Spectacol in weekend la Ciolpani

Circuitul de la Ciolpani gazduieste, in acest sfarsit de saptamana, etapa a doua din Campionatul National de Motocross si etapa a patra din Campionatul Est-European de Motocross. Sambata, 1 mai, sunt programate antrenamentele si sesiunile de calificare, iar duminica, 2 mai, incepand cu ora 11:30 se va da startul in prima cursa.

Timp de doua zile cei mai buni piloti din competitia interna si pilotii inscrisi in Campionatul Est-European de Motocross vor face spectacol pe circuitul de motocross de la Ciolpani. In acest weekend, 1 – 2 mai, pe circuitul lung de 1.650 metri sunt programate etapa a doua din cadrul Campionatul National de Motocross, dar si etapa a patra din Campionatul Est-European. „Am reusit sa transformam, si in acest an, etapa de la Ciolpani intr-un eveniment international. Sunt sigur ca toti pilotii vor fi incantati de starea traseului si ca vom avea curse interesante la toate clasele”, a spus Adrian Raduta, reprezentatul clubului Top Cross TCS, unul dintre organizatorii acestei etape.

Oficial, competitia se deschide vineri, cu verificarile tehnice si administrative, dar prima iesire pe circuit este programata sambata, 1 mai, la ora 10:30. Toata ziua de sambata este dedicata antrenamentelor libere si sesiunilor de calificare. Duminica, 2 mai, programul incepe la ora 11:10 cu ceremonia oficiala de deschidere, urmand ca la ora 11:30 sa se dea startul in prima cursa. „Vom avea curse la toate clasele – MX1, MX2, MX3, MX85, MX65 si, desigur, ATV-uri. Sper ca si vremea sa tina cu noi in acest sfarsit de saptamana si ca vor veni cat mai multi spectatori la acest eveniment”, a mai spus Adrian Raduta.

Evenimentul programat in acest sfarsit de saptamana pe circuitul de la Ciolpani are si un caracter umanitar. La etapa de motocross au fost invitati si 20 de copii, cu varste cuprinse intre 12-18 ani de la Centrul Scolar nr 3, scoala speciala pentru copii hipoacuzici. „Dorim sa ne implicam intr-un program educational de activitati ce promoveaza intens, printre altele, integrarea sociala. Deasemenea, actiunea, doreste sa promoveze calitatiile sportive ale copiilor cu dizabilitati care nu au acces la sportul de performanta datorita marginalizarii lor, precum si sa mobilizeze si sa determine cat mai multi elevi si voluntari sa practice sportul. In plus, am demarat si o campanie de strangere de fonduri pentru acesti copii si as vrea sa-i invit pe spectatori si pe piloti sa sustina, prin donatii, inititiativa noastra”, a spus Ciprian Popescu, reprezentantul clubului Dual Racing, co-organizator al acestui eveniment.