Publicitate

Seria 1 de la BMW a fost considerata mereu o propunere neobisnuita pentru lumea hatchback-urilor, nu doar pentru faptul ca tractiunea se realizeaza pe rotile din spate dar si pentru designul sau usor neconventional. Restul competitorilor sai au tractiunea pe rotile din fata, insa modelul germanilor este unic in segment prin amplasarea motorului in fata si a tractiunii spate.

 

A doua generatie a Seriei 1 a fost lansata in cursul anului trecut, producatorul bavarez aliniindu-se trendului de reducere a capacitatii motoarelor. BMW a introdus in oferta numai unitati turbo, diesel si pe benzina, consumul de combustibil scazut si pastrarea imaginii sportive pentru care este renumita marca, reprezentand doua dintre cele mai importante deziderate ale noului model.

  

Am testat un model 118i de-a lungul unui weekend, iar in spatele indicativului se gaseste un motor de 1.6 litri care dezvolta 170 de cai putere. Blocul motor este impartit si cu modelul 116i dar acesta dezvolta 136 de cai putere. Am tot asteptat momentul sa publicam acest material in speranta ca vremea de afara va coincide cu cea din fotografiile noastre, insa se pare ca acest lucru nu se va intampla prea curand. Pretul de pornire pentru un astfel de model este de 22.600 euro (fara tva) si poate creste destul de mult in functie de numarul dotarilor optionale pe care le veti alege. Cel mai bine ar fi sa consultati singuri oferta celor de la BMW.

 

 

Cum arata?

Oricine a mers cu fosta generatie, fie doar ca si pasager, iti putea spune cu usurinta care erau punctele slabe ale acesteia: designul, dotarile si tinuta de drum putin cam dura. Doar cei norocosi, aflati in spatele volanului, puteau sa se bucure cu adevarat de ceea ce oferea Seria 1, si anume: motoare eficiente si un echilibru perfect al sasiului, sloganul  “the ultimate driving machine” incepand sa capete sens.

 

Asadar, tot ce trebuia sa faca BMW cu noua generatie era sa imbunatateasca punctele slabe fara a face compromisuri fata de atuurile vechiului model. Pare usor nu? Sa fim sinceri, nu este! BMW Seria 1 este un exemplu perfect despre cum dinamica influenteaza designul.

 

Distributia ideala pe cele doua punti (50% fata – 50% spate) se datoreaza tractiunii care se realizeaza pe rotile din spate. La randul sau, acest lucru a dictat montarea longitudinala a motorului in partea din fata (de aici capota alungita ) dar  si existenta unui cardan care sa faca legatura cu rotile din spate (de aici problemele cu spatiul interior). Pentru a compensa aceste probleme, cei de la BMW au marit lungimea si latimea noului model cu 85 mm, respectiv 17 mm, in timp ce alti 30 de mm au fost adaugati ampatamentului.

 

 

 

Din orice punct de vedere am discuta, aspectul exterior continua sa scoata din multime Seria 1 fata de competitorii sai. Atat partea din fata cat si cea din spate au suferit schimbari semnificative, insa “frumusetea” acestei masini ramane un capitol subiectiv. Farurile au crescut in dimensiuni, alaturi de grila centrala dubla, si ambele au capatat niste linii mai curbe, noul Seria 1 ne mai avand acel aspect agresiv.

 

Imbunatatirile continua si la interior, unde vechea problema a pasagerului din dreapta a fost eliminata. La generatia interioara acesta trebuia sa stea cu picioarele spre roata daca voia sa si le intinda confortabil. Totusi cele mai bune locuri din masina sunt cele din fata, unde soferul si pasagerul din dreapta au suficient loc pentru cap, coate si genunchi. In spate, doi pasageri vor calatori confortabil, insa al treilea s-ar putea sa nu fie de acord cu ei, chiar daca si el are loc.

 

Interiorul este asemanator cu celelalte modele din gama, exceptie facand accentele colorate, in cazul nostru cele rosii. Chiar si unele detalii ale telecomenzii de acces in masina sunt rosii. Noua generatie poate fi personalizata pentru orice gust, iar versiunile Sport si Urban ofera un design diferit pentru jante, pentru orificiile de acces ale aerului din spoilerul fata, pentru detaliile grilei centrale, etc.

 

  

Cum se conduce?

Noul BMW Seria 1 marcheaza inca o premiera, fiind primul model din clasa compacta care ofera o transmisie automata cu opt trepte ca alternativa la cutiile manuale. O alta noutate este reprezentata de introducerea sistemului Start/ Stop a motorului, care este acompaniat in incercarea de reducere a cantitatii de combustibil utilizat de un sistem electric de asistare al directiei, de niste pneuri cu rezistenta redusa la inaintare dar si de energia recuperata la franare.

 

Oricat de mult apreciem transmisia automata a celor de la BMW, ne-am bucurat ca masina din test era dotata cu o cutie manuala in sase trepte. Aceasta face o echipa perfecta cu motorul de 1.6 litri TwinPower Turbo pe benzina, oferind in versiunea 118i prezenta in testul nostru 170 de cai putere si un cuplu maxim de 250 Nm disponibil intre 1.500 si 4.300 rpm.  TwinPower Turbo inseamna un turbocompresor cu elice dubla, injectie cu precizie ridicata, VALVETRONIC si gestiune variabila a supapelor Double-VANOS. Cifrele oficiale mentioneaza un consum mixt de 5,8 l/100 km iar la capatul testului nostru computerul de bord indica un consum mai mare cu aproximativ doi litri.

 

Dupa o seara de vineri, petrecuta in mirificul trafic bucurestean, am fugit pe serpentinele de pe Valea Prahovei catre Sinaia, itinerar care ne-a format o parere solida despre dinamica noului model. Confortul a fost imbunatatit semnificativ  prin introducerea unei noi tehnologii. Suspensia are acum puntea fata cu brate in cruce, cu dubla legatura iar puntea spate are un sistem multibrat. Optional este disponibil sistemul Variable Sports Steering, in timp ce DSC Driving Stability Control (Control Dinamic al Stabilitatii) ce include DTC Dynamic Traction Control (Control Dinamic al Tractiunii) si diferential spate gestionat electronic se afla in dotarile standard.

 

La drum, rasuflarea hergheliei de sub capota este foarte rapid simtita, 118i fiind o masina cu un caracter foarte alert. La fel ca fratii mai mari si noua generatie vine cu cele patru moduri Eco Pro, Confort, Sport si Sport+, singura diferenta fiind ca alegerea unuia dintre acestea nu schimba setarile sasiului ci doar ale motorului, directiei si a punctelor optime de schimbare a treptelor de viteza.

 

Daca in putinul timp petrecut in oras am ales modul Eco Pro, pentru ca chiar nu ai cum sa te grabesti uneori in Bucuresti, pe drumurile virajate de la munte, modul Sport a fost mai tot timpul activat. Intarzierea specifica motoarelor turbo este aproape inexistenta si dupa o scurta adaptare la comportamentul masinii vei constata ca 118i este un model impresionabil, mai ales motorul de 1.6 litri.

 

 

 

Directia este precisa si-i ofera lui 118i acel comportament lipsit de vicii specific tractiunii spate. Cel mai mic model al celor de la BMW se conduce foarte placut, mai ales pe drumurile virajate, iar distributia ideala a greutatii 50:50 inzestreaza masina cu o agilitate si un echilibru de care adversarii sai nu se vor apropia foarte curand.

 

La capitolul tehnologie am putea discuta la nesfarsit. O simpla dovada este manualul de utilizare care ocupa o mare parte a torpedoului. Pe langa binecunoscutul BMW ConnectedDrive, masina din test era dotata si cu un sistem de Asistare a fazei lungi, care comuta automat pe faza scurta la apropierea unei masini din sens opus sau pe portiunile de drumuri foarte bine luminate pe timp de noapte. Despre farurile adaptive, asistarea la parcare, camera pentru mers inapoi, Lane Departure Warning (avertizare la parasirea benzii), Collision Warning (avertizare de coliziune), tempomatul cu functie de franare, informarea privind limita de viteza pe tronsonul de drum nu vom mai discuta pentru ca am mai facut-o in cadrul altor teste anterioare. Toate aceste sisteme sunt disponibile pentru noul BMW Seria 1.

 

Prin intermediul unui iPhone amplasat in cotiera si a unei aplicatii dedicate poti accesa cu usurinta Facebook, Twitter sau poti naviga pe internet. Conexiunea masinii din test se baza pe serviciile celor de la Orange, carora le-as putea da un Like pentru faptul ca Web Radio-ul a functionat aproape perfect in zonele unde posturile obisnuite de radio intampina greutati. Poti asculta un numar foarte mare de posturi, ordonabile dupa continent, tara, gen de muzica etc. iar singurul radio fara reclame era unul din Alaska.

 

Noul BMW Seria1 a fost testat de catre cei dela EuroNCAP si a obtinut cele cinci stele, la fel ca generatia precedenta. In cazul unui impact, pasagerii adulti sunt protejati intr-o proportie de 91%, copii in proportie de 83% iar eficienta sistemelor de siguranta este de 86%. O mostra a capabilitatilor noului model o puteti urmari in filmul Misiune Imposibila 4, cand Tom Cruise face un salt cu masina de la o inaltime considerabila 🙂 .

 

 

Concluzia finala 

Daca la inceputul materialului vorbeam despre punctele slabe ale generatiei anterioare, acum putem trage cateva concluzii. Indubitabil lista dotarilor standard a fost imbogatita iar de acest lucru va puteti convinge singuri prin consultarea brosurii de pe site-ul oficial al importatorului. Designul ramane in continuare unul controversat insa tinand cont de cele peste 1 milion de exemplare vandute din cadrul generatiei anterioare se pare ca acest aspect preocupa mai mult mass media decat potentialii cumparatori.

 

Chiar daca cei de la BMW au facut eforturi pentru imbunatatirea spatiului la interior, acesta nu poate fi considerat liderul clasei. In schimb, noul BMW Seria 1 continua sa-si domine adversarii la capitole precum manevrabilitate, echilibru al sasiului si directie. Sa nu ne lasam dusi de val totusi, nu avem de a face cu un hot hatch, dar pentru o masina care se adreseaza si tinerelor familii, 118i iti poate provoca niste zambete sincere, si, cel mai important, se simte la fel de bine ca oricare alt model din gama si este demn de logo-ul BMW.

 

Foto: Catalin Oprea

 

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro