SERUS SG Racing Team se pregateste de Trofeul Campulung Muscel

Drumul spre cabana Voina din zona barajului Rausor va deveni pentru a treia oara consecutiv gazda Trofeului Campulung Muscel care in acest sezon reprezinta cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta. SERUS SG Racing Team vine dupa primul podium obtinut in sezonul 2014 la Alba Motor Challenge, avand acelasi obiectiv in plan pentru runda din acest weekend, Marco Tempestini urmand sa intareasca echipa si la aceasta etapa.

Laurentiu Gabriel Ene - Straja 2014

Laurentiu Gabriel Ene are ca obiectiv pastrarea pozitiei secunde in clasamentul rezervat debutantilor si vizeaza un nou podium in acest sezon. “Pana in acest moment am avut parte de un sezon excelent. Am avut multe de invatat, iar cu ajutorul colegilor mei de echipa am reusit sa fac asta intr-un timp scurt. Imi place traseul de la Campulung Muscel si abia astept sa il parcurg la volanul lui Arthri (Renault Clio R3 Cup). Asteptam cu drag fanii pe marginea probei si mai ales la cortul nostru pentru poze si autografe, pentru ca sunt convins ca acestia vor fi prezenti in numar foarte mare, zona fiind una cu traditie in motorsport.”  declara Gabriel Ene inainte de plecarea catre Trofeul Campulung Muscel. 

 

Dupa victoria de la clasa H1 la Alba Motor Challenge, Bogdan Rusea si-a propus sa fie cel mai rapid la clasa si sa piloteze spre victorie cel mai rapid automobil Dacia Logan. “Etapa de la Campulung Muscel este una deosebita si fanii sunt prezenti aici in numar foarte mare, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Imi doresc sa am un parcurs lipsit de probleme tehnice si sa reusesc sa urc din nou pe prima treapta a podiumului la clasa H1. Sper sa repetam si rezultatul de la etapa precedenta si sa reusim un nou podium la echipe, mai ales ca beneficiem si de sprijinul lui Marco care va puncta pentru echipa noastra pana la finalul sezonului.”  spunea Bogdan Rusea. 

Bogdan Rusea

Alex Mirea si-a facut debutul in clasa automobilelor cu tractiune integrala la etapa de la Alba Iulia, reusind victoria la grupa N la prima participare cu un astfel de automobil. “Inca am proaspata in minte experienta de la etapa precedenta si imi doresc sa o repet cu prima ocazie pe care o voi avea. La Campulung Muscel nu voi lua startul si ma voi concentra mai mult in a-l sfatui pe Laurentiu pentru o evolutie excelenta. Sezonul este compromis pentru mine pentru ca masina mea de concurs Honda Civic nu este inca gata. Sper ca mecanicii nostri, Mario si Razvan, sa reuseasca sa o finalizeze pentru ultima etapa care este una deosebita in campionat pentru ca fanii sunt prezenti aici in numar foarte mare si traseul este unul foarte bun, lucruri care te fac sa iti doresti sa fii prezent la start si sa reusesti un rezultat cat mai bun.” incheia Alex Mirea.  

 

Serus SG Racing Team este sustinuta in sezonul 2014 al Campionatului National de Viteza in Coasta de partenerii SERUS, SGMarket.ro, Total, Safety Broker si Hesper.