Debut cu probleme in sezonul 2010

In acest an, in care sintagma “criza financiara” a fost auzita mai des ca oricand, participarea in Campionatul National de Slalom Paralel al Romaniei a stat sub semnul intrebarii pana in ultima saptamana.

Ma bucur ca si in acest an am continuat parteneriatul de succes avut in 2009, cu Setrio Soft. Motto-ul “Impreuna mereu !” si orientarea catre performanta ne-au adus titlul de vicecampion anul trecut. Continuarea fireasca a venit si in acest an dificil, si impreuna incercam sa tintim prima treapta a podiumului.”

Prima etapa din acest sezon a avut loc pe 1 mai, la Sibiu. Vremea frumoasa, mai mult de 30 de concurenti la start si buna mediatizare au strans multi spectatori care au preferat sa inlocuiasca clasicul “gratar de ziua muncii” cu mirosul de ambreiaj si benzina arsa, zgomot de motoare turate si derapaje spectaculoase.

Am venit foarte optimist si am plecat realist. Din pacate la cursele auto, masina iti poate juca feste, si asa s-a intamplat sambata. Din cele patru treceri, in trei am avut probleme cu cutia de viteze care s-a incapatanat sa nu selecteze treapta dorita. Am dorit podiumul la clasa mea, insa a trebuit sa ma multumesc cu locul 13 in clasamentul general, din 31 de concurenti. Am demonstrat ca avem potential, insa trebuie sa si confirmam…

Urmatoarea etapa va avea loc pe 22 mai, la Botosani. Alaturi de sponsorul principal, Setrio Soft, stim ca drumul catre performanta este presarat cu obstacole, insa impreuna le putem depasi !

Belecciu Georgian                                                                                       Credit foto : Rares Fetean