Ieri au avut loc primele teste cu viitorul VW Polo R WRC care s-au desfasurat pe asfalt, pe o portiune de 2.8 km din zona viticola Veldenz, aproape de Trier, gazda obisnuita a Raliului Germaniei. Responsabili pentru primii kilometri cu noua masina au fost Dr. Ulrich Hackenberg ( membru in Board-ul VW de Management al Tehnologiei) si fostul dublu campion mondial la raliuri, Carlos Sainz. Ambii au efectuat aproape 100 de km de teste avandu-l ca si copilot pe Timo Gottschalk.
Prima parte a testului s-a axat pe functionarea masini apoi s-a trecut la setarea motorului si suspensiei, totul decurgand fara nicio problema. ” Mi-a placut foarte mult ca am fost implicat in dezvoltarea si testarea noului VW Polo R WRC iar privilegiul de a-l pilota primul este o mare onoare” a spus Carlos Sainz. ” Masina se afla intr-un stadiu incipient de dezvoltare dar deja se simte foarte bine” a mai spus spaniolul. In paralel cu dezvoltarea noii masini, cei de la VW isi continua programul de teste cu modelul Fabia S2000, in Raliul Marii Britanii urmand sa ia startul Sepp Wiegand si Kevin Abbring.
Voi ce credeti ? Sunt in stare cei de la VW sa puna capat hegemoniei celor de la Citroen ?
Nu… sigur nu din primul an, si poate numai daca il imprumuta pe Dr. Ulrich de la Audi.