Fata noua a leului


Asemanator croitorasului cel viteaz, cei de la Peugeot au inlocuit doua sedanuri din gama cu unul singur dintr-o lovitura. 508 are cu siguranta niste sarcini dificile de indeplinit! In general, punctul forte al unui sedan este confortul pe care-l ofera. Dintr-un punct de vedere este corect. Pana la urma cei carora li se adreseaza sunt niste oameni activi si ocupati, care nu-si doresc nimic mai mult decat o calatorie odihnitoare de la birou acasa dupa o zi grea sau un drum lipsit de stres dimineata catre serviciu.

 

Asadar, marea majoritate a masinilor din acest segment au ca prioritate rafinamentul si confortul. Si, la fel ca in domeniul corporatist, clasa din care face parte Peugeot 508 este una extrem de competitiva, avandu-i pe nemti ca lideri. In general, francezii nu prea au avut succes cu modelele lor in afara tarii natale, in ciuda dibaciei de care dau dovada la capitolul confort. Desi au avut mereu cate un model somptuos, oferta lor nu a fost la fel de atragatoare precum cea a germanilor.

 

Acest lucru se pare ca nu le-a micsorat increderea in sine francezilor, asa ca cei de la Peugeot incearca sa revina cu ajutorul noului sedan, 508. Departamentul de marketing al francezilor subliniaza atmosfera linistita a masinii cat si capabilitatile acesteia de a inghiti fara probleme kilometri, dar oare este suficient pentru a-i deranja pe germani?

 

Asteptam de ceva vreme sa ne convingem personal de abilitatile felinei asa ca am scos-o la plimbare intr-un weekend. Masina din test era dotata cu un motor diesel de doi litri, care dezvolta 140 de cai putere si cu o cutie de viteze manuala in sase trepte, lungi, optimizata pentru calatorii la fel de lungi dar ieftine. Acest aspect il vom discuta mai tarziu, insa trebuie precizat ca pretul pentru o astfel de masina, cu nivelul Active de echipare, ajunge la 23.158 euro, nivel caruia i se mai pot adauga cateva dotari suplimentare pe care le puteti gasi pe siteul oficial.

 

 

Cum arata?

508 inlocuieste doua sedanuri din gama Peugeot, 407 si 607. Daca ne referim la dimensiuni, noul model se incadreaza intre cele doua, dar este mai apropiat de cel din urma. Lungimea lui 508 este comparabila cu cea a rivalilor sai, care au inceput de la o vreme sa se apropie de bariera celor cinci metri.

 

In ciuda marimii sale, 508 este o aparitie eleganta si zvelta in acelasi timp, avand niste linii fine si cizelate si o alura asemanatoare cu cea a unui coupe. Partea frontala are un aspect premium si bine definitivat, afisand acum o grila specifica Peugeot, redusa ca si dimensiuni, aceasta varianta fiind preferata in dauna celei utilizate pentru 407, care a iscat atatea controverse. Partea din spate iti creaza senzatia ca designerii s-au grabit sa termine mai repede proiectul si este putin dezamagitoare. Aspectul plan, cu o singura linie cromata alaturi de logo-ul celor de la Peugeot, este usor banal, in timp ce linia inalta a portbagajului iti poate crea usoare probleme la parcare.

 

O persoana neavizata iti va descrie cu greu spatele acestei masini dupa ce a vazut-o pe strada, insa, per ansamblu, Peugeot 508 este o masina aratoasa, mai ales in comparatie cu predecesorii sai. 508 este disponibil si in versiunea break, care, in opinia noastra, arata mai bine decat sedanul si este si mai practica. Din pacate va mai dura ceva vreme pana cand clientii din Romania vor ajunge la aceasta concluzie.

 

Acelasi departament de marketing sustine cu indrazneala ca 508 are un interior care-ti poate oferi linistea mult dorita, asa ca asteptarile noastre au fost mai mari decat de obicei. Intr-o proportie covarsitoare nu am fost dezamagiti. Acesta este unul bine gandit, are in componenta niste materiale bune iar finisarile sunt pe masura. Plansa de bord iti creaza o senzatie de soliditate si este placuta la atingere.

 

Intr-un mod ciudat, pozitia de condus este relativ joasa, sau cel putin asa o percep eu la cei 1,70 metri pe care-i am, iar senzatia creata este ca te afli intr-o masina sportiva. Te simti impachetat intr-o maniera confortabila, desi scaunele sunt putin cam dure. In spate, spatiul pentru pasageri este la fel de relaxant. Picioarele pot fi odihnite fara probleme iar atmosfera este reconfortanta. La toate astea se adauga si controlul climatizarii pe patru zone.

 

Din punct de vedere al tehnologiei, pentru versiunile mai dotate Peugeot ofera un sistem start/stop pentru motor, frana de mana electrica, head-up display sau sistemul care comuta automat de pe faza lunga pe cea scurta. Pe masina din test noi ne-am multumit cu senzorii de parcare, conectivitatea Bluetooth si radio-MP3-ul din dotare.

 

 

 

Cum se conduce? 

 

Tinand cont de specificul lui 508, ne asteptam ca acesta sa aiba o tinuta de drum calma care sa inghita fara probleme kilometri in timp ce ne indreptam catre destinatia finala, parcarea din curtea importatorului. In mare parte chiar asa si este. 508 este o masina confortabila si din acest punct de vedere, are niste amortizoare bine echilibrate, care absorb marea majoritate a denivelarilor si gropilor, mai putin pe cele mari.

 

Masina din test era dotata cu motorul hdi de doi litri. Acesta dezvolta 140 de cai putere si are un cuplu maxim de 320 NM la 2000 rpm. Timoneria cutiei de viteze manuale in sase trepte a fost imbunatatita fata de generatiile anterioare iar cursa levierului este acum mai scurta si mai precisa, dar nu poate fi considerata liderul clasei. Etajarea treptelor de viteza este lunga si incurajeaza obtinerea unui consum redus de carburant, iar 508 accelereaza intr-o maniera eleganta, fara a fi brutal.

 

Tinand cont si de cele 1430 de kilograme ale masinii, performantele sunt acceptabile. 508 efectueaza sprintul de la 0 la 100 km/h in 9.8 secunde si poate atinge o viteza maxima de 210 km/h, conform datelor oferite de producator. Pentru a incheia capitolul cifre, va mai spunem ca rezervorul are o capacitate de 72 de litri iar portbagajul una de 473.

 

Asadar autonomia afisata de computerul de bord dupa efectuarea plinului la benzinarie va depasi 1000 de kilometri iar acest lucru este mai mult decat probabil sa se intample, daca nu incercati constant sa testati sprintul de la 0 la 100 km/h. Dupa 250 kilometri parcursi in Bucuresti si alti 600 in afara orasului, masina afisa un consum de 6,2%. Ne-am situat cu 1,5 l/100 km peste cei 6,8% in mediul urban, mentionati pentru condusul in mediu urban.

 

Din cauza suspensiilor relativi moi, masina nu se simte ca pe sine, in cazul virajelor abordate mai tare. Directia este usoara si reactioneaza rapid la orice comanda, iar 508 nu incearca sa-si ascunda caracterul subvirator sau ruliul. In cele mai multe situatii aceste aspecte nu creaza absolut nicio problema, masina avand un nivel suficient de aderenta.

 

Peugeot 508 a primit cele cinci stele mult ravnite de la organismul independent EuroNCAP. Chiar de la versiunea standard, botezata Access, masina ofera  ABS, EBD, ESP cu Hill Assist sau sase airbag-uri pentru pasagerii din fata. Pastrand pura traditie frantuzeasca, care-mi este intr-un fel simpatica, cei de la Peugeot au amplasat comenzile pentru dezactivarea ESP-ului, a senzorilor de parcare sau pentru reglarea farurilor, intr-un mic sertar in dreptul genunchiului stang al soferului, desi aveau suficient loc pe plansa de bord.

 

  

 

Concluzia finala

 

Indubitabil, Peugeot 508 este o masina foarte echilibrata si inteligent vanduta, dar la fel sunt si multi dintre rivalii sai, alegerea unui model din aceasta clasa fiind una dificila. Daca te afli in cautarea unei masini cu pretentii premium, dar care nu face compromisuri la capitolul spatiu, ei bine 508 poate avea un loc rezervat in parcarea din fata casei.

 

Francezii au un drum greu inainte dar clientii fideli marcii vor aprecia masina. 508 are o valoare buna pentru pretul cerut si alaturi de materialele calitative, finisarile bune si dotarile bogate pentru fiecare nivel de echipare, poate castiga un duel. Cu ajutorul lui 508, cei de la Peugeot pot deveni niste invingatori.

 

Foto : Catalin Oprea

 

[nggallery id=248]