Ce face omul când nu aleargă cu camera pe drumuri şi probe ?; ăăăă…corect se uită în urmă, la ce s-a întâmplat pe parcursul anului făcând “scufundări” în fotografiile trase.

 

Îmi aduc aminte de cele 2 WRC-uri la care am asistat în anul de graţie 2011, an de rătăciri prin Europa şi îmi mai aduc aminte că în Spania am auzit nişte poveşti conform cărora unul dintre piloţi ar fi paraplegic, că ar fi avut accident şi că regulile spun ca trebuie să coboare singur din maşină.

 

O dau în “sărciuri” şi descopăr că pilotul Albert Llovera din Andora este singurul pilot din S-WRC, căruia i-a fost oferită posibilitatea din partea celor de la Fiat, să participle la celebra competiţie cu un Abarth Grande Punto S2000, adaptat necesitaţilor sale. Mesagerul Unicef este de altfel omul care a dovedit că imobilizarea într-un cărucior, nu poate sta în faţa realizării viselor.

 

 

 

No limits – titlul unei cărţi, nu despre curse, ci despre viaţă şi despre cum se poate trece peste momentele grele prin care trece o persoană cu dizabilităţi, este cartea pe care Llovera a publicat-o în 2011 .

 

Câţi dintre noi am avea puterea să trecem peste o astfel de tragedie (ruptură de coloană şi paralizie membre inferioare) să nu cădem într-o extremă care să se încheie cu o bucată de  săpun, funie şi o grindă din podul casei. Am avea oare curajul şi puterea să mergem mai departe şi să desfăşurăm activităţi la cel mai înalt nivel?

 

Cum ne-am descurca, când majoritatea dintre noi suntem nişte plângăcioşi prin definiţie, au mă doare, vai ce migrenă, ce mi-am muşcat limba şi tot felul de probleme mai mult sau mai puţin închipuite. Nu am putut merge pentru că drumul era alunecos, nu m-au ajutat gumele, maşina nu trage aşa cum aş vrea, adversarul şi-a dorit victoria mai mult.

 

Probabil că astfel de sportivi ar merita mai mult de la viaţa asta, ar trebui sa ne pună pe gânduri evoluţiile lor şi dorinţa de a face lucruri care pe noi cei “sănătoşi tun” nu le facem din diverse motive.