Publicitate

Conform tradiţiei, sezonul autohton de raliuri debutează la Braşov, cu Tess Rally. Ediţia 47 a raliului se va desfăşura între 23-25 martie pe specialele de asfalt consacrate din Braşov şi din împrejurimile sale.
După o (prea) lungă pauză competiţională, fanii sporturilor cu motor vor avea posibilitatea să îi vadă din nou “la treabă” pe cei mai buni piloţi de raliuri ai ţării, evoluând în cadrul celui mai longeviv raliu din istoria României. Interesul foarte ridicat se datorează și faptului că pentru sezonul 2018 sunt anunțate noutăți mai multe și mai spectaculoase ca niciodată.

După o lungă perioada de muncă, preserata cu numeroase surprize care mai de care mai neplăcute, nu poate exista o satisfacție mai mare pentru mine și pentru echipa de organizare, decât să avem la start nu mai puțin de cinci campioni naționali absoluți de raliuri, câștigători de mai multe ori ai acestui frumos raliu.” a declarat Bela Stoica, președintele clubului organizator. “Doar enumerarea lor crează emoție, atât nouă, oraganizatorilor, cât și, sper eu, spectatorilor. Titi Aur – de șase ori câștigător la Brașov, Simone Tempestini, Dan Gîrtofan și Vali Porcișteanu, fiecare dintre ei de câte trei ori învingători aici, Bogdan Marișca – campionul la zi, de două ori câștigător al raliului.” a mai spus domnul Stoica.

La rândul sau, Cristian Andrei, managerul proiectului numit Tess Rally Brașov 47 a adăugat: „Suntem mândri și emoționați să avem elita automobilismului sportiv românesc la start, dar în același timp, suntem conștienți de responsabilitatea noastră de a le oferi tuturor participanților la Tess Rally Brașov 47 condiții foarte bune de concurs”.

 

Pentru că specialele avute la dispoziție pentru a forma harta raliului sunt aceleași în fiecare ediție, organizatorii caută mereu noi și noi „desene” pentru a face raliul mai atractiv, atât pentru sportivi cât și pentru spectatori. Astfel, în premiera pentru Campionatul Național de Raliuri, organizatorii propun pentru prima zi de concurs (sâmbătă, 24 martie 2018) o desfășurare specială. Cea mai frumoasă specială a raliului, Poiana, va fi parcursă de două ori într-un interval de circa două ore. În acest fel, spectorii vor avea ocazia să-i vadă încă din startului raliului pe participanți urcând serpentinele spre stațiunea Poiana Brașov într-un format de viteză în coastă. În plus, după ce concurenții vor poposi în parcul de service pentru refacera forțelor, urmează în centrul istoric al Brașovului deja tradiționalul Brașov Rally Show, proba specială – spectacol care încheie prima zi a raliului, după parcurgerea a aproximativ 60 km de probe speciale din totalul de 140 km.

Ludovic Balint 1987 – Raliul Brasovului

Ziua a două debutează duminică, 25 martie 2018, cu celebrele speciale Babarunca și Cheia. Pentru a doua parte a zilei, sunt programte treceri pe probele Pârâul Rece și Râșnov, iar Tess Rally Brașov 47 se va încheia la fel cum a început, pe speciala Poiana, desfășurată de această dată în sens invers, spre Brașov. Așadar, în Livada Poștei vor putea fi aplaudați pentru prima dată câștigătorii ediției 47 ai raliului brașovean. Decernarea tuturor premiilor va avea loc duminică seară, la Coresi Shopping Resort, și va fi precedată de un concert. După debutul de succes din 2016, Campionatul Naţional de Rally 2 îşi va disputa şi în acest an prima etapă la Braşov. Întrecerea, care se vrea o anticamera a raliurilor, are rolul de rampă de lansare a tinerelor talente. De asemenea, în cadrul Tess Rally Brașov 47 își va desfășura prima etapă din acest an și campionatului național destinat vehiculelor istorice.

Danny Ungur Tess Rally 2012

Tess Rally Braşov este organizat de Auto Blic, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, și este susținut de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliului Local Braşov. Parteneri oficiali ai evenimentului sunt Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, alături de Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

 

Coresi Shopping Resort, Pro-X şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.
Parteneri: Konvekta Brașov, Tell Security System Brașov, Comprest Braşov, Omniasig, Silnef Security.
Partener logistic este Cyclon Motorsport Braşov. Tess Rally Braşov 47 nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţîi de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova. Găzduit de Coresi Shopping Resort.
Parteneri media: Rock FM, Zile şi Nopţi, Autorally.ro, News Brașov. Toate informațiile sunt disponibile pe www.raliulbrasovului.ro

 

Program Tess Rally Braşov 47:

Vineri 23.03.2018

Shakedown Râşnov

13:00 – 18:00 – Valea Cetății

Start festiv – prezentarea participanțiilor

20:00 – Brașov – Piața Sfatului

 

Sâmbătă 24.03.2018

12:28 – PS1 Brașov – Poiana Braşov

13:06 – PS2 Râşnov – Pârâul Rece

14:34 – PS3 Brașov – Poiana Braşov

15:12 – PS4 Râşnov – Pârâul Rece

19:20 – PS5 Brașov Rally Show

 

Duminică 25.03.2018

07:48 – PS6 Babarunca

10:31 – PS7 Cheia

12:59 – PS8 Poiana – Râşnov

13:22 – PS9 Râşnov – Pârâul Rece

16:10 – PS10 Poiana Braşov – PowerStage

 

Comentarii

comentarii

Publicitate

Sorry, the comment form is closed at this time.

Motorsportnews.ro