Sunt la Brasov. Deci sunt mai mult decat un fan al raliurilor. Pentru ca am venit din Oradea si am facut 12 ore cu trenul. Deci e vorba de pasiune. Ce am cautat eu la Brasov cu patru zile inainte de cursa o sa va spun cu alta ocazie. Acum ma gandesc doar ca mai sunt cateva ore pana la superspeciala. La cata lume va fi, la cate povesti o sa aud … la cat de fain o sa gliseze Vali si Szabo!
Dar ca orice pasionat de raliuri care se respecta am fost sa mananc la nea Nelu. Adica “la Nelu”. Stiti, acolo unde sunt poze cu masini de curse pe toti peretii. Pana acum nu am fost vreodata pe acolo fara sa gasesc cel putin un pilot. Acum era Tache. Alexandru Mitroi pentru cine nu-l stie dupa porecla. Fratilor, campion la grupa A, rapid, cu Honda Civic, cu C2R2, sper ca e clar acum. Acum nu se mai da. Dar noi nu-i uitam usor pe cei care au mers tare pe probe, nu-i asa?
Si in timp ce mancam, au venit cativa baieti sa filmeze un interviu cu Nea Nelu. Lung de vreo 20 de minute. Despre raliuri, despre traditia etapei de la Brasov, despre oamenii care au marcat motorsportul din oras si viata lui Nea Nelu. Si m-am prins atunci. Pentru a nu stiu cata oara. Ce se intampla la Brasov nu mai gasesti in alta parte in tara. Iar Oradea, de unde vin eu, probabil ca e polul opus.
In peste 25 de ani de cand am prins eu viata si pana mi-am tot luat talpasita, nu am auzit nici din greseala de motorsport in Oradea. Era la fel de departe disciplina asta ca si baseball-ul sau curling-ul. Stiam ca exista dar nu stiam pe nimeni care il practica.
In general, despre motorsport nu se intereseaza presa nici daca ai castigat campionatul, dar uite, la Brasov, exista chiar si interviuri despre raliuri ca “fenomen social”. Exact astea au fost vorbele intervievatorului din restaurant.
Acum, nu am ajuns sa imi para rau ca nu m-am nascut in Brasov dar ii invidiez pe cei de aici. Pentru ca au respirat motoare si curse de mici. Eu incerc sa recuperez timpul pierdut si pana acum, tinand cont de handicapul startului foarte intarziat, nu ma descurc rau. Zic.
Mi-am facut cativa prieteni printre cei de aici, si am ajuns sa ma simt ca acasa. Sa fiu primit cu caldura de Bubu, Sorin “Cox” Ghisoi, Vlad Teodor si nu doar ei. Chestia e ca daca iti plac cursele nu prea ai cum sa nu te simti acasa la Brasov. Atat am vrut sa zic. Fara multumiri primarului, organizatorilor, sponsorilor sau mamei care inca face o ciorba mai buna ca la nea Nelu. Doar celor ca Tache.