua feluri de raspunsuri cand am intrebat o femeie ce fel de masina ii place. O data sunt cele care vor Hummer, Tuareg si Q7, adica pitzi. Si pe urma sunt cele care vor o Broscuta, un Mini, un 207. Adica finutele. Frica legata de parcare e aceeasi. Atat doar ca unele vor sa-si faca loc cu autocamionul pe cand celelalte vor sa aiba loc… intre autocamioane.

 

Barbatii sunt de un singur fel. Cei care isi doresc un Ferrari.  Punct. Subcategoriile sunt: cei care recunosc lucrul asta, cei care se autoconving ca un Audi A4 e cel mai bun lucru si cei care nu sunt dispusi sa vada mai departe de un Logan.  Pe cei din ultima categorie ii mai poti vedea cu Opel-uri Astra second, cu Kia C’eed noi-noute sau cu Renault Clio Symbol. Deja mi-am pus in cap jumate din Romania.

 

Dragilor,  asta e parerea mea. Ultima oara cand mi-am spus asemenea pareri a fost despre Kia. Si am reusit sa urc articolul pe podiumul celor mai vizualizate tocmai pentru ca fanii Kia au vrut sa vada cine isi permite sa le denigreze obiectul idolatriei. Le multumesc pe aceasta cale.

 

 

Fanii Renault si-au scos deja la ascutit halebardele dar probabil ca mai asteapta sa vada urmatoarele randuri despre Twingo. Si ce naiba de legatura are ce am spus pana acum cu micutul Twingo pe care l-am testat cateva zile? Aveti putina rabdare, dragii mei, e de bine.

 

Ca orice barbat, cand am auzit ca voi merge cu un Twingo am ridicat o spranceana. Pe langa faptul ca ma vad intr-o categorie care nu mai accepta nici macar autovehicule din categoria mica, daramite din categoria mini, mai si aud ca bestia are un motor de 1.2.  Si e stickerita cu Renault Sport. Eu, “marele pilot”, sa merg cu un titirez din asta mic care nici macar nu trage.

 

Si din acel moment lucrurile aveau sa se schimbe. Avantajul lucrurilor care incep prost e ca nu au unde sa se duca  decat inspre bine. Cat de bine nu puteam sa anticipez nici in cele mai optimiste predictii.

 

Pentru mine, masinile nu sunt clasate in functie de performantele si fiabilitatea lor. Ci in functie de cum te fac sa te simti in ele si deci ce spun ele despre tine. Un BMW te va face intotdeauna sa te crezi pilot. Un Volvo S80 te va indemna spre politete si calm. Un Tuareg nu te lasa sa astepti la coada, te va obliga sa treci trotuarul si sa intri in fata tuturor. Dintr-un Fiat 500 te astepti mereu sa iasa pe trapa o bambi care sa urle “mi-am cumparat tzoaleeeee!”.Dar un Twingo? Ce spune un Twingo? Cum te face sa te simti un Twingo?

 

Renault-ul Twingo a fost una din acele masini la care ravneam cand eram student. Imi spuneam ca e exact ce mi-ar trebui. Nu stiu de ce nu credeam acelasi lucru despre un Lupo sau un Beetle. Am crezut ca am depasit faza. Ei bine, nu. Nu cred ca depasim niciodata faza studentiei. Ne alintam ca devenim oameni responsabili insa in suflet ramanem aceeasi.

 

Twingo este masina fiecaruia care a fost student vreodata. Fiecaruia care a vrut mai mult decat galagie, betii si absente de la facultate. Cu un Twingo te vede lumea in centrul orasului fara sa strambe din nas. Esti acolo pentru ca te duci la teatru. Esti in centru cu un Twingo pentru ca urmeaza ca cumperi cateva carti de la Carturesti si sa te intalnesti cu trei prieteni la o ceainarie. Nu te intalnesti cu 15 prieteni. Nu mergi la Princess sa spargi 500 de euro. Aia sunt cei cu BMW cabrio.

 

Un Twingo este masina perfecta pentru tine pentru ca are toate calitatile pe care trebuie sa le aiba o masina in nebunia de azi. E sic, nu e aroganta dar nu e nici comuna, e comoda, are mult loc pentru pasagerii din spate, are vizibilitate, te face sa zambesti, consuma putin, enorm de putin ( credeti-ma pe cuvant ), costa foarte putin si, cel mai important, spune despre tine ca ai simtul umorului, ai gusturi fara sa fii cu capul in nori. Esti cumpatat fara sa fii plictisitor.

 

 

Am mers la drum lung cu micuta frantuzoaica si pe masura ce parcurgeam kilometri ma atasam tot mai mult de ea. Daca o turam ca sa accelerez mai puternic ma tinea in loc dar daca o lasam sa mearga relaxat parca prindea cai in plus. Sutele de kilometri curgeau. Si in oras si in afara lui. Si m-am gandit ca as putea foarte bine sa traiesc cu o astfel de masina fara sa mai am una pentru drum lung, cu portbagaj incapator. Desi Twingo poate sa aiba un portbagaj mare nu poate sa aiba si loc pentru cei din spate in acelasi timp. Dar seara, in oras, pe o terasa, nu ai nevoie de bagaje. Iar la drum lung esti doar tu cu jumatatea ta. Si atunci ai loc pentru toate bagajele. Simplu, nu?

 

Twingo e unisex. E masina in care vrei sa o vezi pe gagica cu care ti-ai dat un blind date. E masina pe vrei sa o iei in fiecare duminica dimineata cand iti duci prietena la Mogosoaia. Sau la mare. E masina cu care vrei sa te dai cand ajungi in Barcelona, la Roma sau la Paris. Si daca vrei sa ajungi cu ea acolo nu o sa fii obosit cum le-ar placea celor cu Vectre sau 407 sa creada.

 

Dintr-o biblioteca va iesi o domnisoara draguta, cu ochelari, exact asa cum cauti tu pe site-urile acelea deocheate, care are o esarfa la gat si un album foto in mana. Ea e femeia visurilor tale pentru ca nu isi doreste un ML sau un barbat care detine o companie aeriana. Ci pentru ca se urca intr-un Twingo. Si asta inseamna ca a ales libertatea, ca isi doreste sa fii atent la ce spune mai mult decat la cum arata. Desi e o  femme fatale.

 

Intrebarea mea nu este daca Twingo este alegerea perfecta atunci cand te gandesti sa iti iei o masina ci daca tu esti omul care sa merite parfumul subtil pe care il ofera cea mai mica dintre surorile Renault?

 

 

[nggallery id=176]