Publicitate

Edwin Keleti și Victor Ponta rămân Campionii grupei A în Campionatul Național de Raliuri Dunlop!

După șase victorii consecutive în sezonul 2010, echipajul păstrează trofeele câștigate anul trecut la grupa A și în clasamentul  2RM. Edwin și Victor au avut un sezon excepțional în acest an când au reușit să câștige curse de asflat, de macadam, pe ploaie, noroi sau praf la bordul Renault-ului Clio R3 Maxi Evo 2009.  Cele 150 de puncte câștigate în etapele de până acum le asigură titlul național la grupa A  și prima poziție în clasamentul 2RM, cu două etape înaintea închiderii anului competițional.

Edwin Keleti: Am avut un sezon de excepție până acum. Am reușit victorie după victorie în condiții diverse de concurs. Ne-am descurcat și pe asfalt și pe macadam, pe suprafețe uscate sau murdare și ne-am reconfirmat valoarea. La Țara Bârsei am reușit să tranșăm Campionatul în favoarea noastră. A fost un obiectiv pe care ne-am concentrat foarte tare și l-am atins fără să facem greșeli. Totul a mers perfect! Victor a fost la înălțime iar titlurile pe care le-am obținut de când  suntem împreună vorbesc de la sine despre cum ne descurcăm ca echipaj. Pneurile Pirelli au dovedit încă o dată, dacă mai era cazul, că pot face față diferitelor condiții de aderență pe care le-am întîlnit până acum. Mulțumesc și echipei tehnice care a reușit să pregătească mașina, astfel încât să ne păstrăm laurii și în 2010.  Pentru ultimele două etape, ne permitem să visăm puțin cu ochii deschiși și să ne gândim la o mașină cu tracțiune integrală. Nu avem nimic concret în acest moment și trebuie să vedem dacă acest demers este și în interesul echipei din punct de vedere al punctelor la final de sezon.  

Victor Ponta: Sunt și eu foarte bucuros de acest rezultat și de faptul că ne-am asigurat liniștea pentru ultimele doua etape din Campionat. Raliul de la Țara Bârsei a fost foarte frumos și am simțit concurența mult mai puternică, ceea ce ne-a prins bine. Sigur, ne dorim să mergem cât mai bine la Arad și la Iași, dar acum  nu mai există presiune și ne putem concentra puțin și pe ceea ce avem de făcut în viitor. Sunt bucuros și pentru echipă pentru că am reușit să acoperim ghinionul lui Gergo Szabo care a abandonat din postura de lider.

          Edwin Keleti și Victor Ponta reușesc la finalul etapei a șasea a Campionatului Național de Raliuri Dunlop să-și treacă în  palmares încă două titluri naționale: Campioni la grupa A si în clasamentul 2RM. Ei au câștigat aceste trofee și în sezonul 2009 după ce în 2008  au câștigat titlul național la Clasa N2 și Cupa Dacia Ursus.

          Edwin Keleti și Victor Ponta le mulțumesc pertenerilor care îi susțin în 2010: Jack Daniel’s, Renault România, Pirelli România, ColgatePalmolive (România) prin Mennen Speed Stick, Rin Grand Hotels, Ixell şi Autovit.ro.

          Edwin și Victor își așteaptă fanii pe www.keleti99ponta.ro unde vor putea afla detalii despre proiectele lor actuale și viitoare.

Bogdan Roșca

credit foto: rallyphoto.ro

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro