Mihai Marinescu a reușit să rămână în top 3 în ambele antrenamente desfășurate vineri (13mai), pe circuitul de la Magny Cours. Al doilea weekend din Formula 2 a debutat cu sesiunile de antrenamente de pe circuitul francez și va continua sâmbătă (14mai) și duminică (15mai) cu cele două curse și calificările aferente.
Pilotul brașovean se află în al doilea său sezon în Formula 2 și ocupă, înaintea etapei din Franța, locul 3 în clasamentul general al sezonului după cele două curse desfășurate, în aprilie, la Silverstone.
La începutul acestei săptămâni, înaintea etapei de la Magny Cours, Mihai a participat la o sesiune oficială de teste ce a avut loc tot pe circuitul francez. Experiența acumulată în teste s-a văzut vineri în antrenamentele libere, când Mihai a avut al treilea și respectiv al doilea timp. Etapa de la Magny Cours continuă sâmbătă, 14 mai, când la ora României 11:00 se va da startul în sesiunea de calificări pentru prima cursă. Cursa nr.1 de la Magny Cours este programată la ora 15:00 și poate fi urmărită, live, în România prin intermediul Sport.ro. Duminică, sesiunea de calificări va debuta la ora 10:45, în timp ce startul în cursă se va da la ora 15:55. Pasionații sportului cu motor pot urmării și cursa de duminică pe Sport.ro.
Timpi Antrenamente etapa de la Magny Cours
Antrenament 1
1. Monras, Miki 1:30.946s
2. Bortolotti, Mirko +0.221s
3. Marinescu, Mihai +0.739s
4. Piñeiro, Ramón +0.843s
5. Bratt, Will +0.896s
6. Zanella, Christopher +0.902s
7. Lancaster, Jon +0.920s
8. Theobald, Johannes +1.464s
9. Brundle, Alex +1.558s
10. Lariche, Benjamin +1.585s
Antrenament 2
1. Monras, Miki 1:31.149s
2. Marinescu, Mihai +0.204s
3. Lariche, Benjamin +0.467s
4. Hegewald, Tobias +0.860s
5. Bratt, Will +1.053s
6. Lancaster, Jon +1.232s
7. Ebrahim, Armaan +1.297s
8. Bortolotti, Mirko +1.344s
9. Brundle, Alex +1.345s
10. Snoeks, Kelvin +1.358s