Publicitate

 

Sa experimentăm

 

Inginerii de la SEAT au tot construit în ultimii ani pe platforma de succes a Leon-ului, crescând numărul de modele disponibile în încercarea de a satisface nevoile tuturor. Pe lângă SC, ST și Cupra, la o primă vedere X-Perience sună badass. Versiunea aceasta se adresează nevoii din ce în ce mai accentuată a șoferilor pentru o poziție înaltă la volan, versatilitate, tracțiune integrală și siguranță. Practic, toate motivele pentru care ți-ai lua un SUV. Și atunci de ce un Leon mai înălțat și nu un SUV? Pentru că de cele mai multe ori persoanelor care își cumpără un SUV sau un crossover nu le trebuie așa ceva. Dacă vrei din când în când să ieși de pe carosabil și să pui un grătar în iarbă sau daca o dată la trei săptămâni duci copii la bunici, nu ar trebui să cari după tine hardughia la muncă, la cumpărături, la distracție…să te chinui să-i găsești loc de parcare, să te lupți cu buzunarele golite de consumul ridicat, să te arate lumea cu degetul să urle că oamenii ca tine omoară planeta. Pe măsură ce te maturizezi începi să ai o pată pe conștiință dacă mergi singur, 90% din timp, într-o mașină cât sufrageria.

 

Pentru toate acestea, avem acum mașini care împrumută caracteristicile atât de mult iubite ale SUV-urilor, dar fără etichetă. SEAT Leon X-Perience a fost prezentat la sfârșitul lui 2014 la Paris Motor Show și a reprezentat încercarea mărcii de a intra într-un segment de piață unde numele jocului este Audi Allroad.

 

img_0520

 

Ce primești în pachet

 

X-Perience îți oferă o alegere din trei motoare, două 2.0l – dieseleuri de 150, respectiv 184 de cai putere și un 1.8 benzină de 180 de cai. Versiunea noastră 2.0 TDI de 184 de cai putere vine în standard cu faimoasa cutie de viteze cu dublu ambreiaj DSG. Pentru alegerea ta primești tracțiune integrală, un interior ST spațios, o gardă la sol înălțată, niște scaune sport cu suport lateral excelent și o tapițerie din alcantara maro, cu cusuturi portocalii. Ok, dintre toate chestiile astea, la o primă vedere, tapițeria este cea mai vizibilă. Dă un aspect premium întregii mașini, este plăcută la atingere, are o culoare potrivită mașinii (mai ales dacă o cuplezi cu o vopsea pentru exterior Adventure Brown – da, așa se numelte, nu e un film pentru adulți cu orientări sexuale discutabile). Cusuturile portocalii de pe volan și scaun urlă sportivitate.

 

Interiorul lui Leon X-Perience este un loc plăcut. Materialele dau o senzație de calitate, butoanele și comenzile sunt ferme și așezate ergonomic, întregul habitaclu pare solid și construit să reziste.

 

img_0557

 

Pe lângă tracțiunea integrală și garda la sol, modelul vine și cu o simfonie de tehnologii care arată că off-road nu este doar un cuvânt pe care îl arunci prietenilor la bere ca să îți justifici achiziția. Avem un diferențial blocabil electronic pe ambele punți, tip EDS, tehnologie XDS (pentru a preveni roata de pe interiorul virajului să se învârtă în gol), ESC – control electronic al tracțiunii, frânare automată pentru a evita coliziunea..etc.

 

Cum se simte

 

Prima senzație pe care am avut-o când am intrat în SEAT Leon X-Perience a fost: îmi place ce au făcut cu materialele. Știu că revin la alcantara și poate sună superficial. Dar chiar e plăcută. E aproape de senzația aia pe care o ai când te tăvălești obosit în niște cearșafuri noi. Îți vine să te freci cu fața de scaune ca pisicile în reclamele la Whiskas. Feeling-ul la interior este completat de plasticele moi de pe bord, de butoanele ferme, de îmbinările de calitate.

 

Mi-a plăcut în mod deosebit sistemul multi-media. Touchscreenul răspunde rapid, grafica e simplă și cu mult bun gust. Ba chiar avem și un fel de album art pentru posturile radio, which is cool. O idee excelentă este senzorul de proximitate. Sistemul ține unele din opțiuni ascunse (sau la un contrast scăzut) pentru a nu distrage atenția și a aglomera. Astfel, când te uiți la display și ai mâinile pe volan, vezi esențialul. Informația pe care o cauți. Când apropii mâna de display, noi opțiuni sunt relevate. Este minunat pentru navigație și alte meniuri unde micile butoane de meniu, rută, POI, benzinării, etc. obstrucționează vederea asupra hărții. Impresionant este că funcționează de fiecare dată, parcă un pic înainte să decizi că vrei să interacționezi cu sistemul.

 

Mă așteptam ca set-up-ul offroadish să dăuneze ținutei de drum în oraș sau la drum lung (a se citi asfaltat). Nu este cazul. Suspesia este mai moale decât în versiunea de bază, ceea ce o face extrem de plăcută prin turbulențele tipice asfaltului de capitala. Și asta fără a compromite sportivitatea : ruliul este inexistent, aderență este din belșug. Singurul lucru nesportiv este direcția, care deși plăcută, este destul de vagă și în cele mai sportive setări.

 

Dacă în oraș ținuta impunătoare oferă un confort ocupanților în abordarea gropilor și a limitatoarelor de viteza, pe drumurile naționale și autostradă…este exact la fel. Excelent pe toate tipurile de carosabil, senzația de viteză este inexistentă, iar sunetul în habitaclu este mai mult decât acceptabil.

 

img_0545

 

Pilotul automat adaptiv frânează până la 0 kmph, dar după ce mașina se oprește un avertisment pe bord îți cere să calci frâna. Dacă refuzi, în scurt timp mașina se pune din nou în mișcare, fără să mai ia în considerare că mașina din fața ta încă e oprită. Mi-ar fi plăcut ca SEAT să facă efortul ca mașina să nu dezactiveze pilotul automat când mașina se oprește. Poate că nu e așa simplu cum pare. Habar n-am.

 

Cutia de viteze este excelentă din punctul meu de vedere. Schimbările se produc instant. Ba chiar, mi-aș fi dorit ca în modul sport să fie puțin mai agresivă. Să aibă un feedback fie și artificial. Este mult prea calmă. Prea rapidă. Este adevărat că are momente de ezitare și acestea date de obsesia computerului de a se afla în treapta de viteză corespunzătoare. Dacă accelerezi brusc, cutia retrogradează o treaptă două. Imediat cum ai eliberat accelerația, cutia revine imediat în treapta de viteză inițială. Nu așteaptă să citească comportamentul șoferului. Cu toate astea, cutia este suficient de rapidă, ca acest inconvenient să fie ușor trecut cu vederea.

 

Motorizarea testată de noi a fost cea de 184 de cai putere. Este puternică, plină de cuplu și relativ silențioasă. Este un motor plăcut, dar cred că puteți economisi alegând varianta de 150 de cai. Este suficient de puternică, mai ieftină și mai economică. 

 

Nu am avut ocazia să testăm mașina în offroad, dar am văzut niște clipuri care m-au dat pe spate. Sincer, despre asta e mașina asta. Despre persoana care vrea ca la final de săpătmână să evadeze din oraș. Să doarmă în cort. Să urce pe munte. Să își care casa în spate. Și care are nevoie ca mașina să se comporte decent și în oraș. Mașina asta reușește toate astea.

 

E adevărat că mi-aș fi dorit ca interiorul să fie mai plin de emoție, să se depărteze de Golf. Dar, aici se termină nemulțumirile mele.

 

img_0527

 

Concluzii

 

Realitatea este că un singur gând mi-a trecut prin minte din nou și din nou când am condus această mașină. Este mașina bună la toate, este mașina care acoperă cele mai multe nevoi. Vrei să te duci la muncă în liniște și confort? Vrei să mergi în Vamă și să dormi în portbagaj? Vrei să te duci la țară în weekend cu toate neamurile? Vrei să urci pe munte? Vrei să pleci în vacanță la drumuri de mii de km, cu tone de bagaje? Vrei să faci cumpărături la supermarket? Atunci mașina asta e pentru tine. Este posibil să nu vrei să faci toate astea și atunci, poate, o altă mașină este mai bine echipată să facă față strict nevoilor tale. Dar, poate că ar trebui să vrei să faci toate astea, și mult mai multe. Pentru că despre asta este viața.

 

Test drive Seat Leon - Spanish styling

Nu vi s-a intamplat niciodata sa cumparati biletele cele mai scumpe la un spectacol si in sala sa va intalniti cu niste prieteni care au bilete mai ieftine dar cu o pozitie mai buna decat a voastra? Mie da! Cam asa se intampla si in domeniul auto, uneori chiar in aceasi curte! Vorbind despre Grupul [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro