Tag Archives: sidonia

Dementor Racing – Ready to Race

Echipajele team-ului Dementor Racing sunt gata de start pentru un nou sezon în Campionatul Național de Raliuri. După ce anul trecut au debutat în raliuri, concurând în a doua jumătate a sezonului la etapele de macadam, Dan și Sidonia Tatoiu se vor afla din nou la startul campionatului.

 

Pentru cei doi piloți prima etapă a sezonului înseamnă și prima evoluție într-un raliu cu probe speciale de asfalt, obiectivul fixat fiind acumularea de experiență pe acest tip de suprafață. De altfel, acesta este obiectivul pentru întregul sezon, Dan și Sidonia dorind ca pe parcursul anului, pe lângă acumularea de experiență, să-și îmbunătățească tehnica de pilotaj pentru a putea intra în lupta la vârf în sezonul următor.

 

Dacă anul trecut au evoluat pe automobile Subaru, pentru 2011 piloții Dementor Racing au optat pentru varianta Mitsubishi. Dan Tatoiu secondat de Adrian Berghea vor utiliza un Lancer Evo X, în timp ce Sidonia asistată de un nou navigator, Tudor Mârza, va pilota versiunea Evo 9.

Ambele automobile sunt noi și au fost pregătite în Franța de preparatorul Gatmo, dispunând de ultimele evoluții dezvoltate pentru grupa N. Echipajul Dan Tatoiu/Adrian Berghea va concura în cadrul clasei 3 (ex. Gr.N4), în timp ce Sidonia Tatoiu și Turdor Mârza vor participa la clasa 19 (ex. Gr.K). Asistența tehnică la cele 9 etape ale sezonului 2011 al CNRD va fi asigurată de echipa de tehnicieni a lui Adrian Berghea.

 

Prima etapă a sezonului, Tess Rally 2011, va debuta vineri, 8 aprilie la Brașov, primul punct din programul competiției fiind proba specială spectacol din zona Parcul Central-Hotel Aro-Palace al cărui start este programat la ora 18:34. În ziua secundă traseul etapei brașovene include 6 probe speciale, sosirea fiind programată la ora 18:43.