Dan Gîrtofan, trădat de diferențial la Sibiu

Echipajul brașovean, Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu (Subaru N15), a fost urmărit de ghinion la Raliul Sibiului, etapa a a 5-a a Campionatului Națioanal de Raliuri Dunlop 2010, care a avut loc în weekend. „Giri” și Miță au fost trădați de diferențialul față pe PS 7 (Șanta), în cea de-a doua zi a cursei, problemă care nu au putut fi rezolvate în timp util, astfel că au ales să se retragă din raliu.Vineri a mers totul destul de bine până la Șanta de noapte, unde n-am prea înțeles multe lucruri din proba aia, fiind foarte multă lume, lumini, mașini, mi-a fost un pic distrasă atenția. Pe Dobârca am mers în praf, pentru ne-au dat startul la un minut și n-am văzut mai nimic pe probă. După aceea, pe a doua trecere, la insistențele noastre, s-a revenit la normal, la startul de 2 minute între concurenți, cum prevede regulamentul la cursele de pe macadam. Ziua de astăzi a început bine. Am parcurs primele două probe bine. Pe a treia specială, în start, pe Șanta, a cedat ceva la mașină. Noi am crezut inițial că este o planetară, dar de fapt a fost diferențialul de față din cutie. Am făcut și Șanta cu chiu cu vai, numai cu tracțiune spate. Am ajuns apoi în parcul de service, unde, porniți pe ideea că este o planetară ruptă, ne-a luat ceva timp până am constatat că de fapt e crăpată cutia, mai precis carcasa de la diferențial. Am decis să înlocuim cutia cu una de serie, care însă nu avea toate elementele pe ea și am fost nevoiți să și schimbăm unele lucruri de pe una pe cealaltă. Din păcate am depășit cu 2 minute timpul regulamentar și nu mai avea sens să plecăm în cursă, pentru că oricum eram excluși. Am decis să ne oprim”, a spus Dan Gîrtofan.

„Giri” a a anticipat că va fi un raliu selectiv, care va pune multe probleme competitorilor: Pagubele sunt destul de însemnate, dar asta este. Am spus la început că va fi un raliu selectiv, care nicidecum nu va reflecta valoarea echipajelor. Dar astea sunt raliurile, fac parte din joc și trebuie să știi câteodată când să iei gazul sau să-l pui mai tare. A scăpat cine a putut”.

Raliul Sibiului, prima rundă  mixtă din campionat, cu probe cu asfalt, dar și cu macadam, a fost câștigat de ungurul Gergo Szabo, care a fost urmat pe podium de Valentin Porcișteanu și Constantin Aur.

Echipajul Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu dorește să mulțumească partenerilor Alexandrion Grup România, BKP, Mobil 1 prin Lubexpert, Complexul Valea cu Flori, Aro Palace, Auto Kino Brașov – dealer Subaru și www.giri-rs.ro pentru sprijinul necondiționat acordat.

Etapa următoare în CNR Dunlop 2010 va fi Raliul Țara Bârsei, la Brașov, între 27 și 29 august.

Bogdan Popescu