Tag Archives: lista castigatori promo rally

Promo Rally TOTAL – Obiectiv îndeplinit

O medie de participare de peste 60 de tineri etapă de etapă, o creştere a numărului de spectatori de la o etapă la alta, o disciplină sportivă din partea tuturor participanţilor, demnă de un campionat profesionist, un excelent antrenament “live” pentru arbitrii şi oficialii tineri în vederea promovări lor în campionatele naţionale şi nu în ultimul rând un excelent prilej pentru organizator de a testa noi oameni care să facă parte din echipa de organizare pentru viitoarele evenimente naţionale.

Enumerarea de mai sus sunt principale obiective care au stat la baza construirii proiectului Promo Rally încă de la înfiinţarea clubului Auto Blic. Sunt principalele obiective şi principale realizări ale sezonului trei de Promo Rally.

 

Într-adevăr suntem extrem de mândri că ne-am îndeplinit toate obiectivele trasate de preşedintele clubului Auto Blic pentru acest sezon. Nu există satisfacţie mai mare decât aceea în care la final de etapa sau de proiect toţi participanţii să-ţi mulţumească pentru oportunitate, dar mai ales să te întrebe când începe următorul sezon. Le mulţumim tuturor pentru participare, comportament şi dăruire şi îi rugăm să revină la Braşov împreună cu noi prieteni conducând DEFENSIV pentru o cursă care să evolueze OFENSIV” a declarat managerul proiectului Promo Rally TOTAL, Cristian Andrei.

 

Sezonul trei Promo Rally nu ar fi avut loc fără sprijinul companiei TOTAL în calitate de partener oficial al sezonului. “Suntem bucuroşi că am ales să ne alăturăm unui proiect de asemenea anvergură deschis unui segment de tineri posesori de maşini care bat la porţile consacrării sportive sau pur şi simplu îşi descarcă acumulările săptămânale într-un cadru organizat. De asemenea, am apreciat etapă de etapa creşterea numărului de spectatori, ceea ce înseamnă că participanţii ofereau și un spectacol sportiv la nivelul de pregătire al unui începător. Nu în ultimul rând, nu putem ascunde faptul că ne dorim ca pe perioada de desfăşurare al proiectului să fi reuşit să convingem cât mai mulţi participanți şi spectatori prezenţi să devină utilizatori de produse TOTAL. Felicitări tuturor participanţilor, felicitări câştigătorilor şi nu în ultimul rând organizatorilor” a declarat domnul Denis Stoicescu, director regional de vânzări Total România.

La reuşita proiectului au contribuit în calitate de parteneri tradiţionali ai Auto Blic companiile: 
PRO-X, KOVENKTA, CYCLON MOTORSPORT, OMNIASIG, INFINITY TROPHY, APEL ONE MED.

 

Proiectul Promo Rally TOTAL s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și Asociației Județene de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Braşov și cu susţinerea Biroului Rutier al IPJ Braşov, Poliției Locale Braşov, Brigăzii Mobile de Jandarmi Braşov, ISU Brașov.

 

Podiumurile claselor de concurs au fost următoarele:

Victoria la Clasa 3, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată peste 2201 cmc, i-a apartinut lui Alexandru Maxim (Audi A4 DTM), el fiind urmat pe locul doi de George Cârstea (Audi TT) și de Claudiu Popescu (Subaru Impreza WRX) – locul trei.

 

Victoria Clasei 2, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată între 1601 și 2200 cmc, i-a revenit lui Silviu Mihai Spulber (Dacia Logan), care l-a devansat pe Csongor Bilibok (Fiat Punto) – locul doi. Ultima poziție a podiumului a fost ocupată de Cătălin Ienășel (Hyundai i20).

 

Clasa 1, destinată propulsoarelor sub 1600 cmc, a fost câștigată de Adrian Manta, la volanul unui Citroen C2 VTS. Podiumul a fost completat de Teodor Hreninciuc (Ford Fiesta) – locul doi și de Alexandru Olteanu (Opel Corsa) – locul trei.

 

Pe prima treaptă a podiumului clasamentului automobilelor Diesel a urcat Teodor Spiridon (Peugeot 206), fiind urmat de Vlad Colceriu (Seat Ibiza) – locul doi și de Alexandru Olteanu (Opel Corsa) – locul trei.

 

În întrecerea piloților licențiați, Mihai Alexandru Popa, la volanul unui Ford Fiesta, a urcat pe prima treapta a podiumului. Mihai a fost urmat, pe locul doi de Szilard Kiss (Opel Astra) și pe locul trei de Lucian Răduț (Peugeot 206).

 

Pe prima treaptă a podiumului echipelor a urcat echipa Rosenau Racing Team, formată Adrian Manta – Citroen C2 VTS, Mihai Constantin – Dacia Logan, Radu Rotaru – Opel Vectra și Ionuț Vasilescu – Dacia Logam. Pe locul doi s-a clasat echipa Richy Racing Team, în componența: Csongor Bilibok – Fiat Punto, Karoly Kovacs – Toyota MR2, Alexandru Nicolae Teslea – Opel Astra și Alex Munteanu – Mercedes-Benz CLK.

 

Clasamentele oficiale ale etapei a V-a Promo Rally TOTAL:

• Clasament General (Etapa a V-a)

• Clasament Echipe (Etapa a V-a)

• Clasament Diesel (Etapa a V-a)

• Clasament Licentiati (Etapa a V-a)

• Clasament Clase (Etapa a V-a)

Câștigătorii Campionatului Județean Promo Rally TOTAL sunt următorii:
Clasa 1: Adrian Manta
Clasa 2: Silviu Mihai Spulber
Clasa 3: Andrei Văsiași
Diesel: Horia Mălăcescu

Clasamentul general al sezonului al treilea Promo Rally TOTAL:

Câştigătorii vor parcurge GRATUIT cursuri de pilotaj sportiv în cadrul Şcoli de Pilotaj Sportiv Auto Blic şi vor fi sprijiniţi de clubul Auto Blic în cazul în care vor opta pentru a face pasul spre profesionism.