Publicitate

Gergo Szabo și Levente Csegzy echipajul Jack Daniel’s, campion en-titre bifează primul abandon din sezonul competițional. Raliul Țara Bârsei Dunlop SEAT a început cu o victorie pentru cei doi la super speciala din București unde au oferit un spectacol pe măsura unor campioni. Evoluția lui Gergo și Levi a fost una foarte bună și pe probele speciale, dar duelul secundelor cu Bogdan Marișca și Vali Porcișteanu avea să ia sfârșit pe ultima probă specială după ce diferențialul fața a cedat. Competiția pentru titlul de campion va fi cu atât mai acerbă cu cât și Bogdan Marișca a abandonat la Brașov.

Gergo Szabo învins de problemele tehnice:

Cursa a început foarte bine, după ce am reușit să câștigăm super speciala de la București, dar totodata ziua superspecialei s-a dovedit a fi obositoare pentru noi, am stat foarte mult în soare. Oricum am fost foarte atent la evoluția lui Bogdan, a trebuit să menținem un avantaj consistent față de acesta. Cursa a decurs destul de bine, ne-am străduit să câștigăm etapa, dar din păcate problemele tehnice nu ne-au ocolit pe ultima probă specială. Mărturisesc că am făcut un calcul și în cei doi ani și jumătate de curse în România, aceasta a fost prima astfel de problemă tehnică. Competiția a devenit mult mai strânsă odată cu abandonul lui Marișca și punctele vor fi foarte prețioase la următoarele două etape. Ne pregătim pentru Arad, anul trecut am bătut acolo, va fi greu dar așa e la curse, vrem să câștigăm. Vreau să felicit organizatori pentru felul în care au organizat aceasta etapă mi s-a părut o idee bună superspeciala din capitală iar noi ca echipaj am simțit din plin probele speciale frumoase de asemenea.

Despre cursa de la Arad a vorbit și navigatorul lui Gergo, Levente Csegzy conștient de miza următoarei etape acesta speră că poziția supremă a podiumului să se decidă la Iași:

Ne-ar fi plăcut bineînțeles să terminăm dacă nu pe prima poziție măcar pe podium etapa de la Brașov, dar din păcate nu așa a fost să fie, nu putem să terminăm fiecare cursă așa cum ne dorim de fiecare dată. Pe ultima porbă ne-a cedat diferențialul spate și am fost nevoiți să abandonăm. Îmi pare rău și pentru abandonul lui Bogdan și Sebi, oricum competiția rămâne deschisă până la ultima etapă.

Cât despre următorul raliu, cel de la Arad, ne așteptă o cursă strânsă cu Bogdan Marișca, sper să terminăm pe podium și etapa de la Iași să decidă campionul.

După Raliul Țara Bârsei, primele locuri ale clasamentului general sunt ocupate, de următorii piloți: 1. Bogdan Marisca – 89 p, 2. Gergo Szabo – 83 p, 3. Valentin Porcisteanu – 77p, 4. Dan Girtofan – 71 p, Csaba Spitzmuller – 58 p.

Următoarea etapă se va desfășura la Arad urmată mai apoi de competiția finală a sezonului la Iași.

Echipajul Jack Daniel’s Gergo Szabo – Levente Csegzy sunt susținut în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2010 de: Jack Daniel’s,  Boccardo Entreprise, Iony Piese Auto Sibiu, Wayteq, B.box, Cosmote, Nike, Julius Meinl, Hotel Târnava.

Cătălin Nunu


Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro