Daca arde, arunca benzina

Cea mai mare intuitie este sa pleci cand simti ca te apropii sa intelegi viata. Daca nu ma crezi incearca sa iti imaginezi cum ai trai daca nu ti-ar fi frica de nimic, daca nu ar putea sa te mai mire ceva, daca nu ai mai avea sperante.  Nu ai mai avea ce sa-ti doresti, totul ti-ar fi egal, nu te-ar intrista nimic pentru ca ai inteles de ce se intampla.

 

La fel este si cu alte lucruri mai mici. Nu foarte mici pentru ca daca ne impotmolim la a intelege unele lucruri simple dam in alta pacoste. Adica nu e bine nici sa fii geniu dar nici idiot. In mare, tot ce trebuie sa stim despre viata este ca timpul nu curge niciodata inapoi, ca totul e permis in razboi si in dragoste si ca fetelor le plac cicatricile baietilor.

 

Asa ca daca iti doresti sa vezi un film, da-l jos de pe net, imprumuta de la alte activitati doua ore si uita-te la el! Daca te impinge nevoia sa te dai in curse, da-te! Iar daca iti place o fata, du-te la ea si spune-i “Stiu ca suna aiurea, dar trebuie sa ma lasi sa te invit la un ceai”! Da, o sa fii distrus a doua zi la serviciu pentru ca ai adormit la doua noaptea, o sa-ti nenorocesti toate perspectivele cand o sa alegi sa arunci banii de casa pe curse iar cu fraza aceea de agatat vei bea singur 100 de litri de vin inainte de prima ceasca de ceai cu vreo fata. Dar stim deja, mai bine sa avem ce regreta decat sa regretam ca nu am incercat. 

 

Cu toate ca sa incerci sa cuceresti o fata este infinit mai savuros si probabil cel mai frumos in viata asta, noi ne vom opri bineinteles la curse. La nevoia de a merge la curse.

 

E clar ca cei mai multi dintre piloti vor sa fie admirati, sa fie aplaudati, sa fie recunoscuti. Admit ei sau se dau mari profesionisti introvertiti, adevarul e ca tanjesc dupa galagia galeriilor de pe margine si de la masa. Dar fani ai si la fotbal si sunt mult mai multi. La curse insa, vraja e alta. E riscul, curajul, concentrarea celui care ataca un viraj la 180 la ora mai calm decat deschide omul obisnuit un calculator. O face de 0 mie de ori la rand fara sa clipeasca si cu asta ne-a dat pe toti pe spate.

 

Insa doar pentru ca ne place sa fim aplaudati si priviti cu admiratie nu inseamna ca stim ce e cu nevoia asta patologica de a participa la curse. Ce hraneste nevoile acestea venite parca dintr-o viata anterioara ramane, in covarsitoarea majoritate, un mister. Si cel mai bine e sa ramana un mister. Ca sa ai combustibil pentru avant. Stim cu totii cazuri in care oamenii au luat decizii rationale sa se retraga din a-si face o dambla pentru ca foaia cu plusuri si cu minusuri a tras concluzia rece ca se afunda. Si culmea, nu s-au mai afundat in datorii, au incheiat-o cu certurile pentru timpul pierdut, pentru absenteism din viata celor dragi insa au sarit direct in alta afundatura. In engleza ii zice “misery”. Au facut burta, s-au blazat, s-au ascuns de ei. Cu toate ca acum concediile sunt all inclusive si copiii si-i duc la gradinita cu SUV-ul luat cu banii jos, cate un oftat sau o privire lunga le tradeaza dorintele care inca ard in ei.

Running_Man_on_Fire_by_evilopi8

Iar eu vroiam sa ajung exact aici. Daca esti pe punctul sa te lasi convins ca ceea ce iti place nu e bine pentru tine, da-i naibii pe toti! Si pe piticii rai din capul tau. Walk away si continua cu ceea ce te face fericit! Asa ca daca “te arde” sa te dai la curse, nu incerca sa inabusi focul lasandu-l sa piara, ci arunca apa pe el! Vei fi cel mai fericit sa-ti lingi si sa-ti arati tacticos ranile pentru ca inevitabil se va dovedi  de fiecare data ca ai aruncat cu benzina.     

2 thoughts on “Daca arde, arunca benzina”

  1. De fiecare data cand se apropie startul noului sezon, cei mai putini norocosi (financiar vorbind), isi pun cam aceleasi intrebari.
    Andrei, nu te mai chinui in fiecare an, arunca direct cu benzina, ma rog, in cazul tau, cu motorina. Dar ai grija macar sa fie una cu o cifra cetanica un pic mai mare :))

    Aaa..si era sa uit. Sper ca masina aia mica si alba, e doar ''masina de serviciu'' pentru deplasarile in oras 😛

Comments are closed.