Este oficial: M-Sport continua aventura in WRC alaturi Qatar

M-Sport a anuntat astazi printr-un comunicat de presa ca a semnat un parteneriat cu Qatar pentru campania din 2013 in WRC. Comunicatul nu face referire la o eventuala colaborare mai indelungata si se rezuma la anuntarea programului pentru  Nasser Al-Attiyah si Giovanni Bernacchini. Cei doi vor avea un program limitat, de sapte etape, care va incepe odata cu Raliul Suediei.

 

Deasemeni, nu se face nicio referire la componenta echipei pe care o va alinia M-Sport in sezonul urmator. Favorit pentru unul din cele doua locuri pare a fi Mads Ostberg, care a fost si in atentia Citroen, francezii alegandu-l in cele din urma pe spaniolul Dani Sordo. Recent, Petter Solberg, pilot de uzina Ford in 2012, a declarat ca este pregatit sa piloteze pe gratis in 2013 dar ca nu este dispus sa-si plateasca locul in echipa, asa cum par a fi dispusi sa faca altii.

 

Dupa incheierea Rally du Var au aparut niste zvonuri conform carora cei de la M-Sport au solicitat FIA o derogare pentru a putea modifica comenzile modelului Fiesta RS WRC. Aceleasi zvonuri il dau ca si pilot in 2013 pe polonezul Robert Kubica dar la fel de bine acesta ar putea avea doar un program limitat.

 

M-Sport se afla in continuare in cautarea unui buget care sa le permita alinierea unei echipe competitive pentru startul sezonului 2013 al WRC. “Suntem incantati de semnarea unui parteneriat cu un sponsor atat de important precum Qatar. Colaborarea cu Nasser si statul Qatar ne vor permite sa ne continuam parcursul la cel mai inalt nivel al acestui sport.” a declarat Malcolm Willson.