Publicitate

Prima generatie a lui Alhambra a fost un joint-venture intre SEAT, VW Sharan si Ford Galaxy. Incepand cu a doua generatie, lansata in 2010, Ford a decis sa mearga mai departe separat. Acest lucru nu i-a impiedicat pe spanioli nici macar o secunda, Alhambra fiind unul dintre cele mai bune modele din segmentul sau gratie sistemului de portiere culisante. Ideala pentru familiile numeroase, si nu numai, SEAT ofera prin Alhambra spatiu pentru sapte pasageri, un interior modulabil, solid dar si un raport pret-calitate foarte bun. Noi am testat modelul 2.0 TDI de 140 cai putere, cu tractiune integrala, al carui pret este de 32.870 euro.

 

Aparitia unuia sau mai multor copii in viata unei familii, aproape obliga la schimbarea masinii. Soferul pare condamnat sa conduca toata viata cate un break plictisitor de la Peugeot sau Volvo. Gratie celor de la Renault, care au schimbat lucrurile la mijlocul anilor `80 cu Espace, aceste griji pentru familisti au disparut. In mare parte.

 

Alhambra este cel mai bun exemplu pentru ceea ce a reusit sa faca VW odata cu preluarea spaniolilor de la SEAT. Cand gigantul producator german a preluat controlul in 1990, calitatea produselor a crescut, la fel si volumele masinilor vandute, clientii argumentandu-si decizia prin prisma faptului ca, pentru un pret mai redus, primeau modele aproape premium.

 seat-alhambra-05927

Cred ca Alhambra este cea mai buna masina din gama actuala a celor de la SEAT datorita faptului ca se apropie foarte mult de executia unui VW Sharan, a carui platforma o imparte. Ambele masini sunt produse in aceasi fabrica din Portugalia, impart aceleasi motoare si cutii de viteze, in timp ce interiorul este o copie aproape perfecta a versiunii din Germania, doar unele mici finisari facand diferenta.

 

Simpla imaginare a unei masini destinate transportului a sapte pasageri, va va duce cu gandul la Alhambra. Este aproape imposibil ca pentru o astfel de masina sa exista prea multe interpretari de design. Linia inalta a plafonului ofera indicii clare despre spatiul interior. Chiar si un pilot de curse, cu tot cu casca in cap, ar avea spatiu suficient. SEAT a incercat sa deghizeze oarecum Alhambra, apeland la ajutorul unei grile de mari dimensiuni si la niste faruri agresive. Rezultatul este pe masura asteptarilor, spaniolilor iesindu-le pasenta. Cel putin cand privesti masina din fata.

 

Din punct de vedere al designului, nu putem spune ca Alhambra este o masina sexy (cred ca Ford S-Max ar merita) dar nici activitatea in sine, de a transporta mai multe persoane, nu are cum sa-ti ridice pulsul. Departe de noi gandul ca Alhambra ar fi neatragatoare, dar simpla sa noutate relativa pe piata n-o face sa aiba cel mai atragator design. SEAT a mizat mai degraba pe o abordare sigura, desi detaliile la exterior sunt bine gandite, aceasta fiind de fapt o mostenire de la partenerul sau, VW. Perechea de usi culisante (electric ca dotare optionala) sunt elementul principal care-ti va atrage atentia, oferind un acces neingradit pentru randul doi de scaune si un acces mai bun decat la alte modele pentru ultimul rand, cel din spate. Apropo de scaune, randul din mijloc poate fi mutat in fata sau in spate pe o distanta de 16cm iar al doilea si al treilea rand pot fi asezate la podea printr-o singura miscare.

 

 seat-alhambra-05920

Obiectivul principal al unui MPV este abilitatea de a transporta oameni, bagaje, animale, si multe alte lucruri care va pot trece prin cap. Uneori, acest lucruri trebuiesc transportate in diferite combinatii. Sistemul Easy Fold al scaunelor din Alhambra, care confera o posibilitate mare de configuratie a acestora, ajuta enorm la atingerea obiectivului principal. Cu toate scaunele ridicate, portbagajul este de doar 267 litri, volumul sau crescand pana la 1.167 (in configuratia cu cinci scaune) sau pana la 2.297 litri, care este capacitatea maxima. Influenta VW se vede din plin la interior, toate elementele avand o finisare atragatoare si o ergonomicitate exemplara. Toate instrumentele de control sunt intuitive, prietenoase si in combinatie cu vizibilitatea marita fac din Alhambra o masina usor de condus, chiar de la primul contact. Asta inseamna vesti bune, mai ales atunci cand pleci intr-o calatorie indelungata si poti face schimb de soferi.

 

SEAT Alhambra nu este o masina cu motoare extraordinar de puternice, dar cine si-ar dori ca in timpul unei calatorii sa li se faca rau copiilor din cauza fortelor G? In oferta exista o unitate pe benzina, turbo, de 1.4 litri si 150 de cai putere si doua diesel-uri de 140, respectiv 170 de cai putere. Noi am parcurs peste 750 de kilometri alaturi de cea mai putin puternica versiune.

 

Sistemul Haldex de tractiune integrala nu afecteaza spatiul la interior, desi adauga 90 de kg la masa totala. Acesta „intra in actiune” doar atunci cand „simte” pierderi de aderenta, astfel ca, in conditii normale, consumul nu are motive sa creasca. In concluzie, sistemul de tractiune integrala este potrivit pentru cei care adora iesirile la iarba verde, pentru cei care vor sa se simta in siguranta indiferent de conditiile atmosferice sau pentru cei care vor sa evite mania anti-eco inceputa impotriva SUV-urilor.  

 

Alhambra se conduce placut, spaniolii reusind sa faca uitate dimensiunile generoase. Doar atunci cand trebuie sa parchezi iti vei aduce aminte de acestea, insa senzorii de parcare si camera pentru mersul inapoi vor transforma aceasta manevra intr-o banalitate. Chiar daca este greu de inchipuit pentru oricare viitor proprietar, poti aborda virajele cu destul entuziasm. Celebra subvirare, la care te-ai astepta datorita dimensiunilor si centrului de greutate, este tinuta ferm sub control de sistemul electronic de control al tractiunii si al stabilitatii. Per total, dinamica este o oglindire perfecta a sigurantei, Alhambra avand un sistem de directie precis, un ruliu tinut sub control si frane dozabile usor. Mai degraba simti ca te afli la volanul unui hatch-back decat intr-un MPV, si chiar daca nu ai performante sportive, nici nu ai parte de dezamagiri.

 seat-alhambra-05884

Alhambra nu a fost supusa niciodata testelor de impact ale celor de la EuroNCAP, dar inca o data se dovedeste ce bine este sa ai o sora sau un frate. VW Sharan a obtinut cele 5 stele ravnite, ocupantii adulti fiind protejati in cazul unui accident in proportie de 96% si copii in proportie de 80%. Airbag-urile pentru cap se intind pentru toate cele trei randuri de scaune insa, in timpul testelor EuroNCAP, niciun manechin nu a fost plasat pe ultimul rand asa ca nu stim cum s-ar fi comportant in eventualitatea unui accident.

 

Cert este faptul ca odata intrat in Alhambra, am fost foarte confuz si chiar am crezut ca ma aflu intr-un VW si nu putine dati au fost cele in care am confundat calitatea plasticelor sau a altor finisari cu cele dintr-un Audi. Majoritatea masinilor care sustin in reclame ca pot acomoda sapte persoane, ar trebui sa fie amendate sau obligate sa mai adauge o steluta de genul „doi adulti mai mari, trei mai mici si doi copii”. Ei bine, Alhambra este singura masina in care mi-am dorit sa petrec mai mult timp pe ultimul rand de scaune. Este spatioasa si cinci adulti mai mari pot calatori fara probleme alaturi de alti doi homo sapiens medii in spate de tot.

 

Multi vor stramba din nas la pretul acestui SEAT. Ce pot eu sa spun este ca Alhambra nu doar ca este o masina buna, ci este, indubitabil, cel mai bun SEAT!

 

 Foto: Catalin Oprea

 

 

Motorsportnews.ro