Tag Archives: motorpark

RIVALS – Curse ilegale facute legal – noul proiect EvLSkillz

Spre sfarsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000 cursele ilegale din Bucuresti devenisera deja un fenomen. Neexistand la vremea aceea un loc in care pasionatii sa sa intreaca in vestitele “liniute”, strazile putin circulate din diferite zone ale Bucurestiului si din imprejurimi au devenit rapid piste de concurs. 

 

De atunci insa lucrurile au evoluat din toate punctele de vedere: masini, legislatie, mentalitate si circuite. Astazi va prezentam un nou proiect al celor de la EvlSkillz, care doreste sa readuca in prim plan aceleasi dueluri roata la roata, insa de aceasta data intr-un cadru organizat si lipsit de pericole pentru ceilalti cetateni. Intitulat RIVALS proiectul a fost initiat de Radu Moise cunoscut mai bine drept “Santos” de catre toti pasionatii auto din Romania. El ne-a explicat cate ceva despre noul proiect si mai jos puteti afla ce ne-a declarat. 

Motorsportnews.ro: De unde ti-a venit ideea proiectului Rivals? Explica-ne un pic formatul, cui se adreseaza acest proiect?

Radu Moise (Santos) : Ideea de Rivals a pornit de la faptul ca eram curios sa aflu ce e mai rapid dintre motocicleta mea si masina colegului meu, Radu Vaduva, din echipa de drift. Ne-am dat seama ca cel mai bine e sa aflam asta intr-un loc safe, nu pe strada, asa ca le-am scris celor de la Motorpark Romania. Si cum era pacat sa fim atat de putini oameni care-si satisfac curiozitatea, am zis sa ne organizam mai multi, asa ca am venit mai multi curiosi. 

 

Motorsportnews.ro: Cum s-a ales limita de 350cp? De ce nu 200 sau 500? 

Radu Moise (Santos): Limita asta de 350+ hp difera de la runda la runda, noi vrem sa organizam 8 runde in 2017, iar in fiecare runda vom selecta masini diferite. 

 

Motorsportnews.ro: De ce anume beneficiaza participantii care iau parte la aceste curse?

Radu Moise (Santos): Participantii beneficiaza de siguranta in primul rand, nu risca absolut nimic, ceilalti cetateni nu sunt supusi riscurilor, toata lumea are de castigat. 

 

Motorsportnews.ro: Se plateste vreo taxa de inscriere sau participare?

Radu Moise (Santos): Nu se plateste absolut nici un fel de taxa, si incercam s-o tinem asa pana la sfarsit, la infinit, e o miscare care o sa creasca. 

 

Motorsportnews.ro: In alte tari politia sprijina aceste tipuri de competitii pentru a descuraja condusul cu viteza pe drumurile publice si micsorarea numarului de accidente. Ai contactat Politia Romana pentru a le propune sa sprijine aceasta initiativa?

Radu Moise (Santos): Inca nu am contactat politia, insa urmeaza s-o facem, ne-ar placea sa ne sustina, sunt sigur ca gasim metode. 
Singura metoda reala de a descuraja astfel de fenomene pe strazi, e sa le oferi alternativa, si cine stie istoria curselor ilegale in Romania stie ca oamenii in trecut chiar nu aveau alternativa, insa astazi, in 2017, nu mai exista nici o scuza, absolut nici una, astazi exista alternative si surpriza e ca, pe circuit, e infinit mai tare decat pe strada, din orice punct de vedere ai privi-o. 

 

Motorsportnews.ro: Consideri ca aportul Politiei Romane ar fi unul bine venit?

Radu Moise (Santos): Sunt convins ca aportul Politiei ar fi unul bun in toata ecuatia asta, pana la urma, incercam cu tot dragul sa le usuram cumva munca, pentru ca e mai bine pentru toata lumea. 

 

Motorsportnews.ro: Pilotii din Campionatul National de Raliuri sunt obligati sa fie prezenti la cursuri de prim ajutor organizate de Federatia Romana de Automobilism Sportiv cu personal specializat. Te-ai gandit sa contactati pe cineva care sa va ajute in privinta aceasta?

Radu Moise (Santos): In momentul asta incercam sa ne concentram pe organizarea si mediatizarea evenimentului, fara sa ne implicam prea mult in reguli sau alte chestii adiacente, soferii sunt liberi sa se dea cum vor cu cine vor, ca la ilegale, ca pana la urma Rivals asta inseamna curse ilegale facute legal, insa cu aceleasi reguli. 

 

Motorsportnews.ro: Cand va fi urmatorul eveniment Rivals si daca se adreseaza si fanilor sau doar participantilor?

Radu Moise (Santos): Vom anunta din timp detaliile, inca nu avem o data exacta.

Pentru mai multe informatii si inscrieri: [email protected] 

 

Vali Porcișteanu revine în competițiile FRAS!

Vali Porcișteanu are spiritul de competiție în sânge, motiv pentru care, evident, nu poate sta departe de mașinile de concurs. Este motivul pentru care a demarat în luna iunie campania ”Lipește-te de #valiporcisteanu”, un proiect unic menit să genereze fondurile necesare revenirii sale în Campionatul Național de Raliuri, competiție în care, în 2011, devenea ultimul român campion național absolut. Și sunt șanse ca prima reîntâlnire cu fanii pe probele speciale să se producă chiar la următoarea etapa a întrecerii interne, Sibiu Rally Challenge, pe Transfăgărășan, în perioada 20-23 august, organizatorul întrecerii fiind, de altfel, primul partener care a decis să se implice în acest demers.

Vali Porcisteanu

Însă, pentru cei care ard de nerăbdare să-l revadă în competițiile oficiale, Vali le-a mai pregătit o surpriză, urmând să evolueze, pe 2 august, pe circuitul Motorpark de la Adâncata, în cadrul celei de-a patra etape a Campionatului Național de Circuit Viteză, organizată de FRAS în colaborare cu clubul sportiv Willimsport. Pentru Vali nu este o premieră o întrecere pe circuit, el fiind, în 2008, între protagnoniștii Cupei Logan la Bucharest City Challenge, etapă inclusă la acea vreme în calendarul FIA GT. De această dată însă, piteșteanul va concura cu un Volkswagen Lupo, în competiția monomarcă dedicată acestor modele. Inițiativa aparține FRAS, care a decis să promoveze acest nou campionat invitând două nume care au dat greutate cifrei 25 în întrecerile naționale de raliuri. Alături de Vali, pe grilă se va afla și Raul Badiu, liderul la zi al categoriei două roți motrice.

 

Vali a declarat: ”Mă bucur sa revin la volanul unui automobil de concurs după o pauză destul de lungă și mă gândesc  deja la Sibiu Rally Challenge, care se va desfășura în mai puțin de o lună pe Transfăgărășan. Am mai concurat pe circuit în 2008 și pot spune că este greu și total diferit de ce se întâmplă în raliuri. Sper să fie un prilej bun de relaxare în acest weekend pe Motorpark și în același timp să mă reobișnuiesc cu ritmul de cursă contracronometru. Mă bucur că va fi alături de noi și Raul Badiu, reprezentatul noului val din CNR, pilot pe care îl respect și îl apreciez foarte mult. Cred cu putere că prezența noastră pe circuit în cursa de duminică va ajuta la promovarea Campionatului de Viteza pe Circuit, dar, implicit, și a motorsportului în general”.

 

Circuitul Motorpark are o lungime de 3.300 de metri și este un circuit de viteză medie, cu viraje succesive ce îi conferă un grad sporit de dificultate.