Dupa 9 ani, Raliul Argesului revine pe Transfagarasan!

Programat in perioada 7-9 mai, Raliul Argesului, etapa a doua a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2010, le ofera competitorilor din intrecerea interna, dar si fanilor, o surpriza extrem de placuta. Astfel, pentru prima data din 2001 incoace, Raliul Argesului revine in configuratia de asfalt, pentru multi dintre pilotii din campionatul intern aceasta urmand sa fie prima infruntare din cariera pe Transfagarasan!

Inscrierile echipajelor au drept termen limita ziua de miercuri 28 aprilie 2010, iar participantii vor putea efectua recunoasteri in zilele de 6 mai si in dimineata zilei de 7 mai. In dupa-amiaza zilei din urma, intre orele 16 si 19, este programat shakedown-ul.

Sambata, 8 mai, se vor da duelurile pentru victorie, in program fiind incluse 11 probe speciale. Sectiunile Vidraru, Vidraru Lac, Piscu Negru si Capra (toate pe urcare) se vor parcurge de cate doua ori, in timp ce la coborare, in  program sunt incluse toate probele cu exceptia celei denumite Vidraru. Startul este programat la ora 8:01, in Pitesti, in timp ce prima masina va pleca pe sectiunea competitiva Vidraru la ora 9:54. Sosirea echipajelor va avea loc in Pitesti la orele 21:25, dupa parcurgerea a 335,60 kilometri, din care 93 de km pe sectiunile competitive. Seara de sambata se incheie cu „Rally Party”.

Si duminica este o zi plina.

„Pitesti Rally Show” va oferi fanilor nu doar prilejul de a-i vedea la lucru pe pilotii din Campionatul National de Raliuri Dunlop 2010, ci si sa asiste la o suita impresionanta de demonstratii, dar si la lansarea echipei UCM Resita care participa in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Ziua se va incheia cu Festivitatea de Premiere a Raliului Argesului, insa organizatorii ne promit si multe alte surprize.

Raliul Argesului este organizat de Hatters Motorsport cu sprijinul Consiliului Judetean Arges, al Primariei Municipiului Pitesti si al Directiei Judetene pentru Sport Arges si este sustinut de Honda prin Valahia Investment, Hotel Muntenia, Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges, Pelind Family, Ramycom service, clubul Pink, cabana Capra, Wings Team, My Wash.

Evenimentul este prezentat de GSP TV si se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Credit foto: Catalin Sopirla