Publicitate

 

 

 

  • “International Pick-up Award 2018” se acordă modelului Amarok de la Volkswagen Autovehicule Comerciale
  • Motoarele V6 cu un cuplu de 550 Nm, interiorul spațios și scaune confortabile au atras atenția membrilor juriului

 

 

București, 24 noiembrie 2017 – Volkswagen Amarok a câștigat “International Pick-up Award 2018” (IPUA 2018). Ca și predecesorul  său, în 2010, noul Amarok  a reușit să convingă juriul format din jurnaliști specializați în domeniul transporturilor.

 

 

„Suntem recunoscători că am primit International Pick-up Award 2018 și ne simțim onorați de decizia juriului internațional al experților. Cu noul Amarok, am ascultat încă o dată ceea ce își doresc clienții și am reușit să obținem mai multă putere, mai mult cuplu și, de asemenea, o mai bună capacitate de a se adapta pe orice teren. Este mai mult decât lux și stil de viață,” a declarat Dr. Eckhard Scholz, Președintele Consiliului de Administrație al Volkswagen Autovehicule Comerciale, la decernarea Premiului în Lyon – Franța. „Promit că vom continua să oferim cele mai bune soluții clienților noștri pentru a le face munca de zi cu zi mult mai facilă și plăcută”, a subliniat Dr. Scholz.

 

Pe scurt, juriul a sintetizat toate atributele Amarokului în câteva cuvinte: “work hard, play hard”, fiind un model etalon al întregului segment, și a descris Amarok ca un „cal de tracțiune cu pedigriu de top”. Designul bine conturat, finisajele de calitate, au fost avut un rol determinant în luarea deciziei membrilor juriului. Dimensiunea cabinei duble, element de referință în segment, a impresionat, de asemenea, prin designul său modern. Scaunele ergoConfort pentru șofer și pasagerul din față, având imprimată sigla AGR a „Societății Germane pentru Sănătatea Spatelui”, au atras atenția juriului, care a remarcat în plus transmisia automată cu opt trepte perfect adaptată motorului V6.

 

 

Membrii juriului au fost impresionați în special de capacitățile on-road și off-road ale Amarok V6: „Rafinamentul și elasticitatea motorului au stabilit un nou standard al segmentului.” Și au adăugat în explicația lor de ce au acordat distincția: „Performanța nu este o provocare pentru Volkswagen Amarok V6. Gama sa extinsă de motoare TDI de 3 litri, care variază de la 120 la 190 kW, satisface dorințele de putere și cuplu ale tuturor grupurilor de clienți.”

 

A doua generație Amarok cu motorul său V6 este un succes printre clienți, fiind livrate la nivel global peste 65.200 de vehicule, reprezentând o creștere cu 13,2% în comparație cu aceeași perioada a anului trecut.

 

“International Pick-up Award ” este acordat o dată la doi sau trei ani de către o selecție de membri ai juriului IVotY (International Van of the Year), alcătuit din jurnaliști de renume din 25 de țări, inclusiv România. Șaisprezece dintre aceștia evaluează vehiculele nominalizate independent unul de celălalt, în conformitate cu criteriile definite anterior. Amarok a câștigat International Pick-up Award și în 2010, devenind astfel singurul pick-up care a câștigat această distincție pentru a doua oră.

Comentarii

comentarii

Publicitate

Sorry, the comment form is closed at this time.

Motorsportnews.ro