Dintotdeauna m-am bucurat cand vedeam abandonuri in competitiile in care participam. Si de fiecare data cand imi exprimam intr-un fel bucuria eram admonestat. De oamenii de bine. De oamenii falsi. De concurentii falsi.

 

La fel se intampla si in motorsport. Pur si simplu traiesc un sentiment de usurare si de victorie cand aud despre un abandon, o iesire in decor, o defectiune a vreunei masini. Lectia insa mi-am invatat-o. Nu-mi mai arat satisfactia. Cand aud textele ipocrite ale celor care se dau mari compatimitori imi vine sa le dau o castana peste cap. Parca nu ar intelege diferenta dintre fair play si fair game. Nu vreau sa castig cu orice pret. Nu cred in satisfactia unei victorii prin sabotare, prin miscari politice dar cred in victorii incrancenate. Daca esti concurentul meu direct si nu mai ai gume si eu am in plus, iti dau. Si ti le dau moca. Dar daca te vad pe marginea drumului, cu cutia rupta, nu te astepta sa nu ma bucur. Una e sa te bucuri ca ai reusit sa-l bati si alta este sa-ti bati joc de el si sa-l lasi acolo in sant cand tu ai o platforma care l-ar putea transporta de acolo.

 

Stiu,  este o mare diferenta intre o iesire in decor a lui Dutescu si una a lui Trifu. Amandoi merg la limita dar primul isi permite sa o dea de gard de cate ori vrea in timp ce Trifu e propriul lui sponsor dintr-un salariu modest. Si intr-adevar, empatizez cu Mihai (Trifu) si simt alaturi de el posibilitatea unui esec. Si daca ii spun ca imi pare rau pentru el, nu sunt fals. Chiar daca acea bucurie primara este si ea acolo.

Mie unu, mi se pare normal sa te bucuri in astfel de momente. Este una din regulile jocului. Cand am intrat in sportul asta am stiut cu totii in ce ne bagam. Intr-un malaxor din care ies doar cei care termina cursa. Si doar cativa dintre ei urca pe podium. Restul mai asteapta o sansa. O cursa, o sursa, un sponsor.

 

Daca mergi la razboi si iti impusti inamicul nu inseamna ca esti un criminal. Mai mult, ar fi de preferat sa crezi ca asta e menirea ta si nu sa executi mecanic niste ordine. Acum daca facem analogia cu motorsportul bucuria abandonului celuilalt este similara cu placerea de a ucide in razboi. Lucrurile se complica dar esenta este aceeasi. Diferenta este ca un abandon intr-o cursa inseamna niste bani pierduti si un rezultat ratat. Pe cand dincolo e end game pentru cineva cu o familie, cu prieteni. Insa toata lumea implicata si intr-un caz si in celalalt este constienta de pericolele la care se supune.  Toata lumea se uita cu dispret la cel care a pierdut o gramada de bani la poker dar nimeni nu face la fel cu cei care au pierdut in “pariul” cu cursele. Interesant, e aceeasi boala doar ca in primul caz visezi la castiguri in bani pe cand in al doilea visezi recunostinta.  

 

M-am bucurat cand Emil Ghinea a reusit sa ma bata cu o planetara rupta dupa ce a plecat la noroc sa-si sudeze planetara. Am simtit ca merita mai mult ca mine. La fel am simtit o admiratie pentru Ghisoi in 2010 cand m-a batut in aproape toate etapele. A fost mai bun ca mine la toate capitolele. Traiesc fiecare eveniment din jurul meu cu sinceritate si incerc sa ma imbarbatez pentru momentele care ma prind pe marginea drumului. Si cand am fost acolo mi-a placut sa ma gandesc ce usurare au simtit cei din grupa cu mine. Pentru ca am simtit-o si eu cand ei s-au tras din calea mea. Si de aceea nu ma feresc sa spun ca fiecare abandon al unui concurent ma face sa imi simt locul cu unul mai sus in clasament. Ceea ce e de fapt scopul pentru care am venit. Sa incerc sa-i bat pe cat mai multi.