Locul al III-lea pentru Andrei Mitrasca la clasa H1 in Trofeul Rasnov

Dupa ce si-a facut aparitia in trei etape de raliu, Fordul Fiesta R2 al dealerului din Iasi, ATI Motors Holding, a ajuns si la viteza in coasta. Etapa de la Rasnov a fost prima etapa in care micutul bolid de raliuri a concurat infruntand o concurenta foarte puternica. Masina achizitionata anul trecut din Olanda, a avut o aparitie speciala la viteza in coasta, acolo unde, cele mai rapide masini sunt cele fara omologare.

Ford Fiesta R2

Cu toate ca a terminat in afara podiumului in clasamentul urcarii de concurs, Andrei Mitrasca, cel care a pilotat masina, s-a declarat multumit de locul III in clasamentul general al clasei H1, dupa cumularea punctelor din calificari si concurs.

 

A fost o surpriza extraordinara sa mi se ofere aceasta sansa. Ziua de sambata a fost una din cele mai satisfacatoare zile concurs pe care le-am avut vreodata. Am coborat in permanenta timpii si m-am acomodat tot mai bine cu caracteristicile Fiestei R2. Intr-un fel, imi pare rau ca nu m-am inscris la clasa A1 acolo unde era categoria R2-ului dar am ales sa ma lupt intr-o clasa mult mai grea ca sa fiu tras in sus de concurenta. A fost mai important sa incerc sa tin pasul cu masini mult mai usoare decat sa ma multumesc cu un loc doi sau chiar un loc intai la A1. Oricum, virtualul loc intai in fata lui Dimitris a fost conjunctural, el a prins ploaia, eu foarte putin. Vreau sa le multumesc in mod special celor de la ATI Motors Holding pentru incredere, baietilor de la Colina Motorsport pentru ajutor si prietenului meu, Costi Stratnic care m-a recomandat pentru acest minunat proiect.

Andrei Mitrasca

Pentru moment, prezenta Fordului Fiesta R2 in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2016 a fost doar una de test. Planurile ATI Motors Holding pentru acest sezon competitional includ deocamdata cateva etape de raliu. Andrei Mitrasca face parte din echipa de raliuri BCR Rally Team care este sustinuta de BCR, BCR Leasing, OMNIASIG Vienna Insurance Group si Borsec. Impreuna cu Bogdan Talasman, Andrei incearca sa obtina un nou podium in clasamentul final al Cupei Dacia din CNRD 2016 avand ca parteneri pe Miras, Taverna Studioului, Primaria Buftea si Soudal.