Bun…. Accept! Suntem cativa nebuni dupa raliuri si care facem lucruri foarte tampite ca sa fim langa curse. Si nu suntem putini. Dar mai sunt si altii, nu la fel de dusi cu pluta. Si acesti oameni , ma intreb eu, de ce ar vrea sa se duca sa vada un raliu sau o coasta? Pentru ca e evident, chiar merg sa fie pe probe.

I-am vazut. Nu mananca neaparat masini de curse pe paine. Nu le curge benzina in sange si nu stiu pe de rost toata lista de piloti si copiloti din campionat. Si totusi se trezesc la ore la care nici iarba nu creste, se duc pe ploaie si pe frig zeci de kilometri doar ca proba sa se anuleze. Sa vada doar o trecere in regim de concurs dupa alte cinci ore de dardait si racit cobza.

Ceva ii atrage si e mai mult decat simplul spectacol al unor masini care tuna. E adevarat ca am vazut si probe pe care nu exista tipenie de om. Doar doi politisti, un fotograf si un cioban. Dar pe alte probe, de-a lungul a 20 de km au fost mai multi decat la un meci de fotbal. Si e clar ca nu toti erau rude, prieteni sau fani inraiti ai echipajelor.

Eu cred ca tocmai acesti spectatori sunt cei mai importanti. Cei care fac sponsorizarile sa fie de ordinul zecilor de milioane in motorsportul international. Cei care-si duc copii sa vada masinile de curse sau copii care-si tarasc parintii sa vada masinile acelea colorate.

Exista un drog, o defulare, o placere enorma in a fi aproape de niste masini ca cele de pe strada care merg la limita. Stii cum e sa fii la volan, stii cum e sa apesi pe pedala si ce simti cand iti fuge masina intr-o curba. Si atunci cei din masinile de curse devin idolii tai. Pentru ca ei fac ceea ce tu iti doresti de atatea ori dar nu poti si nici nu ai voie.

Jucam fotbal o data pe saptamana, de obiecei marti seara. Baschet, o data la luna. Ski, o data pe an iar de alergat dimineata inainte de program ne chinuim de ani buni sa ne mobilizam. Si interesul pentru sporturile astea e direct proportional cu frecventa cu care le practicam. Dar de sofat, o facem in fiecare zi. Cateva ore poate. Momentele in care ne dorim sa-i dam talpa si sa spulberam o coloana de zece masini in cinci secunde sunt foarte dese. Cei care au supercaruri nu ne intereseaza, nu sunt din categoria noastra, dar cei cu masini asemanatoare sunt cei cu care interactionam, cu care ne certam si cu care ne luam la semafor.

Modelele din care sunt derivate masinile de raliu sunt cele pe care le intalnim pe strada. Nu sunt monoposturi. Nu sunt elicoptere. Ne putem usor imagina ca suntem noi in ele si mergem ca vantul. Si probabil de aceea stateau acei oameni sa-i vada pe Claudiu David si pe Alex Filip cum scot untul din Polo si din Saxo.

La cursele de coasta avem o oportunitate extraordinara. Sa luam in dreapta cate un invitat. Daca ar fi dupa mine, nu as lasa masina cu scaun in dreapta fara un invitat la primele urcari. Si daca s-ar putea sa fie cat mai des din randul spectatorilor. Stiu ca sunt formalitati de trecut, echipamente de oferit si altele dar merita. Un spectator care vine la o cursa doar sa priveasca si primeste o surpriza ca aceasta va ramane intotdeauna un fan al motorsportului. Si pe un drum lung de consecinte, gestul sau strategia aceasta ar aduce multe beneficii.

Sigur ca acum ma identific cu oamenii de pe margine care doar privesc cursele. Pentru ca toti ne tragem din categoria asta, a oamenilor care ii vad pe piloti ca pe niste eroi. Pentru ca pilotii depasesc in permanenta limitele …  care pe strada se strang tot mai mult in jurul nostru. Si ne sufoca.