Raluca Magdas continua aventura in CNR

Asa cum va prezentam cu cateva saptamani in urma, Raluca si-a facut debutul ca si copilot in Campionatul National de Raliuri la Raliul Argesului . Debutul a fost unul mai mult decat multumitor, impreuna cu Doru Mihut (pilot), reusind sa se claseze pe podiumul Cupei Dacia Logan.

Asa cum i-am promis , vom monitoriza cu atentie echipajele din care va face parte . Surpiza  a venit la publicarea listei de inscrieri pentru Raliul Tirgu Mures, care urmeaza sa se desfasoare in perioada 4-6 iunie, unde am regasit-o pe Raluca intr-un nou echipaj . Cum a decurs debutul Ralucai in CNR, ce inseamna sa fii copilot si de ce a schimbat echipajul , puteti afla din interviul de mai jos :

Motorsportnews.ro : Ai debutat cu dreptul in Campionatul National de Raliuri , in postura de copilot. Cum s-a desfasurat Raliul Argesului din punctul tau de vedere ?

Raluca M. : Fiind primul raliu evident am avut si emotii, dar am fost si putin stresata, mai ales la startul pe prima proba speciala, proba pe care am avut parte si de o rasucire. Pe urmatoarele doua probe am ramas fara comunicatie, problema rezolvandu-se inaintea primei urcari pe “Capra” multumita lui Popa Spartacus care ne-a dat o baterie pentru intercom. In rest, exceptand rasucirea de pe PS 9, raliul a fost peste asteptari pentru noi. M-am inteles foarte bine cu Ionut, n-am avut parte de probleme tehnice si am reusit o clasare atat pe podiumul debutantilor, cat si in clasamentul general al Cupei Dacia la care doar visam inaintea startului.


Motorsportnews.ro : Ce ti-a placut pe Transfagarasan si ce nu ?

Raluca M. :In afara de regruparile putin cam lungi, in care am inceput sa ma plictisesc, nu cred ca este ceva ce sa nu -mi fi placut. La recunoasteri am fost pentru prima data pe partea din Arges a Transfagarasanului si am ramas foarte placut surprinsa atat de peisaj, cat si de probe. Un minus ar mai fi starea drumului mai ales pe portiunea de legatura dintre PS 1 (Vidraru) si PS 2 (Vidraru Lac).

Motorsportnews.ro : Care sunt “obligatiile” unui copilot la un raliu ? Concret , ce are el de facut ?

Raluca M. :In principiu, tot in afara de a pilota masina. 🙂 Lasand gluma la o parte, iti voi spune ce am facut eu mai exact la Arges. Pe langa dictare si inscrierea la raliu, recunoasteri si shakedown, “obligatiile” mele au fost respectarea roadbook-ului, calcularea timpilor de CO, pontarea in CO-uri in minutul meu, verificarile administrative si tehnice.

Motorsportnews.ro : Te-am vazut pe lista de inscrieri de la Raliul Tirgu Mures alaturi de Alexandru Krepelka, autorul unei spectaculoase iesiri in decor pe Transfagarasan . De ce nu ai mai continuat alaturi de Ioan Doru Mihut?

Raluca M. :Intr-adevar, la Raliul Tirgu Mures voi lua startul in dreapta lui Alexandru Krepelka. Cat despre motivul pentru care nu am mai continuat alaturi de Ionut… long story. Precizez insa ca nu ne-am certat si ne intelegem in continuare foarte bine.

Motorsportnews.ro : Vei apuca sa faci vreo pregatire alaturi de noul pilot ?

Raluca M. :Inca nu este gata masina, aceasta necesitand o recarosare dupa iesirea in decor de la Raliul Argesului. Acesta, pe langa faptul ca mai sunt cateva zile pana la plecarea la Tirgu Mures, este motivul pentru care nu vom face nici un test impreuna. De asemenea, din cate am inteles, nu vom participa nici la shakedown.

Motorsportnews.ro : Ce va propuneti pentru Raliul Muresului?

Raluca M. :Dupa cum am mai spus, nu vom face nici un test inainte si nici nu vom participa la shakedown, asa ca speram sa ne acomodam repede unul cu celalalt, sa nu avem parte de probleme si sa terminam cat mai sus in clasamentul Cupei Dacia.

Foto 1 : Rares Fetean/rallymax.ro

Foto 2:  rallyzoom.ro