Barfa, sportul nostru national

In primul rand trebuie sa acceptam: nu numai femeile barfesc! Si barbatii o fac, si cateodata o fac cu atata inversunare ca te intrebi daca nu cumva prima barfa din lume a fost rostita de un barbat. Aproape ca as putea incerca o demonstratie stiintifico-religioasa care sa arate ca inventatorii barfei au fost barbatii. Sau mai bine spus, barbatul.

 

Barfa este insa oficiala doar atunci cand parerile pe care le rostim despre cei care nu sunt de fata nu sunt aceleasi cu cele pe care le afisam de fata cu acestia. Cum ar veni, daca esti consecvent cu parerile tale despre oameni, indiferent daca ei sunt de fata sau nu, nu mai esti in categoria barfitorilor. Adica am zis aici acelasi lucru in doua feluri.

 

Dar noi suntem romani. Si romanii au fost invatati cu Cantarea Romaniei, cu plecat capul in fata vacarului care a ajuns primar si cu “Buna ziua, domnu’ director! Ce mai faceti, domnu’ director! Ati venit la iarba verde, la aer curat? Cum sunteti, sunteti bine, familia? ” si dupa ce se indeparteaza “fir-ai tu al dracului de director imputit!”. Stiti despre ce vorbesc chiar daca unii habar nu aveti cum era in epoca ceausista!

 

Un om civilizat, care prin definitie se abtine in majoritatea timpului de la barfa, ar spune “Buna ziua” si atat. Dar noi nu suntem civilizati, noi suntem balcanici. Si nu putem sa ne adunam fara sa luam pe cineva in vizor si sa-l catalogam ca fiind ultimul retardat. Pentru ca, nu-i asa, daca nu e de fata, e ca o tinta pe care e pacat sa nu o impungi cu o suta de sageti.  

 

Si in final ajungem in lumea noastra. A motorsportului romanesc. Aceasta familie care nu e mai numaroasa ca oamenii dintr-un sat din Apuseni este atat de mult angrenata in barfe incat oricare membru poate sa barfeasca cel putin zece minute despre oricare alt membru. Toti ne-am tepuit intre noi, ne-am ajutat, ne-am dat picioare in fund, ne-am imbrancit la coada succesului, a pozitiilor incat de la un moment dat am ajuns sa ne zambim si sa ne toleram din lipsa de alti membri noi. Cand acestia incearca sa scoata capul, prima data se trezesc cu o tigaie in mecla. Daca rezista in timp si se angreneaza in sistemul de barfe existent pana la urma intra si ei in circuit.

 

E si normal sa fie asa. Pentru ca noi nu suntem genul de oameni care dupa inscrieri sa mergem in camera de hotel si sa studiem onboard-uri, sa planificam strategii. Noi ne adunam la un gratar, dormim la prieteni, ne plangem de lipsa sponsorilor, a interesului presei, a Federatiei, a guvernului, a Uniunii Europene. Si sa nu credeti ca eu tronez deasupra acestor practici in niste sfere inalte si pure. Nu. Am intrat si eu in sistem si aproape ca sunt mandru ca am gasit capacitatile necesare sa functionez in rand cu turma. Din fericire sau din pacate, inca nu m-am hotarat, nu doar in familia motorsportului mioritic se intampla asa. Ci peste tot.

 

Si de fapt, ce vreau eu sa zic aici? Sa ne oprim din barfa si sa ne apucam de lucru? Sau de pilotat? Nici vorba. Zic si eu asa, generalitati care nu supara pe nimeni atata timp cat nu zic nume. Si daca as zice tot nu ar fi cine stie ce acuzatie din moment ce toti suntem in egala masura vinovati. Dar sper ca sunteti toti de acord ca in loc sa tacem si sa facem mai mult, barfim si facem foarte putin. Iar eu sunt printre fruntasii acestui sport romanesc! Deci pe mine sa nu contati daca vreti o revolutie!

 

                              Sa aveti un weekend placut cu F1, WRC si IRC!

6 thoughts on “Barfa, sportul nostru national”

  1. Interesant si dureros ce scri.
    In principiu, in motorsport-ul profesional nu ai timp de barfa prea multa (nu ca nu ar exista) pentru ca esti ocupat cu performanta. Cateodata te gandesti ca esti foarte prost informat cand afli ce s-a intamplat langa tine si tu nu ai stiut nimic pentru ca ai studiat nu stiu ce date, pentru ca, desigur, vrei sa sti si barfa.

    Trist este ce scri la sfrasit, anume ca nu incerci sa faci diferenta fata de turma. Adica sa nu te duci la gratar, la bere si la barfa ci sa iti bati capul ce ai facut bine si unde ai posibilitatea sa te imbunatatesti.
    Si atunci, mi se pare nu stiu cum sa scri de o stare de fapt gresita fara sa ai atitudine.

    1. Stiu ce spui. Dar nu vreau sa scriu doar manifeste. Ma multumesc si cu o descriere subiectiva a unei stari de fapt. SI chiar daca nu o agreez, particip la ea si chiar pun umarul la perpetuarea ei.

      Pe de alta parte, am cazut de multe ori pana acum, se pare, in extrema arogantei ( daca e sa ma iau dupa feedback-ul multora ). Si totusi, nu vreau sa scriu doar ca sa ma aflu in treaba. Merg cat pot pe drumul meu dar trebuie sa tin cont si de critici. Si ele mi-au spus "mai incet cu aerele astea ca le stii pe toate si ca tu esti cel mai destept".

      Asa ca am incercat sa nu ma iau chiar atat de mult in serios si sa ma includ in grupul celor care fac lucruri pe care le critic.

      Pentru tine, Andrei, si nu numai, textul ar fi trebuit sa se termine asa "… deci pe mine sa nu contati daca vreti o revolutie! Dar mi-ar placea enorm sa o incepeti! "

  2. Nu ai cum sa scapi de atractia turmei…barfa asta parca ca iti atinge o coarda sensibila,o slabiciune in ADN.
    Am stat si m-am studiat din exterior de multe ori, si chiar de incerci sa te ti tare, departe de ipocrizie, nu stiu cum se face ca vrand-nevrand odata te trezesti tras, ca intr-un vartej, intr-o discutie cu caracter de barfa.
    Si let's face it, ca sa il parafrazez pe AlPacino : "Vanity – is devil's favourite sin"

  3. Dar nu poti incepe o revolutie de unul singur. E greu, foarte greu si ar reusi numai o persoana foarte puternica, sa starnga in jurul lui cativa adepti cu care sa inceapa..

    Dar si aici e o buba…acei adepti nu ar veni degeaba, doar pentru idei, doar pentru a schimba ceva. Nu. Se dau cu ala puternicul pentru ca miros ca ar iesi ceva bun din treaba asta…ca ar face o combinatie, ca o sa aiba niste avantaje ceva de pe urma solidaritatii lor.

    Pentru ca la un moment dat, cineva o sa se intrebe, dar eu de ce ma agit? Imi iese mie ceva?? Nu..si atunci renunta.

    Deci nu cred ca poate fi vorba de o revolutie. Astia sintem..o gasca care se da la curse si face gratare si intre etape si care cauta "combinatia"…

  4. TRist si adevarat ce vad azi pe aici. Nici nu stiu ce sa zic pentru ca si noi, restul echipei Motorsportnews.ro ne lovim zilnic de tot felul de mizerii tinute foarte bine sub presul "binelui" motorsportului romanesc. Deja am inceput sa ne-o luam la gioale din mai multe locuri dar acest lucru nu face decat sa ne dea putere sa continuam ce am inceput !

Comments are closed.