Drive – test noul Renault Megane Energy 1.6 dCI – 130 CP – 6MT

Dupa ce colegul Razvan si-a facut de cap cu ocazia lansarii nationale a noului Renault Megane, a venit timpul sa testam mai atent versiunile pe care le ofera ultimul produs al constructorului francez. Noi am avut la dispozitie pentru test un model Energy dCI 130 CP in versiunea de echipare Intens iar impresiile sunt mai mult decat placute.

 

Renault are sperante mari pentru noul Megane iar asta se poate observa prin faptul ca modelul este complet nou. Ar trebui sa mergem inapoi pana la prima generatie, cea din 1995 si care inlocuia vechiul Renault 19, pentru a gasi un exemplu asemanator. Construit pe aceeasi platforma ca noul Renault Kadjar si Nissan Qashqai, noul Renault Megane are toate atuurile necesare pentru a fi un model de succes: design atragator, motoare turbo noi pe benzina si o cutie de viteze automata cu doua ambreiaje ca si optiune, o problema a fostei generatii.

 IMG_9944

Cea de-a patra generatie a lui Megane este mai joasa si mai lata decat cea pe care o inlocuieste. Din punct de vedere stilistic, adopta noua imagine de marca, cu o sigla larga amplasata pe grila din fata, faruri in forma literei C si stopuri care accentueaza senzatia de latime. Tehnic, noul Megane este mai lung cu 64 mm, mai jos cu 25 mm si are un ampatament mai mare cu 28 mm, cel mai mare din segment.

 

Noul Megane te poate duce cu gandul la o explozie intr-o fabrica de LED-uri. Laurens van den Acker, seful departamentului de design de la Renault, se pricepe de minune in a atrage privirile trecatorilor si secretul sau pentru aceasta masina aspectuoasa se pare ca sta in latimea acesteia.

 

Noul Megane a fost conceput sa iasa in evidenta, Renault continunadu-si campania de modernizare a modelelor sale. Designul exterior musculos este extrem de echilibrat intre partea frontala si cea posterioara, si de-a lungul testului nostru a atras destule priviri pentru a ne face sa ne gandim daca nu cumva acesta este standardul de referinta in segment.

 

Pasind la interior, este si mai evident faptul ca designerii au primit directive clare de genul „veniti cu un interior mai frumos.” Calitatea materialelor folosite este cel putin egala cu cea de pe Focus sau Golf. Plasticele dure au fost inlocuite cu unele moi, care fac habitaclul un loc placut in care sa calatoresti.

 IMG_9986

Scaunele au fost desenate cu gandul la confort, avand suficient suport lateral inclusiv pentru calatoriile mai lungi. Pentru pasagerii din spate spatiul a crescut si aici pot fi acomodati confortabil chiar si trei adulti. Spatiul la genunchi in spate a crescut cu 20 mm si impreuna cu capacitatea portbagajului, de 434 litri, pozitioneaza Megane pe locul 2 in segment la aceste capitole, in timp ce spatiile de depozitare de la interior insumeaza 25 litri.

 

Sistemul audio este de provenienta BOSE si a fost dezvoltat impreuna cu omologii de la Renault pentru a integra cele noua difuzoare, subwoofer-ul si statia de amplificare, astfel incat sunetul sa fie cat mai precis si echilibrat.

 

Plansa de bord are un aspect aerisit gratie ecranului vertical de 8,7 inch, pe care ruleaza sistemul de infotaiment Renault R-Link 2. Iti trebuie putin timp sa te obisnuiesti cu meniul acestuia, insa dupa ce o faci, o sa fii satisfacut de optiunile sale. Singura critica adusa acestor solutii se indreapta spre amprentele care raman pe display, indiferent cat de curat esti pe degete, dar si atractia lor spre praf. Fanii gadget-urilor vor fi si ei satisfacuti pentru ca au posibilitatea sa customizeze designul instrumentarului de bord, feature despre care am mai vorbit si la testele cu modelele Kadjar.

 

Sub capota masinii de test s-a aflat o mai veche cunostinta de-a noastra, motorul diesel 1.6 dCI care dezvolta 130 de cai putere si pe care l-am admirat de la primul contact in urma cu cativa ani. Este placut, puternic si confortabil, gratie cuplului generos de 320 Nm. Singurul capitol unde ar putea fi imbunatatit este cuplul la turatii scazute, insa prin manevrarea inteligenta a cutiei manuale de viteze poti manageria foarte bine si acest aspect.

 

Din punct de vedere al performantelor, aceasta configuratie a lui Megane nu este o referinta in segment. Sprintul pana la 100 km/h se realizeaza in 10 secunde, in timp ce viteza maxima este de aproape 200 km/h, mai exact 198. Noul Megane, in aceasta configuratie, este mai sprinten decat Citroen C4, Ford Focus, Honda Civic, Hyundai i300, Toyota Auris, VW Golf si Seat Leon.

 IMG_9954

Directia este suficient de precisa si Megane va merge pe acolo pe unde-i indici, insa feedback-ul nu este asa grozav desi aderenta nu are de suferit. Suspensia noului model mi s-a parut mai ferma decat cea a generatiei anterioare. Gratie sistemului Renault Multi-sense, poti controla felul in care se comporta masina prin intermediul celor 5 setari predefinite: sport, comfort, eco, neutru si perso (acesta poate fi personalizat). Acesta controleaza toate functiile masinii, respectiv climatizarea, sistemele de asistenta la condus, reglajul scaunelor, navigatia, sistemul audio.

 

Cu un interior imbunatatit drastic, un rafinament excelent si o lista lunga de optiuni standard, noul Renault Megane este o masina gata sa atace liderii segmentului. Renault Megane s-a maturizat foarte frumos si este o masina pe care o poti recomanda cu siguranta oricui, indiferent ca o faci unei familii sau unui tanar.