Primul obiectiv indeplinit pentru SERUS SG Racing Team

Penultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta i-a adus pilotului SERUS SG Racing Team, Laurentiu Gabriel Ene, titlul de vicecampion in clasamentul rezervat debutantilor, acesta reusind la finalul Trofeului Campulung Muscel sa urce pe podiumul de premiere atat la clasa H3, cat si la clasa rezervata debutantilor.

Laurentiu Gabriel Ene - Trofeul Campulung Muscel 2014

2014 a reprezentat pentru Gabriel Ene primul sau sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta, el fiind muscat de microbul curselor automobilistice in urma cu doi ani. Dupa ce la inceputul  anului Gabriel se alinia la start cu un Renault Clio inchiriat, odata cu Trofeul Teliu de la jumatatea sezonului, acesta a decis impreuna cu prietenul si colegul sau de echipa,  Alex Mirea, sa alerge la volanul modelului Renault Clio R3 Cup pilotata de Alex pana in acel moment. Schimbarea s-a dovedit una de bun augur, Gabriel reusind sa urce pe podiumul de premiere in cele trei etape in care a concurat cu Arthri (Renault Clio R3 Cup) atat la clasa H3 cat si la cea dedidicata debutantilor.

 

Trofeul Campulung Muscel a reprezentat pentru mine recompensa unei munci depuse pe intrega durata a sezonului. Titlul de vicecampion obtinut in clasamentul dedicat debutantilor ma onoreaza, dar cel mai mult ma bucura faptul ca am reusit sa progresez si sa imi imbunatatesc stilul de pilotaj la fiecare etapa. Aici este foarte mult meritul si prietenului meu Alex Mirea care a fost alaturi de mine cu sfaturi pretioase etapa de etapa si acest lucru a contat enorm. Trofeul Campulung Muscel si-a pastrat si in acest an reputatia de etapa cu foarte multi spectatori, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure si sa ne ambitioneze pe viitor sa venim si mai pregatiti din toate punctele de vedere. Vom fi prezenti si la Rasnov la ultima etapa din sezon mai ales ca Bogdan inca se lupta pentru titlul de campion la clasa H1 si vom face tot ce putem sa il sprijinim.” declara Gabriel Ene dupa Trofeul Campulung Muscel.

 

Alex Mirea nu a fost prezent la startul etapei, masina sa aflandu-se inca in stadiul de constructie: „Noua masina inca nu este gata, dar facem eforturi impreuna cu Mario si Razvan, mecanicii nostri, sa o terminam pana la Rasnov. Pe de alta parte sunt foarte fericit pentru rezultatul obtinut de Gabriel acest lucru insemnand si faptul ca sfaturile mele au dat roade. Pentru mine sezonul este compromis insa sper ca in 2015 sa ma prezint corespunzator si sa ma bat la titlu pentru clasa la care voi lua startul. Pana atunci ne concentram pe etapa de la Rasnov si suntem alaturi de Bogdan pentru ca etapa va fi decisiva  pentru el.

Bogdan Rusea Trofeul Campulung Muscel 2014

Bogdan Rusea a reusit o noua clasare pe podiumul clasei H1 si isi pastreaza sansele pentru titlul de campion al clasei in acest sezon. ”Trofeul Campulung Muscel si-a pastrat reputatia si in acest an, spectatorii fiind prezenti in numar impresionant pe marginea traseului. Doresc sa le multumesc cu aceasta ocazie si ne dorim ca anul urmator sa acordam fanilor o atentie si mai sporita. Pentru mine decizia luata in ziua de concurs s-a dovedit hotaratoare pentru ca am ales sa urc pe slickuri dupa ce ploaia cazuta inaintea ultimei manse de concurs a udat jumatate de traseu. Din pacate nu am reusit sa recuperez in portiunea uscata timpul pierdut in prima jumatate a traseului care era acoperita de apa si am terminat in final pe pozitia a treia. Asa ca totul se va decide la Rasnov, acest lucru facand si mai palpitanta etapa.” incheia Bogdan Rusea.

 

Serus SG Racing Team este sustinuta in sezonul 2014 al Campionatului National de Viteza in Coasta de partenerii SERUS, SGMarket.ro, Total, Safety Broker si Hesper.