In clasa a VI-a i-am tras o palma paznicului de la scoala. Era vara, tocmai jucasem baschet in curte si vroiam sa intru in scoala sa beau apa. Era duminica. Nu m-a lasat sa intru in scoala si m-a impins. Asa ca am efectuat un 180 de grade si i-am tras o palma cu pofta. Am plecat acasa si m-am pus la somn. Nu simteam ca am facut ceva gresit.
Maica-mea a venit acasa si mi-a facut un scandal monstru. Era profesoara la aceeasi scoala si era in sedinta cand portarul a intrat in cancelarie. Vanat la ochi, cu ochelarii sparti si tremurand tot. S-a pus problema exmatricularii.
Nu a fost cel mai grav lucru pe care l-am facut. Dar e foarte relevant. Am facut un lucru rau, am trecut pe langa o prapastie dar nu-l regret. Culmea e ca dupa ce a incasat palma, paznicul, care avea o varsta, a alergat dupa mine. Deci o aroganta avea si el. A crezut ca e in stare sa prinda un scolar care face sport. Un elev care nu stie decat ca vrea sa joace baschet si are nevoie sa bea apa. Habar nu avea ca fuge dupa un viitor alergator de profesie.
In afara de palma pe care am dat-o opresiunii reprezentate de un biet paznic, am mai facut si altele. Am inselat, am mintit, am furat. Am ranit, am dezamagit oameni care s-au bazat pe mine, am distrus vise pentru ca nu m-am putut abtine de la o placere de moment. M-am uitat in ochii multor oameni si le-am spus ca va fi ok. Desi stiam ca nu va fi asa. Oameni care si-ar fi taiat o mana ca eu nu mint. Am mintit doar pentru ca mie sa-mi fie bine inca zece minute. Sau o luna.
Cand nu am mintit sau inselat, am fugit. Am fugit de confruntarea cu privirea celui care se simte obligat sa certe. Sa tina prelegeri. Sa jigneasca. Dar am fugit atat de tare incat nu m-au ajuns relele pe care le-am facut. Asa ca am putut sa fac altele, cu seninatatea celui care nu stie ca face un rau.
Cele mai mari compromisuri le-am facut pentru curse. A fost o nevoie cu care nu m-am putut lupta. Si pentru ca am fost incurajat de ce am vazut in jur. Am vazut ca realizarile eclipseaza compromisurile. Am vazut ca o femeie prefera un barbat pasional cu care sa se certe decat unul moale care doar o mangaie. Am vazut ca elevii care au spart geamuri, au chiulit, s-au injurat cu profesorii si au ramas repetenti sunt tinuti minte si imbratisati cu drag la intalnirea de 15 ani. Pe cand cei care si-au facut temele si au stat in banca lor raman in anonimat. Si mai stiu ca in copilarie, in bucatarie, intre geamurile unei vitrine, printre alte poze si hartii vedeam decupat urmatorul citat din spusele lui Napoleon: “Despre oamenii de valoare se pot spune si bune si rele. Despre oamenii de nimic, nimic.”
Asa ca am calcat peste cadavre. Nu m-am uitat inapoi. Am vrut sa se spuna ceva despre mine. Am reusit trei ani rotunzi. Frumosi ca performante. Impecabili din punct de vedere sportiv. Dar au fost posibili pentru ca am sacrificat multe calitati omenesti. Poti sa fii un sportiv exemplar fara sa fii la fel si in restul timpului.
Daca ar trebui sa fac aceleasi pacate ca sa realizez acelasi vis, as mai face-o o data. Pentru ca stiu ca regretul de a nu fi facut ceva e mai mare decat regretul ca am facut o nerusinare. Zic asta pentru ca inca pot sa ma uit in oglinda. Desi privirea o ridic din pamant. Acum, sincer, tu cand te-ai uitat la tine de adevaratelea?
ffff bun articolul….bv bv
bine ma..eu te cert pe tine fata in fata si tu ma certi in scris?
Asta-i spovedanie ,nu articol sau eseu!
e piesa articolul… si eu unul ma regasesc printre multele randuri ale acestui "mic scriitor" de la terenul de basket unde petreceam zileintregi, pana la greseliile pe care le-am facut, in urma carora nu am mai putut sa privesc oamenii la fel in ochi ,dar eu unul daca a-si intoarce timpul inapoi a-si schimba cateva lucruri, nu foarte multe dar cateva importante.
va salut si va spun PACE………..apropo cei care ma cunosc inteleg ce am vrut sa zic
Asa este, le-a facut pe toate!
Asa se nasc amintirile si povestile pentru nepoti 🙂 Asta lasam in urma, nu un apartament. Experiente, trairi, senzatii, pumni dati paznicilor sau curajul sa te duci dupa nspe ani sa iti ceri scuze 🙂
Da, foarte frumos ca suntem in stare sa facem multe sacrificii si chiar pacate, pentru a ne implini visele si de a fi mandri ca am putut realiza ceva…insa, uitam ca suntem egoisti, ca poate calcam in picioare sufletele unor oameni, poate chiar visele lor.
Va veni o vreme cand vom descoperi ca suntem cu visele noastre implinite…dar voi fi singuri, pentru ca nu avem cu cine sa le mai admiram, deoarece am calcat totul in picioare, inclusiv pe cadavre!
Ai grija cat timp te mai poti privi in oglinda, Andrei !
Interesanta ultima intrebare.
Cu siguranta mai bine te intrebi daca ai facut bine ce ai facut decat sa te intrebi ce s-ar fi intamplat daca ai fi facut lucrul ala? Marius Ghenea zicea ca si daca iei o decizie gresita…iti dai seama repede si o corectezi. Daca nu faci nimic…poate fi prea tarziu.
Ai dreptate, si poate tocmai de aceea, inca mai sper ca nu ai alunecat total, in directia gresita 🙂
Cat despre Marius Ghenea ( daca ne gandim amandoi la aceeasi persoana), nu cred ca am citit ultimile lui scrieri si oricum nu prea il am la suflet, ca sa zic asa.
In rest, iti doresc un nou an competitional plin de succese si bineinteles, unul cat mai multe impliniri personale! Si de ce nu, mai uita-te si in oglinda din cand in cand, macar in cea retrovizoare :))
Toate cele bune, Andrei !