Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 4

  1. Prima cursa din WTCC la Nürburgring

 

In 1987 lua nastere Campionatul Mondial de Turisme (WTCC – World Touring Car Championship), o competitie deschisa masinilor de Grupa A, iar primul campion al seriei avea sa devina italianul Roberto Ravaglia la volanul legendarului, purului, BMW M3 sub culorile echipei Schnitzer Motorsport. Insa doar dupa un sezon campionatul a fost oprit de catre FIA de frica ca Formula 1 sa nu aiba de suferit. Si chiar daca au reusit asta in 1988, un alt campionat de turisme avea sa puna in umbra Marele Circ. Si cum se spunde de ce ti-e frica nu scapi, la mijlocul anilor ’90 acest lucru s-a intamplat tot cu o competitie de turisme insa FIA nu avea ce sa mai faca pentru ca nu mai detinea controlul, desigur vorbim despre BTCC (British Touring Car Championship). Nu mai putin de 9 constructori erau prezenti cu echipe oficiale de uzina care alianiau la start cate doi piloti de talie internationala si cheltuiau sume enorme, niciun pilot nu era platit cu mai putin de 100.000 de lire sterline. Ca si costuri BTCC depasea sumele din F1 in perioada respectiva.  

 Roberto Ravaglia

In 2005 WTCC a revenit pe planul international al motorsportului unde avea sa ramana pana in prezent. Francezul Yvan Muller detine recordul seriei cu 4 titluri de campion urmat indeaproape de Andy Priaulx cu 3 tituri, britanicul care tocmai si-a anuntat revenirea acasa, in BTCC.

 

Dar ce este special la aceasta cursa WTCC care va avea loc la Nürburgring? Faptul ca aceasta cursa va avea loc pe varianta completa a circuitului care include celebra bucla de nord, “Nordschleife in lungime de aproximativ 22km. Este varianta unde toti constructorii vin sa isi demonstreze tehnologia si suprematia noilor lor super-car-uri, sa arate lumii ca sunt cei mai buni, acesta este “The Green Hell” asa cum a fost botezat de Sir Jackie Stewart. Pana in prezent nu se cunosc detalii referitoare la modul de desfasurare al acestei curse, insa parteneriatul dintre promoterul WTCC si organizatorul cursei de 24H ADAC Nordrhein a fost semnat pe o perioada de trei ani. 

Lada Granta WTCC 2015

Inceput in 1925 si finalizat in 1927 circuitul din jurul masivului Eifel are o insemnatate deosebita si pentru fanii romani, celebrul pilot Petre Cristea reusind victoria aici in 1939 cu un BMW 328 la clasa Sport rezervata modelelor echipate cu motoare de sub 2000cmc.