Cupa Resita 2012 – Etapa a V-a – Rezultate Antrenamente 1

Vreme splendidă la Reşiţa, vineri dimineaţa, în Valea Domanului. La ora 10, când a început, conform programului, prima manşă a antrenamentelor oficiale, se înregistrau 22,7°C, vântul sufla imperceptibil, cerul era senin iar prognoza meteo, optimistă. La fel și starea de spirit a celor 40 de concurenți validați pentru Etapa a V-a a CNVC Dunlop 2012. Din păcate ziua nu a început foarte bine pentru pilotul ACM Sport Lucien HORA, poziția a 28-a pe lista de start.

Direcția monopostului pe care-l conduce, LOLA F3000, a avut un pic de suferit, după o ușoară ieșire în decor, urmare a pierderii aderenței pneurilor într-o curbă. În momentul de fata, Lucien HORA, impreună cu echipa sa de suport repară direcția mașinii, astfel încât să poata fi gata pentru următorul antrenament. În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, conform regulamentului, prima manșa de concurs va fi considerată manșă de antrenament, timpul din a doua manșă de concurs urmând a fi reținut în clasament. Nici pentru Daniel Onoriu ziua nu a început mai bine, acesta nereușind să parăsească parcul, din cauza unei probleme apărute la cutia de viteză, chiar înaintea deplasării spre linia de start.

 

Cea de-a doua manșă de antremente este prevăzută a se derula conform programării, cu începere de la ora 11:30.

 

Rezultate antrenamente Mansa 1