Succesul reputat de CUPA DACIA la cele trei ediţii a adus pentru început 9 echipaje la START-ul competiţiei şi încă 6 echipaje înscrise care vor lua startul la etapele viitoare. Automobilele utilizate în cadrul CUPEI sunt DACIA LOGAN 1.6 MPI, echipate exclusiv cu kit-uri de competiţie dezvoltate de către Renault Sport Technologies.
Aşadar, Cupa DACIA continuă “cursa” în 2010 cu sprijinul Automobile DACIA – Departamentul Calitate şi Servicii şi sub moto-ul “piese de origine” ceea ce garantează calitatea şi fiabilitatea produsului, dar şi cu noi parteneri care sustin acestă competiţie monomarcă: POLICOLOR Automotive Divizia KLAR PROFESSIONAL si CASTROL.
În prima zi de cursă efectivă (sâmbătă) s-a observat instalarea cu autoritate în fruntea clasamentului Cupa DACIA a echipajului Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru, secondat de Bogdan Nastase – Alexandru Popidan, ambele echipaje confirmând pronosticurile. La finalul primei zile de concurs, după regrupare, pe locul III a urcat echipajul Bogdan Usurelu – Marc Hesnault
La Categoria DEBUTANŢI în contextul unei penalizări de timp la START-ul SuperSpecialei de vineri, echipajul Alexandru Krepelka – Dorin Stanciu s-a înscris în ritmul cursei şi a dat o replică celui mai tânăr pilot debutant Raul Olesch, braşovean de origine, ajutat de Carmen Poenaru.
Cu avansul confortabil dobândit în prima zi a raliului, echipajul Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru nu avea decât să şi-l gestioneze şi să şi-l conserve în ziua de duminică pe celebra Probă Specială „BABARUNCA”, una dintre cele mai lungi din campionat, probă ce trebuia parcursă în ambele sensuri. Lupta acerbă urma să se dea pentru locurile II şi III între cei câţiva pretendenţi la podium.
Pe PS 7 BABARUNCA echipajul Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru nu a slăbit ritmul şi s-a impus categoric cu un avans de 51” în faţa merituosului locul II obţinut pe această probă de debutantul Alexandru Krepelka. Dacă nu ar fi fost penalizarea din prima zi, lupta ar fi fost şi mai dură, fără să luăm însă în considerare surprizele şi legea cursei care aveau să schimbe clasamentul. Pilotul Bogdan Nastase a fost nevoit să se oprească din cauza pompei de benzină, iar Bogdan Usurelu a pornit (prea) vânjos şi derutat de peisajul maşinilor deja ieşite în decor ( Lucian Preda, Alina Bunica) a pierdut controlul maşinii pe acelaşi viraj şi încheiat cursa după o răsturnare spectaculoasă.
Astfel, după regruparea de la Cheia şi întoarcerea în Braşov, pentru Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru încheierea cursei pe Locul I a fost doar o formalitate, pe locul II urcând tânărului pilot braşovean Raul Olesch care, cu această ocazie a luat şi Locul I la DEBUTANŢI. Succes facilitat şi de ieşirea în decor pe ultima probă specială a cuplului Ovidiu Chiss – Lucica Chiss. Alexandru Krepelka a semnat şi pe ultima PS al doilea timp la General, dar, datortă penalizării a trebuit să lase Locul I la DEBUTANŢI echipajului Raul Olesch – Carmen Poenaru.
Locul III a revenit „răbdătorului” echipaj Marius Tanase – Razvan Bancescu ce pornise în cursă cu maxim de prudenţă, după ce cu numai două săptămâni înainte fuseseră la antrenamente protagoniştii unui tonou de toată frumuseţea.
Urmare a timpilor obtinuti VICTOR IVAN a mai urcat odata pe podium, clasandu-se pe Locul III al Clasei N2, iar RAUL OLESCH pe Locul III la Clasa JUNIORI.
„Pentru noi a fost un început bun, ne-am îndeplinit obiectivul, dar dacă ploua era mai bine. Ne descurcăm mult mai bine pe o suprafata fără aderenţă. Obiectivul este locul I la Cupa şi la N2, deşi ne pregătim doar atunci când putem. Luăm totul din mers şi deocamdată ne descurcăm” – a spus pilotul Viorel Ivan, clasat pe Locul I.
„A fost o cursă de învăţare – era a doua cursă din viaţa mea, nici măcar nu ne-am găndit la un loc pe podium” – declara pilotul braşovean Raul Olesch care are numai 19 ani. „Rezultatul a fost extraodinar şi îl dedic bunicii mele care a plecat dintre noi chiar în ziua cursei, duminică şi care a fost alaturi de mine mereu şi m-a susţinut financiar. Maşina arată acum într-o stare deplorabilă, dar mulţumesc celor de la Service Speedway pentru sustinerea tehnica şi familiei pentru susţinerea morală şi financiară. Mulţumesc şi copilotului meu Carmen Poenaru (este din Oneşti, are 25 de ani şi este un copilot cu experinţă) şi sper doar să putem participa la toate etapele. Viitorul este incert dar facem tot posibilul”.
Regulamentul tehnic şi cel sportiv a fost astfel conceput încât să existe o egalitate a şanselor în acestă competiţie monomarcă ce reuşeşte să atragă tot mai mulţi adepţi şi care continuă reţeta succesului din ediţiile anterioare prin:
- costuri minime de intretinere si exploatare , maşina fiabilă , îmbunătăţiri si modificări economice;
- se favorizează talentul, pregătirea echipajului şi curajul;
- se evidenţiează ţinuta de drum şi comportamentul sigur, previzibil, dar “fun”;
- se acordă 2 puncte suplimentare pentru prezenţa la START si un supliment de 4 puncte pentru prezenţa la START-ul ultimei etape în vederea menţinerii luptei şi suspansului până la finalul de Campionat;
- numărul minim de etape sunt 4 şi aceasta pentru a permite participarea şi clasarea la final de campionat a unui numar cât mai mare de competitori
- fiecare echipaj primeşte gratuit pe baza înscrierii în Cupa DACIA 2010 şi a obligaţiei de a desfăşura un număr min de etape (4), un set de combinezoane de concurs marca STAND 21 în valoare de 850 euro fiecare.
Aşa cum ne-a obişnuit şi în ceilalţi ani, pilotul GEORGE GRIGORESCU, Manager al MACH1Sport Management va avea la fiecare etapă ca invitaţi reprezentanţi ai show-biz-ului, sportului, mass-media, dar si clienti ai partenerilor Cupei DACIA 2010. Aceştia vor avea ocazia să descopere lumea sporturilor cu motor şi a raliurilor de pe scaunul de copilot al masinii de deschidere ce va fi pilotată de ADRIAN DRĂGAN, redactor şef al Revistei “AUTO MOTOR şi SPORT”