Trofeul Teliu – Cursa anulata

Prima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta – Dunlop 2012 a fost anulata, in urma unei intamplari nefericite, una din masinile participante imprastiind motorina pe asfalt, pe intreg parcursul traseului. Desi un incident minor, oficialii si organizatorii au fost fortati sa recurga la oprirea cursei, avand si handicapul unui carosabil ud, care tine combustibilul la suprafata, transformand traseul intr-un veritabil patinoar.

 

Intreaga zi norii de ploaie au planat asupra Trofeului Teliu, amenintatori, dar antrenamentele s-au putut alerga pe uscat, in conditii normale, unde Lucien Hora si a sa Lola F3000 au fost cei mai rapizi de fiecare data. Odata cu inceperea primei manse de concurs, au aparut si primii stropi de ploaie, iar dupa ce mai bine de jumatate din sportivi incheiasera mansa, cursa a trebuit intrerupta, din cauza unei rafale de ploaie. Pilotii au putut schimba astfel, conform regulamentului, cauciucurile de uscat cu cele de ploaie si intrecerea a fost reluata.

 

O a doua intrerupere avea sa incheie etapa de debut insa, dupa ce Seat-ul lui Andrei Mitrasca a imprastiat motorina pe mare parte din traseul de concurs. Acesta a iesit in decor in apropierea postului 2 de arbitraj, la scurt timp dupa start, dupa o rasucire. Desi a fost doar un incident minor de cursa, Mitrasca putand continua, spargerea radiatorului de motorina si parcurgerea traseului de catre pilotul care nu cunostea aceasta defectiune, au adus sfarsitul cursei, decizie sprijinita de catre pilotii participanti.

 

 

Weekend-ul automobilistic de la Teliu continua maine, cand etapa a doua a CNVC Dunlop, se va alerga dupa programul initial stabilit:

-Antrenamente: 09:15-10:45, mansa intai, respectiv 10:45-12:15, mansa a doua -Concurs: 15:00-16:30, mansa intai, respectiv 16:30-18:00 mansa a doua -Festivitate de premiere: 19:00, Primaria Teliu

Circulatia pe DN10 se inchide pe sectorul: km119 (iesirea din Bradet) – km127 (comuna Teliu) in intervalele orare 07:30-12:30 si 13:30 19:00

One thought on “Trofeul Teliu – Cursa anulata”

  1. Nah, asa se intampla daca se accepta la start masini agricole alimentate cu motorina, care mai scot si fumuri… 🙂

Comments are closed.