Tag Archives: cupa dacia logan 2010

Prima victorie in Cupa DACIA pentru echipajul Alex Mirea/ Dragos Despinoiu

Al doilea raliu de macadam din cariera pentru Alex Mirea i-a adus acestuia si prima victorie in Cupa Dacia. Avandu-l in dreapta pe Dragos Despinoiu, echipajul 445 a avut parte de un duel aprins cu echipajul Bogdan Nastase/ Alex Popidan pana in ultima proba speciala, astfel satisfactia victoriei fiind mult mai mare.

Despre evenimentele si trairile echipajului 445 de la Raliul Tara Barsei, puteti afla chiar de la Alex Mirea in interviul acordat website-ului nostru.

Motorsportnews: Cum ti s-a parut ideea organizatorului de a aduce SS la Bucuresti, crezi ca a fost un lucru benefic pentru fani?

Alex Mirea: Foarte buna ideea, excelenta chiar, insa ori nu s-a dorit, ori le-a fost greu organizatorilor datorita perioadei prin care trecem sa mediatizeze evenimentul. Nu sunt un carcotas de fel si imi permit sa fac astfel de afirmatii pentru ca sunt din Bucuresti si am multi cunoscuti din lumea motorsportului care joi inainte de cursa nu stiau absolut nimic de acest eveniment, ce sa mai zicem de cei care nu au nici o legatura cu acest sport, insa pe care i-am putea cuceri prin astfel de evenimente ?!

Motorsportnews: Avand in vedere ca e prima victorie din cariera ta, cum e sa castigi un raliu ?

Alex Mirea: Extraordinar, ceva ce nu am mai trait pana acum, o explozie de sentimente. Am trait si ne-am bucurat din plin de aceasta victorie si pentru ca adversarii nostri directi au mers, n-au avut probleme tehnice in urma carora sa fim noi in avantaj.

Tin sa-i felicit si eu si Dragos pe Bogdan Nastase/ Alex Popidan atat pentru rezultat cat si pentru faptul ca ne-au ”tras” dupa ei si ne-au oferit un duel extraordinar la Brasov dar si pe Viorel Ivan/ Gheorghe Dumitru.

Sincer pot sa spun ca pentru mine a fost si este cea mai mare senzatie de bucurie traita. Stiu ca trebuie sa ramanem cu capul pe umeri si mai stiu ca trebuie sa incercam sa mergem tot timpul ca pe ultima proba de la Tara Barsei.

Motorsportnews: Ce ai schimbat in abordarea acestui raliu care a dus la victoria ta la Cupa DACIA in aceasta etapa?

Alex Mirea: Tehnic vorbind, nu am schimbat nimic, desi aveam multe de schimbat insa nu s-au putut schimba din motive financiare. In schimb psihic in special pe ultima bucla, cred ca am reusit sa ne mobilizam, sa ne concentram si sa dam totul pe ultima bucla dar in special pe ultima proba speciala.

Motorsportnews: Judecand din prisma rezultatului obtinut, intelgem ca incepi sa te simti din ce in ce mai bine la volanul masinii de concurs?

Alex Mirea: Ca ma simt din ce in ce mai bine la volanul ei, este cert. Ce ne bucura este ca ne simtim din ce in ce mai bine pe macadam, sa nu uitam ca este al II lea raliu de macadam din cariera.

Motorsportnews: Ati avut parte de vreun eveniment neplacut sau mai deosebit?

Alex Mirea: Am avut mai multe insa de notat ar fi atunci cand in service-ul precendet ultimei probe speciale, pe care mai aveam de recuperat 9.6 secunde de Bogdan Nastase aflat pe locul 1, am decis sa aruncam tot ce aveam in masina incepand cu rotile de rezerva si terminand cu apa si camera video in ciuda eforturilor disperate ale mecanicilor care incercau sa ne convinga sa pastram macar o roata si dictarea :). Insa cele mai deosebite, placute, dificile, tensionante, euforice, palpitante, epuizante si mai emotionante momente le-am trait pe ultima proba. Am incercat sa scriu, dar nu pot descrie in cuvinte senzatiile traite.

Motorsportnews: Vei mai participa la vreo etapa din CNVC pana la sfarsitul sezonului sau iti vei canaliza eforturile pe participarile in CNR?

Alex Mirea: Mi-as fi dorit foarte mult sa particip la Ranca insa financiar imi este imposibil.

Motorsportnews: Mai sunt doar 2 etape pana la sfarsitul acestui sezon ce iti propui pentru etapele ramase?

Alex Mirea: In primul rand ne propunem sa ajungem la startul celor doua etape. Au mai crescut sansele acum cu victoria asta insa trecem prin moment foarte dificile.

Motorsportnews: La raliul Aradului si-au anuntat participarea 27 de echipaje din Campionatul National de Raliuri al Ungariei, ce parere ai despre acest lucru, crezi ca vor fi mai motivati pilotii romani in a obtine un rezultat bun?

Alex Mirea: Ma bucura prezenta strainilor in campionatul nostru, e clar ca suntem in crestere si datorita lor si cu cat o victorie este mai greu de obtinut, cu atat satisfactia e mai mare. Am trait asta pe pielea mea :). M-ar bucura prezenta unor echipaje si la N2 chiar daca ei nu folosesc Dacia, insa chiar sunt curios sa vedem niste comparatii.

Prima victorie

Raliul Sibiului 2010 a adus pentru echipajul 93, Bogdan Nastase/Alex Popidan, prima victorie din cariera atat la Cupa Dacia, cat si la grupa N clasa 2. Dupa locul 3 obtinut la Cupa la Raliul Clujului, cei doi au pornit in prima etapa de macadam a sezonului 2010 al Campionatului National de Raliuri hotarati sa atace inca din prima clipa. Dupa o lupta acerba dusa pana pe penultima speciala cu echipajele 47 (Viorel Ivan/Dumitru Gheorghe) si 445 (Alex Mirea/Dragos Despinoiu), cei doi au reusit sa se impuna, prima victorie venind chiar in raliul lor de casa.

Bogdan Nastase: “Am avut parte de o lupta foarte frumoasa cu Viorel Ivan si Alex Mirea si ne pare rau ca s-a incheiat odata cu pana facuta de Ivan pe ultima speciala, inaintea careia ne desparteau 3.4 secunde. Nu a fost un raliu usor, pe Dobarca 1, a doua proba de vineri, ne-am luptat cu praful, iar pe Santa MAX 2 (ultima proba a raliului) am avut parte de mari emotii, deoarece am pierdut o roata si a trebuit sa ajungem doar in 3 roti in parcul de service. Din fericire am reusit acest lucru si am obtinut primul loc 1 din cariera, atat la Cupa Dacia, cat si la N2. Ne pare rau pentru scurtarea probei Santa pe noapte, mai ales pentru spectatorii care nu au stiut acest lucru si au stat pe primii 10 km ai probei initiale. In final, doresc sa imi exprim regretul pentru accidentul lui Alex Filip si ii doresc atat lui, cat si lui Bogdan Iancu, sa revina cat mai repede pe probe.

Alex Popidan: “Sunt foarte fericit de rezultatul obtinut, dar in acelasi timp imi pare rau ca nu am putut duce pana la capat lupta cu Viorel Ivan. De asemenea, imi pare rau si pentru Sebastian Barbu care a avut si el ghinionul de a face pana. La final, George Grigorescu (organizatorul Cupei Dacia) a luat hotararea de a ne desface toata masina, insa nu s-a gasit nimic neregulamentar. Am fost si singurii carora li s-a prelevat proba de benzina. Nu a sosit inca rezultatul, insa nu ne facem probleme, deoarece benzina folosita a fost regulamentara. Doresc sa felicit organizatorii care inca o data au facut o treaba foarte buna.”

Bogdan Nastase si Alex Popidan multumesc sustinatorilor din acest sezon, si anume Placari Faine, Kerakoll, Hago, Migua, lui Varu Nicu si mecanicilor care au facut o treaba excelenta, partenerului media RallyMax.ro, familiilor, prietenilor si tuturor celor care le-au fost alaturi.

PR Raluca Magdas

Media Board

Foto: Ciprian Vanga/rallymax.ro

Pilotii adevarati nu se nasc pe asfalt!

Desfasurat weekendul trecut la Sibiu, Raliul Sibiului, etapa eveniment în Intercontinental Rally Challenge (IRC),  prima etapă de macadam din acest sezon în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, a adus pentru echipajul 469 Sebastian Barbu/Razvan Hulea prima clasare pe podium la N2, , locul 3 in clasamentul general al Cupei Dacia si locul 1 la Debutanti Cupa Dacia  

Intr-adevar pilotii adevarati nu se nasc pe asfalt! Prima clasare pe podium la N2, podium in cadrul Cupei Dacia… mai bine de atat nici nu se putea la primul raliu pe macadam!!! Inca mai avem multe de invatat, dar ne-am demonstrat ca se poate si ca suntem capabili de rezultate bune. Santa pe noapte cat si pe zi in varianta lunga este o proba extraordinara, Sadu l-am abordat drept o incalzire pentru Gatu Berbecului care m-a facut sa slabesc aproximativ 3kg. Sunt de parere ca am facut un raliu inteligent, am scapat doar cu o singura pana, iar rezultatul a fost unul pe masura. Multumesc prietenilor care au fost alaturi de noi pe probe,  multumesc familiei pentru acest minunat raliu” a spus Sebi, pilotul echipajului.             

Raliul Sibiului a fost etapa pe care cei doi au asteptat-o cu nerabdare de la inceputul sezonului, dandu-le emotii, fiind pentru ca a fost primul raliu de macadam pentru acest echipaj, dar si entuziasm, pentru ca a avut loc acasa.   Razvan: “Raliul Sibiului pe scurt: cel mai dur, cel mai solicitant, cel mai bine organizat, cel mai frumos pentru noi in sezonul 2010. Bilantul, locul 3 la clasa N2, locul 3 in clasamentul general al Cupei Dacia si locul 1 la Debutanti Cupa Dacia. Ziua intai a raliului avea sa fie un experiment placut pentru noi, cu probe relativ usoare comparativ cu probele de sambata. Ne-am simtit bine pe Dobarca dar pe a doua trecere am fost nevoiti sa reducem ritmul pentru a nu strica un cauciuc taiat pe exterior la trecerea precedenta. Santa pe noapte a fost extraordinara, una dintre cele mai frumoase probe parcurse de mine in raliuri. Doresc sa-i felicit pe organizatori pentru ca au reintrodus proba de noapte, a fost cu siguranta pe placul tuturor, atat spectatori cat si sportivi. Am terminat prima zi la o diferenta de 0,3 secunde de podium si ne-am propus sa obtinem un rezultat cat mai bun sambata, fara sa avariem masina si fara pene de cauciuc. Sambata am avut un parcurs prudent, am facut in cele din urma o pana pe Santa Max 1, Gitul Berbecului 2 ne-a dus la limita rezistentei fizice din cauza caldurii si totul a culminat cu “perla” raliului, Santa Max 2. Multimim prietenilor care au “suferit” alaturi de noi pe probe, echipei tehnice Mach 1 Sport Tech pentru o masina impecabila si nu in ultimul rand partenerilor nostri, elemente cheie intr-o ecuatie cu rezultat pozitiv. Regretam abandonul prietenilor nostri, echipajul 79 Alex Filip/Bogdan Iancu si speram sa ii revedem cat mai curand in forma maxima.”      

Sebastian Barbu si Razvan Hulea va asteapta la urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri, care este programata in perioada 27 – 29 august si se va desfasura la Brasov.    

Echipajul 469 Sebastian Barbu/Razvan Hulea continua cursa cu sprijinul familiilor, prietenilor si doreste sa multumeasca partenerilor de la Vision Leasing, Oldies Pub, Schuster & CO Ecologic, Kappa Racing dealer Subaru Pitesti, Faxtor Motorshop pentru sustinerea morala cat si financiara si nu in ultimul rand partenerului tehnic Mach 1 Sport Tech. 

PR Andreea Craciun

Credit foto: rallyphoto.ro

CUPA DACIA LOGAN la Raliul Braşovului – TESS RALLY

Succesul reputat de CUPA DACIA la cele trei ediţii a adus pentru început 9 echipaje la START-ul competiţiei şi încă 6 echipaje înscrise care vor lua startul la etapele viitoare. Automobilele utilizate în cadrul CUPEI sunt DACIA LOGAN 1.6 MPI, echipate exclusiv cu kit-uri de competiţie dezvoltate de către Renault Sport Technologies.

Aşadar, Cupa DACIA continuă “cursa”  în 2010 cu sprijinul Automobile DACIA – Departamentul Calitate şi Servicii şi sub moto-ul “piese de origine” ceea ce garantează calitatea şi fiabilitatea produsului, dar  şi cu noi parteneri care sustin acestă competiţie monomarcă: POLICOLOR Automotive Divizia KLAR PROFESSIONAL si CASTROL.

În prima zi de cursă efectivă (sâmbătă) s-a observat instalarea cu autoritate în fruntea clasamentului Cupa DACIA a echipajului Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru, secondat de  Bogdan Nastase – Alexandru Popidan, ambele echipaje confirmând pronosticurile. La finalul primei zile de concurs, după regrupare, pe locul III a urcat echipajul Bogdan Usurelu –  Marc Hesnault

La Categoria DEBUTANŢI în contextul unei penalizări de timp la START-ul SuperSpecialei de vineri, echipajul Alexandru Krepelka – Dorin Stanciu s-a înscris în ritmul cursei şi a dat o replică celui mai tânăr pilot debutant Raul Olesch, braşovean de origine, ajutat de Carmen Poenaru.

Cu avansul confortabil dobândit în prima zi a raliului, echipajul Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru nu avea decât să şi-l gestioneze şi să şi-l conserve în ziua de duminică pe celebra Probă Specială „BABARUNCA”, una dintre cele mai lungi din campionat, probă ce trebuia parcursă în ambele sensuri. Lupta acerbă urma să se dea pentru locurile II şi III între cei câţiva pretendenţi la podium.

Pe PS 7 BABARUNCA echipajul Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru nu a slăbit ritmul şi s-a impus categoric cu un avans de 51” în faţa merituosului locul II obţinut pe această probă de debutantul Alexandru Krepelka. Dacă nu ar fi fost penalizarea din prima zi, lupta ar fi fost şi mai dură, fără să luăm însă în considerare surprizele şi legea cursei care aveau să schimbe clasamentul. Pilotul Bogdan Nastase a fost nevoit să se oprească din cauza pompei de benzină, iar Bogdan Usurelu a pornit (prea) vânjos şi derutat de peisajul maşinilor deja ieşite în decor ( Lucian Preda, Alina Bunica) a pierdut controlul maşinii pe acelaşi viraj şi încheiat cursa după o răsturnare spectaculoasă.

Astfel, după regruparea de la Cheia şi întoarcerea în Braşov, pentru Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru încheierea cursei pe Locul I a fost doar o formalitate, pe locul II urcând tânărului pilot braşovean Raul Olesch care, cu această ocazie a luat şi Locul I la DEBUTANŢI. Succes facilitat şi de ieşirea în decor pe ultima probă specială a cuplului Ovidiu Chiss – Lucica ChissAlexandru  Krepelka a semnat şi pe ultima PS al doilea timp la General, dar, datortă penalizării a trebuit să lase Locul I la DEBUTANŢI echipajului Raul Olesch – Carmen Poenaru.

Locul III a revenit „răbdătorului” echipaj Marius Tanase – Razvan Bancescu ce pornise în cursă cu maxim de prudenţă, după ce cu numai două săptămâni înainte fuseseră la antrenamente protagoniştii unui tonou de toată frumuseţea.

Urmare a timpilor obtinuti VICTOR IVAN a mai urcat odata pe podium, clasandu-se pe Locul III al Clasei N2, iar RAUL OLESCH pe Locul III la Clasa JUNIORI.

„Pentru noi a fost un început bun, ne-am îndeplinit obiectivul, dar dacă ploua era mai bine. Ne descurcăm mult mai bine pe o suprafata  fără aderenţă. Obiectivul este locul I la Cupa şi la N2, deşi ne pregătim doar atunci când putem. Luăm totul din mers şi deocamdată ne descurcăm” – a spus pilotul Viorel Ivan, clasat pe Locul I.

„A fost o cursă de învăţare – era a doua cursă din viaţa mea, nici măcar nu ne-am găndit la un loc pe podium” – declara pilotul braşovean Raul Olesch care are numai 19 ani. „Rezultatul a fost extraodinar şi îl dedic bunicii mele care a plecat dintre noi chiar în ziua cursei, duminică şi care a fost alaturi de mine mereu şi m-a susţinut financiar. Maşina arată acum într-o stare deplorabilă, dar mulţumesc celor de la Service Speedway pentru sustinerea tehnica şi familiei pentru susţinerea morală şi financiară. Mulţumesc şi copilotului meu Carmen Poenaru (este din Oneşti, are 25 de ani şi este un copilot cu experinţă) şi sper doar să putem participa la toate etapele. Viitorul este incert dar facem tot posibilul”.


Regulamentul tehnic şi cel sportiv a fost astfel conceput încât să existe o egalitate a şanselor în acestă competiţie monomarcă ce reuşeşte să atragă tot mai mulţi adepţi şi care continuă reţeta succesului din ediţiile anterioare prin:

  • costuri minime de intretinere si exploatare , maşina fiabilă , îmbunătăţiri si modificări economice;
  • se favorizează talentul, pregătirea echipajului şi curajul;
  • se evidenţiează ţinuta de drum şi comportamentul sigur, previzibil, dar “fun”;
  • se acordă 2 puncte suplimentare pentru prezenţa la START  si un supliment de 4 puncte pentru prezenţa la START-ul ultimei etape în vederea menţinerii luptei şi suspansului până la finalul de Campionat;
  • numărul minim  de etape sunt 4 şi aceasta  pentru a permite participarea şi clasarea la final de campionat a unui numar cât mai mare de competitori
  • fiecare echipaj primeşte gratuit pe baza înscrierii în Cupa DACIA 2010 şi a obligaţiei de a desfăşura un număr min de etape (4), un set de combinezoane de concurs marca STAND 21 în valoare de 850 euro fiecare.

Aşa cum ne-a obişnuit şi în ceilalţi ani, pilotul GEORGE GRIGORESCU, Manager al MACH1Sport Management va avea la fiecare etapă ca invitaţi reprezentanţi ai show-biz-ului, sportului, mass-media, dar si clienti ai partenerilor Cupei DACIA 2010. Aceştia vor avea ocazia să descopere lumea sporturilor cu motor şi a raliurilor de pe scaunul de copilot al masinii de deschidere  ce va fi pilotată de ADRIAN DRĂGAN, redactor şef al Revistei “AUTO MOTOR şi SPORT”

Cupa Dacia Logan continua si in 2010

Cupa DACIA continua “cursa”  în 2010 cu sprijinul Automobile DACIA – Departamentul Calitate şi Servicii şi sub moto-ul “piese de origine” ceea ce garantează calitatea şi fiabilitatea produsului, dar  şi cu noi parteneri care sustin acestă competiţie monomarcă: POLICOLOR Automotive Divizia KLAR PROFESSIONAL si CASTROL.

Succesul reputat de CUPA DACIA la ultimele trei ediţii aduce pentru început 9 echipaje la START-ul competiţiei şi încă 6 echipaje inscrise care vor lua startul la etapele viitoare.

Competiţia este integrată în Campionatul de Raliuri al României 2010 organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.)

Automobilele utilizate în cadrul CUPEI sunt DACIA LOGAN 1.6 MPI, echipate exclusiv cu kit-uri de competiţie dezvoltate de către Renault Sport Technologies.

Ca produs specific, dedicat sporturilor cu motor, Dacia Logan de Cupa are valori şi caracteristici similare celor ale produsului de serie, şi anume:

Accesibilitate. Automobilele participante la Cupa Dacia sunt concepute să fie accesibile unui număr cât mai mare de pasionaţi, datorită preţului de vânzare şi a costului de exploatare situate la cel mai mic nivel posibil.

Simplitate. Conceptul care stă la baza vehiculului presupune integrarea kit-ului de competiţie direct pe o maşină de serie.

Modernitate. Kit-urile, dezvoltate şi produse de Renault Sport Technologies, încorporează întreaga experienţă în domeniu a Renault, oferind suspensii specifice de competiţie performante şi echipament de securitate de calitate

Fiabilitate. Dacia Logan de cupă a fost testată intensiv de către Renault Sport Technologies, piloţi de vârf contribuind la validarea soluţiilor alese.

Toate aceste principii au stat şi la baza alegerii anvelopelor Michelin, partener tradiţional Renault Sport.

Regulamentul tehnic şi cel sportiv a fost astfel conceput încât să existe o egalitate a şanselor în acestă competiţie monomarcă ce reuşeşte să atragă tot mai mulţi adepţi şi care continuă reţeta succesului din ediţiile anterioare prin:

  • costuri minime de intretinere si exploatare , maşina fiabilă , îmbunătăţiri si modificări economice;
  • se favorizează talentul, pregătirea echipajului şi curajul;
  • se evidenţiează ţinuta de drum şi comportamentul sigur, previzibil, dar “fun”;
  • se acordă 2 puncte suplimentare pentru prezenţa la START  si un supliment de 4 puncte pentru prezenţa la START-ul ultimei etape în vederea menţinerii luptei şi suspansului până la finalul de Campionat;
  • numărul minim  de etape sunt 4 şi aceasta  pentru a permite participarea şi clasarea la final de campionat a unui numar cât mai mare de competitori
  • fiecare echipaj primeşte gratuit pe baza înscrierii în Cupa DACIA 2010 şi a obligaţiei de a desfăşura un număr min de etape (4), un set de combinezoane de concurs marca STAND 21 în valoare de 850 euro fiecare.

KLAR Professional (www.klar.ro) va acorda premii pentru Clasamentul General al CUPEI DACIA şi premii in bonuri valorice pentru produsele KLAR Professional

Lider pe piata lacurilor si vopselelor auto in Romania si companie de referinta in domeniu, Grupul Policolor-Orgachim îşi desfăşoară activitatea de productie în România încă din 1967, odata cu producerea primelor masini Dacia sub licenta Renault. De la începuturi, intre Policolor şi Dacia  a existat un parteneriat solid, dovada fiind colaborarea continua dintre cele două companii şi abilitatea lor de a ocupa un loc strategic pe piata auto.Prin partenariatul  intre cele doua companii in cadrul Campionatului de Raliuri al Romaniei prin Cupa DACIA 2010, se doreste a se demonstra potenţialul relaţiilor dintre ele. Experienta dobandita in cei peste 40 de ani de existenta, cercetarea intensa si dezvoltarea continua se reflecta in produsele create de Klar Professional sub umbrela Policolor. De la simplele vopsele auto, la sisteme eficiente de retus la game de produse special create pentru pasionatii de tuning si aerografie, Klar Professional reuseste sa ofere solutii profesionale pentru orice categorie de consumatori. Una din principalele preocupari ale echipei Klar Professional este acum si protectia mediului inconjurator, preocupare insusita prin dezvoltarea produselor conforme cu cerintele legislatiei in domeniu. De-a lungul anilor, Klar Professional a sustinut automobilismul sportiv romanesc, iar acum a ales sa sustina. aceasta competitie monomarca fiind alaturi de toti concurentii editiei 2010 a Cupei DACIA si sustinând promovarea lor.

CASTROL va acorda premii  clasamentului DEBUTANŢI ;Cupa DACIA fiind calea de acces către automobilismul sportiv românesc iar firma CASTROL avand traditie de sponsor al echipei de competiţii I.A.P.DACIA Piteşti

CASTROL – POVESTEA PERFORMANŢEI

de a fi liderul pieţei de lubrifianţi premium la limitele tehnologiei şi inovaţiei, dar păstrând consumatorii şi clienţii ca punctul central al afacerii noastre.

Ne dezvoltăm pe baza calităţilor noastre: a moştenirii de performanţe excepţionale, pe baza angajamentului nostru profund faţă de relaţii, a pasiunii pentru excelenţă, pentru a face din Castrol o marcă puternică cum este ea astăzi şi pentru a o consolida în viitor.

AVEM CA FUNDAMENT O MOŞTENIRE GLORIOASĂ!

Chiar de la începuturile industriei feroviare, Castrol a fost în prima linie în privinţa performanţei tehnologice şi eforturilor umane. De la naşterea mărcii în anul 1906 şi de-a lungul istoriei sale, Castrol a fost responsabilă pentru majoritatea, dacă nu pentru toate “premierele” din domeniul tehnologiei lubrifianţilor.

Pe plan tehnic :

-continua colaborarea cu producătorul de pneuri MICHELIN, furnizorul de echipamente de securitate pentru piloti STAND 21;

-performanţele motorului sunt optimizate cu sprijinul societăţii româneşti TCM Turbo care se ocupă de partea electronica

Aşa cum ne-a obişnuit şi în ceilalţi ani, pilotul GEORGE GRIGORESCU, Manager al MACH1Sport Management va avea la fiecare etapă ca invitaţi reprezentanţi ai show-biz-ului, sportului, mass-media dar si clienti ai partenerilor Cupei DACIA 2010. Aceştia vor avea ocazia să descopere lumea sporturilor cu motor şi a raliurilor de pe scaunul de copilot al masinii de deschidere “LOGAN”-ul va fi pilotat de ADRIAN DRĂGAN, redactor şef al Revistei AUTO MOTOR şi SPORT

Iată şi numele participanţilor înscrisi la CUPA DACIA 2010, care vor fi prezentaţi la CONFERINŢA de PRESĂ şi vor lua START-ul în prima etapă a Campionatului de Raliuri al României 2010

– BOGDAN UŞURELU –  MARC HESNAULT

– MARIUS TANASE – RAZVAN BANCESCU

– BOGDAN NASTASE – ALEXANDRU POPIDAN

– VIOREL IVAN – GHEORGHE DUMITRU

– ALEXANDRU KREPELKA – DORIN STANCIU

– OVIDIU CHISS – LUCICA CHISS

– RAUL OLESH – CARMEN POENARU

– DORIN MIHUT – RALUCA MAGDAS

– GABRIEL PAP- DORU VRAJA

Vom reveni cu detalii de la conferinta de presa desfasurata azi la Brasov.