Publicitate

 

A trecut ceva timp, ce s-a schimbat?

 

Am testat pentru prima dată ZOE în Aprilie 2016 (http://motorsportnews.ro/category/test-drive/renault-test-drive/zoe/) și imi amintesc că mi-a plăcut. Venisem după o tură cu i3 de la BMW și îmi aminteam că mi-a plăcut faptul că păstra feelingul esențial pentru doar jumătate din preț. Accelerația instantă, lipsa zgomotului și per ansamblu întreaga senzație că viitorul e luminos. Singurul lucru care îmi dadea bătăi de cap la toate mașinile electrice testate în perioada aia era RANGE ANXIETY. Senzația aia că rămâi în drum că se termina sucul din „rezervor”. Îmi amintesc că am scris că făceam 160 de km cu un plin. Trebuie precizat că vorbim de un mers relativ atent și că era o aproximație pentru că atunci când ajungi la sub 20% te apucă panica.

 

ZOE cel nou aproape că și-a dublat bateria – 41 kwh și promite o autonomie de 400 de km. Hmm…asta schimbă prejudecata pe care eu o aveam că în prezent mașinile electrice pot fi folosite doar în oraș. Mie, personal, îmi place ca în weekend să plec din București, eventual undeva relativ inaccesibil, să văd munții patriei, să simt iarba, aerul să văd natura. Ăsta e și motivul pentru care  în ultima vreme simt o apropiere pentru clasa Crossover/SUV.

 

Întrebarea pe buzele tuturor (ale mele doar) este: Poți face o escapadă de weekend, într-o zonă relativ izolată, departe de oraș, eventual după ce se termină asfaltul și unde se termină și curentul?

 

 

Hai să vedem

 

Ce am observat față de acum doi ani este că sunt mult mai multe stații de încărcare. Găsiți pe drum, în oraș, în țară peste tot. Aplicația care vă ajută să găsiți stații de încărcare este PlugShare (iOS și Android) – puteți vedea daca e cu bani sau fără, ce fel de standard de încărcare folosește, comentarii ale utilizatorilor, absolut tot ce vă trebuie.

 

Planificăm traseul și punem degetul pe hartă în Buzău, la focurile vii – o zonă fermecată ce promite flăcări care ies din pământ, tradiție, praf și lipsă asfalt, precum și niște peisaje de poveste. Având în vedere că după Buzău (orașul) urmează urcare și pustiu am decis să încărcăm. Am găsit o stație PECO care are și stație de încărcare gratuită. Am consumat un 30% pana la Buzau mergând cu 100kmph, mai consumasem vreo 10% prin București în ziua dinainte. Problema cu bateriile astea este că primii 50% (de la 0) se încarcă infinit mai repede decât următorii. Explicația are legătură cu fizici avansate, dar asta înseamnă că dacă ai de gând să folosești un plin va trebui să aștepți. Un încărcător de 22kw va duce mașina de la 0 la 100% în 3.5 ore (more or less). Țac-pac, băgăm cablul, mașina zice 1.5 h pana la plin, plecăm cu taxiul în centru să mâncăm.

 

 

Folosim pauza să vă povestesc despre mașină puțin. În primul rând, după ce iau mașina, resetez calculatorul de bord, media de consum, tot și mașina spune că va face 300 de km cu plinul. Cred că trebuie să facă niște cursuri de încredere în sine, pentru că pe uși scrie cu litere de o șchioapă 400 de km. Deci mașina nu crede despre ea însăși că va face 400 de km cu un plin…hmm… Dincolo de asta, pe drumul spre Buzău mașina nu s-a simțit în niciun moment sub-motorizată. Aș spune că „le dă rușine” multor mașini de pe stradă în cele 2-3 secunde care contează. Mi se pare că fără o izolație fonică de nivel premium (super premium), după 70 de kmph, tăcerea motorului e acoperită de sunetul roților și al vântului.

 

Ne întoarcem de la masă să oprim festinul lui ZOE. A păpat curent timp de o oră și a ajuns la 90%. Sper că e suficient. Plecăm spre Focuri. Mergem și mergem, părăsim asflatul. Copii se sperie când mașina pleacă de pe loc fără să scoată un sunet. Nu au mai văzut așa ceva. În mers, prin sunetul de pietre și țărână, mașina pare ca o oricare alta. Primele poze cu zona unde mă aflu declanșează un val de reacții de la colegi – „Ești dus dacă te-ai dus acolo cu o electrică”, „Eu nu vin după tine!” etc.

 

Scurt timp, prima problemă. O roată derapează pe țărână și pam! – Eroare în bord. Electrical issues. Zic na belea și aplic o tactică cu rată de succes 90% în cazul electronicelor. O opresc și o pornesc la loc. Problem solved. Continuăm aventura, cumpărăm niște cârnați de pleșcoi de pe drum și îi dăm bătaie. Mașina se comportă exemplar indiferent de calitatea drumului, urcă, coboară, liniștea acoperă peisajele mirifice. Mă bucur tare că am făcut excursia asta. Mă uit din când în când la autonomie și mă încurajez spunând că întoarcerea e pe coborâre și voi folosi funcția de regenerare.

 

 

Mergem și mergem pe dealurile patriei, ne oprim din loc în loc, mâncăm chestii din pomii de pe marginea drumului, când, deodată, BEEP!!!!! – „Puncture”. Pentru cei care au făcut rusă în școală, asta înseamnă că una din roți s-a apucat de acupunctură. Verificăm, nimic. Cu aroganța românului care le știe el pe toate zice, eh, știe ea pe dracu, dă-i înainte că nu are nicio pană. Încă câțiva kilometri și adevărul avea să se releve. Noi știam pe dracu. Și nu era acupunctură era șurubopunctură. Și era în margine și la fiecare călcare gaura se lăbărța (mereu mi-am dorit să scriu cuvântul ăsta) și un pic de aer esențial părăsea roata. În portbagaj – kit de pană : substanță fermecată care se bagă prin ventil și pompă electrică via priză de mașină. Ah, încă ceva care să consume curent. Dăi cu substanță fermecată, dăi cu aer, dăi cu mers înainte. Prima oră a fost mai grea pentru că până a început să se astupe gaura, a tot pierdut aer și am mai folosit pompa electrică de vreo patru ori. Am ajuns la focurile vii – almost. De la drum trebuie mers pe jos vreo 40 de minute și unele zone sunt destul de noroioase. Fiind niște baieți chibzuiți bineînțeles că ne-am luat încălțăminte potrivită – adidași de vară albi și frumoși. Totul e bine când se termină cu bine. Ajungem la focurile vii (care sunt mult mai mici decât par pe net), am prăjit cârnații de pleșcoi în cutii de bere, am stat și ne-am bucurat de peisaj.

 

Întoarcerea a fost mai simplă cu excepția faptului că nu am fi vrut să ne întoarcem. Am ajuns cu 30-35% înapoi în Buzău, am încărcat vreo oră până la 60% și ne-am întors la București.

 

Am făcut 600 de km cu Zoe fără să dau un leu pe curentul electric. Și aș spune că în capitală nu e deloc greu să găsești o priză.

 

 

Încărcare, descărcare și standarde

 

Se poate face o escapadă de weekend cu ZOE? Se poate, clar. Am făcut 300 de km cu un plin, fără multă grijă pentru stilul de condus și cu teren dificil (urcări și coborâri succesive). Este exact cât a zis mașina că va face și cred că e suficient cât să nu fii stresat. Problema e încărcarea, care deși e ok, se putea mai bine.

 

Să vă explic. De cum am ajuns la stația de încărcare din Buzău, angajatul de acolo a zis „Aaa..ZOE se încarcă greu”. M-am întrebat de ce și am găsit.

 

ZOE folosește un încărcător de tip Type 2 sau Mennekes, cum mai este denumit. Acesta este standardul UE, dar problema e că în România nu prea găsim versiuni de 43 de kw ci doar de 22 kw.

 

 

Versiunile nemțești/japoneze denumite CCS/SAE și CHAdeMO ofera încărcătoare de 50 de kw și sunt foarte răspândite în România.

 

Renault denumește Type 2-ul de 22 de kw Fast Charge, pentru că e mai rapid ca la priza de la casă și Type 2-ul de 43 de kw, Rapid Charge.

 

Ceea ce vreau să spui că atunci când stai la încărcătorul de 22 și te uiți că lângă e unul de 50 pe care nu îl poți folosi, devi cam invidios. Sper să facă toată lumea un standard, un USB al chargerelor. Atunci vom trăi cu toții într-o lume mai bună.

 

Concluzzzie

 

Viitorul electric e deja aici. A venit ziua în care în România îți poți lua o mașină electrică și o poți folosi ca singura ta mașina. Daily driver, cum spun americanii. O singură problemă a rămas. E scump. ZOE începe acum de la 33000 de euro (cu tot cu TVA). Clio, care practic e un ZOE cu motor termic începe de la 10500 euro, cu tot cu TVA.

 

Stăm cu sufeltul la gură să vedem daca Tesla reușește să facă sectorul mașinilor electrice competitiv. Până atunci, rămâne un calcul de eficiență sau o achiziție impulsivă.

 

 

Comentarii

comentarii

Publicitate

Sorry, the comment form is closed at this time.

Motorsportnews.ro