Primul aur in 2012

Pentru echipajul Adrian Grigore/Marius Paunescu, Raliul Timisului a fost unul de aur! In cea de-a doua etapa a Campionatului National, pilotul bucurestean s-a impus la Clasa 9 si a punctat de pe locul 10, in “Clasamentul pentru automobile cu doua roti motrice”.

 

Foto: Catalin Stoia

Adriannu a inceput deloc bine cursa, in Superspeciala desfasurata in centrul Timisoarei pierzand 18 secunde.

 

Adrian Grigore: “Eram montati dupa esecul de la Brasov, mai ales ca testele pe care le-am facut inainte de Timisoara ne-au dat incredere. Am inlocuit toata mecanica spate, pentru ca nu reuseam sa setam masina sa aiba o tinuta de drum corecta, care sa ne confere siguranta intr-un parcurs ‘la limita’. Am reparat si cutia de viteze, plus suspensia fata, care  ne dadea de furca cu setarile frontale.

Rally-show-ul mi-a placut, dar am ales cauciucuri soft ca sa pot merge ‘curat’, deoarece doream sa scot un timp bun, in detrimentul spectacolului. Decizia a fost una gresita, pentru ca spatele a ramas pe ‘sine’ intr-un viraj inchis si masina nu a glisat deloc la actionarea franei de mana. Am pierdut 18 secunde in chiar prima proba a raliului. Lucrul acesta nu m-a demoralizat, ba din contra, mi-a dat suflul pentru a doua zi.”

 

In cea de-a doua zi, Adrian si Marius au decis sa forteze o revenire care sa ii aduca pe podium, cuvantul de ordine fiind: “atac”! Parcursul in forta a debutat chiar in PS2 (Nadrag 1), la finalul primei “bucle” cei doi urcand de pe locul 15 pe pozitia a 4-a, avand si doua probe adjudecate. In urmatoarea trecere erau pe pozitia a doua a podiumului la Clasa 9, dupa care au urmat 3 “scratch”-uri si, normal, locul I.

 

Foto: Ballazs Attila

Adrian Grigore: “In ultimele doua speciale, cele facute ‘pe invers’ am avut o urma de emotie deoarece nu aveam timpii afisati ai concurentului direct. Pana la urma acest lucru nu a contat, am mers in ritmul nostru si am batut. Pot spune ca antrenamentele pe care le fac zilnic la Institutul National de Cercetare pentru Sport dau roade, imi gasesc concentrarea necesara, rezistenta fizica si psihica. Acum deja ne pregatim de prima etapa de macadam, cea  de la Bacau si tin sa multumesc in mod special  echipelor de asistenta tehnica conduse de Soos Szabi si Bogdan Samoila, care au pregatit masina in cele mai mici amanunte.

 

Echipajul Adrian Grigore/Marius Paunescu multumeste sponsorului “BIBORTENI” si partenerilor traditionali: “IGOL” – lubrifianti, “CARPATI MOTOR” – dealer Honda, “IRISH GREEN”, “EUROPRIM” – transporturi, Restaurant “CERBUL CARPATIN”, “BALPER MEDIA”, Agentia de turism “TRIUNGHI”, Hotel “COTA 1400”.

 

Teodor Hossu-Longin